România, în primele cinci cele mai râvnite destinaţii turistice din lume
4357
România a fost nominalizată în top 5 al celor mai căutate destinaţii pentru anul 2020 de platforma internaţională AirBNB. Asta, după ce România a devenit o destinaţie turistică din ce în ce mai atractivă pe plan internaţional, scrie Afrodita Cicovschi în adevarul.ro.
Reprezentanţii platformei online de rezervări descriu România ca fiind o destinaţie recunoscută pentru peisajele unice, în care turiştii se pot bucura de experienţe unice şi o situează între destinaţiile consacrate, precum Statele Unite, Spania, Thailanda sau Australia. AirBNB estimează că România va cunoaste în 2020, conform estimărilor, o creştere a rezervărilor de 298% faţă de anul 2019.
Aceste estimări vin după ce, în acest an, conform datelor INS, sosirile vizitatorilor străini în România a crescut, în primele 8 luni, cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Aceste estimări pentru anul 2020 ne arată încă o dată potenţialul enorm pe care România îl are din punct de vedere turistic. Datele INS ne arată o creştere a vizitatorilor străini care au ajuns în ţara noastră în primele 8 luni ale anului 2019 dar, totodată, o creştere cu aproximativ 8% a numărului de turişti români care au ales să îşi petreacă vacanţele în ţara noastră şi să redescopere România ca destinaţie turistică.
Măsura voucherelor de vacanţă a fost cea care a stimulat foarte mult industria turistică de la noi din ţară.
În acelaşi timp, trebuie spus că, în acest an, sunt cu aproximativ 15% mai multe societăţi comerciale private care au ales să acorde vouchere de vacanţă angajaţilor. Acest lucru dovedeşte încă o dată că această măsură a fost una care a avut nu doar un rol social ci şi un rol economic important", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
AirBNB a prezentat un top cu 20 dintre cele mai solicitate destinaţii din întreaga lume, în care România este plasată pe locul al cincilea, cu o creştere de 298% a numărului de rezervări de la an la an.
„România, cu dealurile sale neîntinate şi sate vechi, este destinaţia perfectă pentru cine caută ceva în afara circuitelor clasice. Ţara are unele dintre cele mai bine conservate păduri virgine din Europa şi, potrivit Indicelui privind performanţa mediului pe 2018, se află pe locul 15 în lume în ceea ce priveşte vitalitatea ecosistemului", este descrierea făcută de Airbnb ţării noastre.
Iată cele 20 de destinaţii pentru 2020, bazate pe creşterea de la an la an a rezervărilor:
1. Milwaukee, WI, SUA
2. Bilbao, Spania
3. Buriram, Thailanda
4. Sunbury, Victoria, Australia
5. România
6. Xi'an, China
7. Eugene, OR, SUA
8. Luxemburg
9. Guadalajara, Mexic
10. Vanuatu
11. Cali, Columbia
12. Cape Canaveral, FL, SUA
13. Aberdeen, Scoţia
14. Courtenay, BC, Canada
15. Ubatuba, Brazilia
16. Les Contamines-Montjoie, Franţa
17. Tokyo, Japonia
18. Kerala, India
19 .Malindi, Kenya
20. Maastricht, Olanda
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















