Românul care a uimit America prin modul ORIGINAL în care-şi alege angajaţii. A fost nominalizat la Timmy Awards
5955
Sursa: adevarul.ro
Compania Digital Authority Partners a fost nominalizată la categoria „Cel mai divers şi inovativ loc de muncă”, are sediul în Chicago, Illinois (SUA) şi se ocupă de consultanţă şi IT. Proprietarul firmei este Codrin Arsene (31 de ani), un român din Galaţi care se află în America de 12 ani. Trofeul amintit a mai fost câştigat în trecut de companii renumite precum Facebook, LinkedIn sau TripAdvisor.
Fără îndoială, românii se numără printre cei mai inventivi pământeni, dovadă fiind faptul că conaţionalii noştri nu numai că sunt autori ai unor invenţii de geniu, ci şi reuşesc să uimească lumea prin capacitatea de a se adapta la cele mai mari provocări.
Un exemplu recent este cel al gălăţeanului Codrin Arsene, un tânăr de doar 31 de ani care a plecat să „cucerească” America la numai 19 ani, a învăţat pe rupte şi, doar prin eforturile personale, a reuşit deja să construiască o companie de mare succes, cu contracte în peste 200 de ţări ale lumii.
După cum ne-a mărturisit, românul nu a avut parte de vreo moştenire fabuloasă şi nici n-a câştigat la loterie. Pur şi simplu a plecat de la zero (la propriu, nu doar la figurat) şi, alături de alţi câţiva tineri cu idei şi entuziasm, a construit cu răbdare şi perseverenţă compania Digital Authority Partners, din Chicago, Illinois (SUA), o firmă de care, cu siguranţă, se va auzi tot mai mult în viitor.
Deocamdată, dincolo de portofoliul impresionant de clienţi, a izbutit o performanţă remarcabilă: a fost nominalizată la ediţia 2018 a Timmy Awards (rezultatele finale vor fi comunicate la sfârşitul lunii octombrie) ca fiind compania din Chicago cu „Cel mai divers şi inovativ loc de muncă”. Deloc lipsit de importanţă este că în trecut au câştigat amintitul premiu companii renumite precum Facebook, LinkedIn, Venmo sau TripAdvisor.
„Divers şi inovator”. Adică ce?
Când auzi de „cel mai divers şi inovativ loc de muncă”, în minte ți se conturează tot felul de scenarii, însă niciunul neapărat lămuritor. „Adică ce?”, l-am întrebat pe tânărul întreprinzător, iar el n-a ezitat să explice.
„Modul de angajare la Digital Authority Partners (N.R: firmă înfiinţată în 2015 de Codrin, împreună cu doi colegi de muncă) este complet unic. O să pară ciudat, dar noi nu ne uităm niciodată la CV, la slujbele anterioare sau la scrisoarea de intenţie. Când oferim o slujbă la noi, toţi aplicanţii primesc un link către un formular Google care include o listă de sarcini. Acestea au fost deja completate de un angajat al nostru, pentru un client, deci avem un punct de plecare. Vrem să vedem cum face faţă o persoană jobului de zi cu zi al unui alt angajat din echipă, pe baza unei sarcini care a fost deja probată în trecut”, explică românul maniera de recrutare aleasă.
Codrin a oferit şi exemplul angajării, în decembrie 2017, a unui analist de marketing, post pentru care au aplicat peste 400 de oameni. „Am primit doar 80 de răspunsuri la test, probabil unii au crezut că nu este important ce le cerem. Apoi, fiecare răspuns a fost judecat în mod independent de patru oameni din companie, care au evaluat răspunsurile la fiecare sarcină pe o scară de la 1 la 5. În final, am intervievat doar patru persoane, care au obţinut cele mai mari scoruri”, a explicat Codrin. Absolut fabulos este că persoana angajată finalmente pentru că a rezolvat cel mai bine sarcinile specifice de serviciu este o domnişoară care, de fapt nu avea nicio experinţă în marketing. „În ultimii zece ani lucrase ca vânzătoare la un raion de cosmetice. Pe un model de recrutare obişnuit, nici nu ar fi fost invitată la un interviu, însă pentru noi s-a dovedit omul perfect, căci a avut rezultate mai bune decât toţi ceilalţi candidaţi, unii cu mare exeperinţă în marketing”, povesteşte Codrin.
El este de părere că actualul sistem de recrutare, bazat pe CV şi experienţă, este nepotrivit, irelevant, pentru companiile care doresc să fie inovative.
