POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
2842
Sursa: adevarul.ro
Clujeanca Anda Gânscă (30 de ani), CEO-ul şi co-fondatorul Knotch, una dintre cele mai inovative companii din lume în ceea ce priveşte marketingul, a obţinut o finanţare de 20 de milioane de dolari pentru dezvoltarea startup-ului lansat în 2015. Tânăra a absolvit Universitatea Stanford şi locuieşte în New York.
Anunţul a fost făcut zilele trecute de companie şi preluat de mai multe publicaţii de business din SUA.
Knotch, una dintre cele mai inovative companii din lume în ceea ce priveşte marketingul - conform Top-ului „100 de femei importante în publicitatea nativă în 2018”, realizat de Institutul pentru Publicitate Nativă din SUA -, ajunge astfel la investiţii totale de 34 milioane de dolari.
Printre clienţii startup-ului se numără JPMorgan Chase, AT&T, Ford sau Calvin Klein.
„Knotch a fost lansat pe piaţă în 2015, cu misiunea de a aduce companiilor informaţii clare în timp real. Platforma Knotch le permite brandurilor să îşi măsoare şi să optimizeze conţinutul digital pe baza unui set holistic de date, inclusiv date comportamentale şi de audienţă, feedback-uri privind atitudinea, implicare şi informaţii privind conversia”, se arată într-un comunicat al companiei preluat de mai multe publicaţii de business.
Finanţare de 20 de milioane de dolari
Această rundă de finanţare (serie B) - prin care s-au obţinut 20 de milioane de dolari - a fost condusă de cunoscuta companie New Enterprise Associates (NEA) pe Bursa din New York. Aceste tipuri de finanţare permit investitorilor din exterior să contribuie cu bani la dezvoltarea unei companii în schimbul obţinerii unei părţi din afacere. Finanţările din seria B din surse externe se fac în cazul companiilor care deja au o bază de clienţi substanţială şi au dovedit investitorilor că pot trece la extindere.
Povestea Andei
Adevărul a scris în 2014 despre povestea Andei Gânscă. Originară din Cluj-Napoca, Anda este absolventă a prestigioasei universităţi americane Stanford, iar acum doi ani şi-a pus în practică un plan de afaceri în Silicon Valley (SUA), „raiul” întreprinzătorilor. Anda împreună cu o prietenă, Stephanie Voftsun, au creat în 2012 o reţea socială revoluţionară: Knotch, o aplicaţie gratuită pentru utilizatorii de iPhone unde oamenii pot să-şi exprime părerea şi cu ajutorul culorilor despre diferite teme precum căsătoriile gay, conflictul din Siria sau situaţia din Ucraina. Reţeaua socială este un start-up cu sediul în San Francisco care a obţinut o finanţare de circa douăzeci de milioane de dolari. Banii vin de la mai mulţi investitori din Silicon Valley, în frunte cu Michael şi Xochi Birch, fondatorii reţelei sociale Bebo.
„Cei doi s-au ocupat şi de reţeaua Pinterest, care a avut o creştere fulminantă în 2013, de la trei milioane de dolari la trei miliarde de dolari. Pinterest a fost revelaţia anului 2013 din punct de vedere al creşterii”, explică Anda Gânscă.
Uşor de reţinut
A botezat reţeaua socială Knotch din mai multe motive. Pentru că e un fel de „scrijelitură“, explică ea, aşa cum fac puşcăriaşii în închisoare, e ca urma lăsată de ciocănitoare pe lemn. „O scrijelitură e un knotch. Mi-a plăcut că se poate şi verbaliza «knotch it», la fel ca şi «Google it» sau «Twitter it». E şi uşor de reţinut”, susţine Anda. Despre Knotch, clujeanca vorbeşte cu o pasiune uriaşă, care umple de energie încăperea în care se află.
„Când e vorba de Knotch, da, vorbesc mult”, recunoaşte bruneta cu o voce fermă. Cu aceeaşi hotărâre şi-a făcut şi alegerile în viaţă. Deşi are doar 25 de ani, tânăra a învăţat pe propria piele că dacă vrei ceva trebuie să lupţi şi să le arăţi celor care zic „Nu” de ce tu ai văzut acolo un „Da”.
Din Cluj la Stanford
Anda Gânscă, a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, după care şi-a continuat studiile la Universitatea Stanford din SUA, unde s-a specializat în Economie şi Relaţii Internaţionale. A bătut atâta cale din Transilvania până la Stanford în urma unei conversaţii telefonice cu o membră a comisiei de admitere care a convins-o să aleagă această universitate dintre multele instituţii de învăţământ superior din străinătate care o acceptaseră. Când a ajuns la Stanford era speriată, copleşită şi, mărturiseşte ea, nu se simţea bine primită. „Universitatea selectează elite din întreaga lume şi creează un mediu extrem de competitiv.
