Regina SPIONAJULUI și o evadare spectaculoasă

sursa: google.ro

Colaboratorii serviciilor secrete românești au fost instruiți asupra categoriilor de informații care prezintă interes, de unde și cum să le obțină, modul de fixare, păstrare și transmitere, unii fiind dotați cu aparate foto și alte mijloace tehnice.

De asemenea, colaboratorii care aveau de îndeplinit misiuni dificile erau supravegheați în secret de ofițeri sau agenți calificați ai serviciilor.

Căsătorită cu un ofițer austro-ungar

Colaboratori de talia lui Spiridon Boiță, David Pop sau Aurel Moldovan au acționat ca rezidenți, care și-au creat nuclee informative în principalele orașe și puncte de frontieră.

În Banat, organele de informații românești au atras-o la colaborare pe Maria Bălan, care s-a căsătorit cu un ofițer de „ulani” din armata austro-ungară. A primit indicativul „B-9” și a cules informații din mediul ofițerilor armatei austro-ungare privind dispunerea trupelor inamice în Banat, lucrările genistice efectuate la granița cu România și despre acțiunile preconizate de spionajul austro-ungar împotriva României.

Ziarul „Paris Soir”, din 6 octombrie 1936, o evoca, la cinci zile după moartea ei: „faimoasa Maria Bălan, regina spionajului, o Mata Hari a Ungariei”. Cotidianul italian, „Tempo”, din 10 octombrie 1936, nota „Planurile serviciului de spionaj erau dejucate (…) de o spioană desăvârșită, pentru a cărei capturare austriecii erau gata să ofere sume fabuloase”.

Zveltă, frumoasă, „toc înalt și minte brici”, vorbitoare excelentă a limbilor sârbo-croată, maghiară, franceză și germană, fiica preotului român din Vârșeț a adus mari servicii, atât României cât și Serbiei aflate în război cu Puterile Centrale. Căsătoria Mariei Bălan cu ofițerul austro-ungar, în fapt a fugit cu acesta de acasă la Timișoara, fusese prima misiune importantă primită din partea unui agent al serviciilor române.

Scăpată de pe eșafod

Când a fost identificată și arestată, știrea a fost o lovitură de trăsnet pentru numeroși generali și ofițeri austro-ungari care-i fuseseră harnici curtezani. Nu a divulgat niciun nume. A fost condamnată la moarte prin spânzurătoare, sentința urmând a fi executată în zorii zilei următoare pronunțării, dar când trebuia dusă la eșafod, celula era goală.

Imediata ei apariție la București a dus la concluzia că spionajul român, cu concursul colaboratorilor și patrioților din Timișoara i-au organizat evadarea. A fost răsplătită, fiindu-i facilitată șederea la București și Paris sub o altă identitate până în anul 1928, când s-a întors la Vârșeț, localitatea natală. Pe data de 1 octombrie 1936, Maria Bălan a fost găsită moartă, otrăvită, la mormântul părinților.

„România stabilise în Transilvania o vastă rețea de spionaj”

Evaluând ansamblul acțiunilor serviciilor secrete românești pentru eliberarea Transilvaniei și realizarea Unirii, Maximilian Ronge a concluzionat: „România stabilise în Transilvania o vastă rețea de spionaj. Serviciul de spionaj românesc a găsit în sânul populației din Transilvania multe simpatii. Această stare de spirit a fost exploatată în 1916 (…) când au găsit o sumedenie de oameni care informau asupra mișcării trupelor noastre (…) Pe de altă parte și un oarecare număr de preoți, institutori și avocați transilvăneni s-au dat de partea năvălitorului, sfătuind soldații să calce jurământul și să dezerteze” (soldații români din armata austro-ungară).

Spionii au anticipat invadarea, dar autoritățile române nu au crezut

Pentru slăbirea bazei patriotice de sprijin, cca. 10.000 de români au fost ridicați și strămutați în apropiere de Szolnok, alți 400-500 internați în lagărele de la Taplosulye și Ostffyaszonayfaja, numeroși patrioți au fost întemnițați la Sopron, Seghedin și la Cluj.

În anul 1916 au fost judecați de instanțele ungurești pentru „trădare de țară” (n.n. - trădarea Ungariei) 257 de români.

Atașații militari ai României la Berlin, Viena și Sofia – colonel Mircescu și căpitan Gheorghe Rozin, coloneii Traian Stârcea și Țenescu au furnizat informații exacte și deosebit de importante asupra intențiilor, planurilor, capabilităților și operațiunilor militare ce vizau România, dar generalul Zottu, șeful Marelui Stat Major le-a calificat „exagerate”, „îndoielnice”, ori adnota: „se dețin date care le contrazic”. După dezastrul de la Turtucaia, generalul Zottu s-a sinucis.

Au fost în mod exemplar la datorie Iancu Panaitescu, directorul Siguranței Generale, Romulus Voinesu, Inspectorul General al Poliției, comisarul Duca - Brigada Specială de Siguranță din Constanța.

Și unii oameni politici de marcă au considerat că este de datoria lor să susțină efortul informativ secret. Primul ministru I. C. Brătianu s-a angajat în dezinformarea ambasadorului german;

Titu Maiorescu, deși filogerman, nu a acționat împotriva intereselor statului român. Dimpotrivă, a cules și furnizat informații din anturajul ambasadorului Germaniei;

Nicolae Iorga s-a angajat în pregătirea contrainformativă a populației, semnând articole, precum „Cum ne putem lupta cu spionii?”. Ei, spionii Puterilor Centrale, scria Iorga: „(…) pot fi văzuți oriunde și oricând (…) o mare primejdie națională (…) să tăcem, să-i refuzăm”.

Asemenea lui Iorga au procedat Mihai Sadoveanu și Octavian Goga , toți trei colaboratori ai ziarului „România”, apărut după suspendarea presei corupte de inamic.

Sursa: evz.ro