„Cei mai mulţi dintre angajaţii noştri veniţi din alte zone de business au performanţe profesionale mult mai bune decât alţii care vin din acelaș domeniu. Este o dovadă a faptului că oamenii care primesc o şansă pe care în mod normal n-ar fi primit-o pun mult mai mult suflet, perseverenţă şi efort”, spune românul.
50 de oameni din 20 de ţări
Oricât ar părea de ciudat, la Digital Authority Partners lucrează 50 de oameni din 20 de ţări. E ca un turn Babel, însă lucrurile funcţionează impecabil, căci fiecare ştie ce are de făcut, nu există posturi „balast” sau poziţii nerentabile.
Dovada că treaba merge o reprezintă încasările din acest an: peste cinci milioane de euro, iar anul încă nu s-a terminat. „Avem o echipă puternică, cu 50 de angajaţi care trăiesc în toate colţurile lumii şi care fac o treabă excelentă.
Câteva exemple? Anglia, Belgia, SUA, Singapore, România, Argentina, India. Cei mai mulţi sunt aici, la Chicago, însă relaţia de muncă la distanţă nu este o problemă”, explică preşedintele Digital Authority Partners. Evident, se naşte întrebarea ce fac toţi aceşti oameni pentru a-şi lua lefurile.
„Ajutăm diverse companii americane şi administraţii locale să creeze experienţe digitale. Produsele digitale la care noi lucrăm creează o experienţă unică, dat fiind că ne bazăm mult pe creativitate. Avem clienţi din diferite domenii: medical, financiar, guvernamental, media, hardware sau aplicaţii mobile. Suntem responsabili de strategia şi implementarea acestor proiecte de la un capăt la altul, adică de la ce tip de produs se creează, până la design, dezvoltarea site-ului/aplicaţiei mobile, strategia de lansare pe piaţă şi strategiile de PR/marketing”, dezvăluie Cosmin mecanismul afacerii.
Interesant este şi faptul că firma îşi protejează angajaţii şi din punct de vedere social. Acoperă integral asigurările medicale pentru salariaţi şi partenerii interni, 4% din salariul angajaţilor este depus într-un cont de pensii şi oferă comision tuturor angajaţilor care ajută compania să obţină noi clienţi.
Cât despre nominalizare la Timmy Awards, Cosrin nu-şi poate ascunde mândria. „Este o onoare şi un privilegiu să fim finalişti pentru unul dintre cele mai semnificative premii din domeniul tehnologic în Statele Unite. Suntem extrem de mândri de echipa pe care am construit-o şi suntem încântaţi de noile provocări şi oportunităţi care ne stau în faţă”, a declarat preşedintele companiei Digital Authority Partners.
Despre Codrin Arsene
Are 31 de ani şi este născut în oraşul Târgu Bujor din judeţul Galaţi, într-o familie cu îndelungată tradiţie didactică. A studiat la cele mai prestigioase colegii din Galaţi: la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Colegiul Naţional „Costache Negri”, perioadă în care a cochetat şi cu presa, fiind un activ jurnalist la un ziar local ce avea o pagină pentru adolescenţi.
La vârsta de numai 18 ani (în 2005) a devenit cel mai tânăr reprezentant oficial al Programului „Clean Up the World”, iniţiat şi susţinut de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prin Departamentul de Mediu.
A plecat la Universitatea din Chicago (SUA) la vârsta de 19 ani (în 2006), după ce a primit o bursă specială de la Guvernul României (un program care se anunţa extrem de incitant pentru viitorul ţării).
A absolvit în 2010, ca şef de promoţie, la două specializări: Ştiinţe Politice şi Studii Internaţionale. Are şi un master în comunicare. Înainte de a pune bazele propriei afaceri (care, iată, se dovedeşte, după numai trei ani, de mare perspectivă), a lucrat pentru cunoscutele companii de IT multinaţionale Sears şi Ricoh.
Sursa: adevarul.ro
11.06.2020
12:34
5623
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
28.03.2020
22:41
3917
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
15.06.2019
09:35
3710
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
31.01.2019
18:30
2971
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
30.01.2019
08:30
3544
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
26.01.2019
10:01
4911
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
23.01.2019
17:40
4203
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
21.01.2019
11:42
4731
Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
17.01.2019
20:00
2548
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
12.01.2019
16:19
3215
Cine este Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiților. Povestea lui e uluitoare
11.01.2019
17:40
3703
O fată de 13 ani dispărută din octombrie a fost găsită vie!
17.06.2026
20:40
0
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
300
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
307
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
394
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
437
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
393
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
455
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
517
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
467
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
368
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
483
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
430
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
585
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
498
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
522
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
479
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
667
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
627
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
794
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
864
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
951
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
936
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
865
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1265
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1222
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














