Rețeta Tamarei Șchiopu // Legume călite cu cartofi copți și sos de fasole
1446
O combinație de cartofi copți cu fasole-sos este foarte potrivită în Postul Mare, deoarece are un aport sporit de proteine pentru sațietate și carbohidrați pentru energie.
1.Cartofii se aleg ceva mai mășcați, se ung cu ulei și se coc în cuptor timp de 1,5 ore.
2.Fasolea fiartă se coace la cuptor într-un sos aromat din suc de tomate, pastă de tomate, ulei, sare, piper și un pic de zahăr.
3.Legumele se aleg cele mai colorate – varză roșie, conopidă albă, leurdă verde, praz, morcov, ciuperci, daikon, ceapă roșie.
4.Se taie legumele în felii subțiri și alungite.
5.Jumătate din uleiul pregătit se căleşte într-o tavă mare, apoi se adaugă ciupercile şi ceapa roşie.
6.Legumele se călesc la foc mare (ca să nu se aburească) timp de 4-5 minute, apoi se pun într-un vas aparte.
7.Se încinge uleiul rămas, se pune usturoiul, varza şi morcovul şi se călesc, ca şi lotul precedent, 4-5 minute, amestecându-le atent.
8.Peste legumele din tavă se pun legumele deja călite (ceapa şi ciupercile), precum şi spanacul sau leurda şi ceapa roșie.
9.Totul se mai amestecă o dată, timp de un minut, ca legumele să se înfierbânte uniform, după care se condimentează cu sosul de soia şi se servesc imediat, presărate cu seminţe.
04.06.2016
16:30
2226
Rețeta Tamarei Șchiopu // Smoothie răcoritor cu clorela și zămos
28.05.2016
16:30
3262
Rețeta Tamarei Șchiopu // Lăstari de hamei îmbrăcați în aluat de secară
21.05.2016
16:30
2305
Rețeta Tamarei Șchiopu // Spaghete cu sparanghel la gril și pesto
14.05.2016
16:45
2545
Rețeta Tamarei Șchiopu // Dumicate simple cu ciocolată
07.05.2016
16:30
2159
Rețeta Tamarei Șchiopu // Conopidă la cuptor
30.04.2016
16:33
2156
Rețeta Tamarei Șchiopu // Tort cu portocală și ciocolată
23.04.2016
16:41
2328
Rețeta Tamarei Șchiopu // Tonic din dovleac cu scorțișoară
16.04.2016
16:13
3587
Rețeta Tamarei Șchiopu // Compot din fructe uscate
09.04.2016
16:30
2168
Rețeta Tamarei Șchiopu // Tort cu morcov
02.04.2016
16:30
1596
Rețeta Tamarei Șchiopu // Salată nutritivă fără gluten
26.03.2016
16:50
2629
Rețeta Tamarei Șchiopu // Garnitură din bulgur cu năut
19.03.2016
16:30
1923
Rețeta Tamarei Șchiopu // Supă Minestrone
09.04.2026
14:24
74
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
310
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
402
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
566
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
456
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
442
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
661
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
642
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
541
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
593
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
565
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
578
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
531
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
614
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
572
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
549
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
721
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
635
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
718
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
587
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
701
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
685
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
647
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
769
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
593
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














