România, statul european care este PRINCIPALUL donator pentru R. Moldova
4057
România a alocat R. Moldova pentru proiecte de asistență 70,3 milioane de dolari în anul trecut, fiind al doilea donator bilateral, după SUA, și al treilea în lista generală a donatorilor, după SUA (121,5 milioane de dolari SUA) și Uniunea Europeană (116,8 milioane de dolari SUA).
Banii au fost oferiți în diverse proiecte cu un important impact social, cum ar fi renovarea și dotarea grădinițelor (cu un buget total de 23 de milioane de euro, de care beneficiază peste jumătate din copiii de vârstă preșcolară din R. Moldova), reabilitarea Institutului Mamei și Copilului sau renovarea unor obiective culturale reprezentative (Sala cu Orgă, Muzeul Național de Artă, ambele din Chișinău, și Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul).
Tot în anul 2014, România a donat, între altele, o sută de microbuze școlare, cinci ambulanțe complet utilate pentru realizarea misiunilor SMURD, 50 de autoturisme pentru administrația publică centrală, dar și autobuze destinate unor instituții teatrale.
De asemenea, au fost alocate sume importante pentru programe anuale dedicate școlarizării gratuite în România a tinerilor din R. Moldova, dar și pentru transferul de expertiză în diverse domenii către autoritățile centrale și locale, în special pe teme relevante pentru integrarea europeană.
Angajamentul constant al României pentru susținerea parcursului european al R. Moldova este evidențiat și de evoluția schimburilor comerciale dintre cele două state.
În anul trecut, valoarea acestora s-a ridicat la peste 1,6 miliarde dolari, ceea ce face ca România să fie primul partener comercial al R. Moldova.
24.04.2026
17:49
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
17.10.2022
14:37
13.05.2022
18:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















