România, PREOCUPATĂ de asigurarea securității ENERGETICE a R. Moldova. Bucureștiul ar putea finanța construcția unui DEPOZIT de stocare a gazelor, pentru ca cetățenii R. Moldova să nu ajungă în situația să înghețe în situații de CRIZĂ
2425
România ar putea să finanțeze construcția unui depozit de stocare a gazelor naturale, astfel încât cetățenii R. Moldova să nu înghețe atunci când apar diferite situații de criză, a declarat ministrul Afacerilor Externe de la București, Bogdan Aurescu.
Potrivit lui Aurescu, subiectul privind construcția depozitului de gaze urmează a fi discutat mai aprofundat cu autoritățile de la Chișinău.
„Am discutat, de exemplu, despre posibilitatea de a finanța, în noul acord de asistență nerambursabilă, construcția unui depozit de gaze pentru R. Moldova, în așa fel încât să nu mai existe astfel de situații de criză neanunțate”, a declarat ieri șeful diplomației române, în cadrul unei emisiuni la TVR1 România.
Pe lângă acest proiect, România își propune să dezvolte în R. Moldova alte proiecte noi. În acest sens, statul român va crește plafonul finanțării nerambursabile pentru R. Moldova la 100 de milioane de euro.
„Sunt peste 45, cred, de milioane de euro numai din asistență pentru dezvoltare pe care România i-a cheltuit în R. Moldova, asta în afara acordului despre care vorbim. Acordul anterior a finanțat și programul foarte ambițios de construcție, modernizare de grădinițe în R. Moldova și mai sunt în continuare aproximativ 68 de milioane de euro. Dar noi, în noul acord, vom crește acest plafon din nou la 100 de milioane de euro, pe care îi putem utiliza pentru noi proiecte”, a precizat Bogdan Aurescu.
De menționat că președintele R. Moldova, Maia Sandu și ministrul de Externe, Nicu Popescu, au întreprins ieri o vizită oficială la București. În cadrul întrevederii dintre președinții Maia Sandu și Klaus Iohannis, cei doi miniștri de Externe au semnat Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre R. Moldova și România.
24.07.2023
18:31
23.11.2021
14:32
24.07.2021
12:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