Mulţi dintre cei admişi au fost cei mai buni din clasele lor de liceu. Ajunşi acolo, îşi dau seama că sunt alţii mult mai buni decât ei, încep să nu mai facă faţă stresului, iar acasă nu se mai pot întoarce de teamă să nu dezamăgească, mai ales că, în multe cazuri, părinţii le finanţează studiile. Atunci intervine drama şi, uneori, tragedia, pentru că unii se sinucid”, le povestea Anda Gânscă, în august 2012, antreprenorilor clujeni veniţi să asculte prelegerea ei la o cafenea din oraş. La aceeaşi întâlnire, Anda le spunea celor prezenţi că ambiţia, curajul şi un fel de „imaturitate iraţională” sunt elementele care au condus-o unde este azi. Dar şi accentul mare pe care îl pune pe oameni şi pe relaţiile interpersonale.
Cheia succesului
Înainte de a construi ceea ce înseamnă Knotch împreună cu Stephanie Voftsun, Anda Gânscă a lucrat la fondul de investiţii rusesc Skolkovo, care avea în plan crearea unei clone a Silicon Valley lângă Moscova. Aşa a învăţat că peste 90% din afaceri eşuează din cauză că aceia care pornesc afacerea nu ştiu să-şi împartă atribuţiile şi să gestioneze situaţiile de care se lovesc. A mai învăţat că un rol important îl are şi calitatea oamenilor din jur.
„Termometrul” de sentimente
Clujeanca spune că oamenii au opinii tot timpul şi că nu se pot abţine să spună ce cred despre o temă sau alta. „Am un blog unde îmi scriu opiniile. Am văzut că acestea nu rezistă mult timp în social media. Le scrii pe Facebook şi imediat mor. La fel şi pe Twitter, doar că dispar mai repede”, spune Anda Gânscă. Acesta a fost şi motivul care a impulsionat-o să creeze Knotch, proiect la care se gândea încă din studenţie. Cuvinte colorate „Say it in color” (n.r. – „Spu-ne-ţi părerea în culori”) este, practic, principiul după care funcţionează reţeaua creată de clujeancă. Astfel, utilizatorii îşi spun opiniile despre anumite subiecte folosindu-se de semnificaţia culorilor. De exemplu, roşu înseamnă o părere bună, iar albastru, una negativă.
Prin exprimarea opiniilor pe Knotch, datele generate de utilizatori pot deveni importante pentru branduri şi artişti. „80% din ce se creează pe Knotch nu are legătură cu branduri şi artişti, ci cu lucruri pe care oamenii le simt şi le trăiesc într-o zi. Cred că acesta este secretul pe care orice produs de acest tip nu a reuşit să-l înţeleagă. Este ca atunci când vrei să creezi un nou gest social, un nou buton de «like» şi trebuie să îi laşi pe oameni să se exprime constant prin acel mediu fără să le spui să-şi dea cu părerea despre branduri. Dacă intri dimineaţa, la prânz şi seara pe acea reţea, atunci acel gest social creat e un succes. S-a creat un efect. Noi vrem să creăm un astfel de efect: când am o opinie, «I knotch about it» şi oamenii răspund”, explică Anda mecanismul.
Iniţial, Knotch nu avea culori şi era o combinaţie între o analiză de date, ceea ce ea a studiat în facultate, şi posibilitatea de a exprima lucruri pline de opinie. Era vorba despre a crea o modalitate prin care utilizatorii să-şi expună constant opiniile. „Nu avem o reţetă prin care să exprimăm constant opinii, sentimente pe o platformă digitală decât faţă-n faţă pentru că ai contactul vizual, al cuvintelor mele, dar pe platforma digitală sunt doar cuvinte negre pe un fundal alb. De aceea, pentru noi, culoarea înseamnă contextul feţei”, explică tânăra.
Sursa: adevarul.ro
11.06.2020
12:34
5450
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
28.03.2020
22:41
3807
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
15.06.2019
09:35
3598
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
30.01.2019
08:30
3398
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
26.01.2019
10:01
4781
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
23.01.2019
17:40
4091
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
21.01.2019
11:42
4492
Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
17.01.2019
20:00
2435
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
11.01.2019
17:40
3581
O fată de 13 ani dispărută din octombrie a fost găsită vie!
24.12.2018
17:30
2644
Compania care merge ÎMPOTRIVA CURENTULUI. În timp ce multe companii importante se pregătesc să concedieze angajaţi aceasta oferă bonusuri de zeci de mii de dolari
20.12.2018
12:04
2062
Armată SPAȚIALĂ. China îl atenționează pe Donald Trump
20.12.2018
08:50
2664
Turcia, prinsă la MIJLOC între armele Federaţiei Ruse şi cele ale Statelor Unite
08.03.2026
09:00
72
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
08.03.2026
07:58
205
Horoscopul zilei 08.03.2026
07.03.2026
23:31
561
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
492
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
593
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
692
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
750
Horoscopul zilei 07.03.2026
854
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
1018
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
1033
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
766
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
795
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
789
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
976
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
808
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
777
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
811
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
851
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
756
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
870
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
785
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
806
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
798
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1422
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
797
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
Horoscopul zilei 08.03.2026
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














