Stiri
Reformatorii din PL îi fac din deget lui Lupu: „Au pretenții prea mari”
Politică
07.05.2013
17:54
1383
1383
Cei șapte deputați reformatori ai Partidului Liberal (PL), în frunte cu Ion Hadârcă, consideră că solicitarea liderului democrat Marian Lupu de a fi desemnat cât mai urgent un candidat pentru funcția de premier „e prea dură și seamănă a condiționare”.
„Solicitarea lui Marian Lupu în adresa președintelui țării e o condiționare dură. Poate pretențiile democraților sunt prea mari. Noi, cei șapte reformatori din PL, așteptăm de la foștii colegi din Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) să aibă intenții mai bune și să reia negocierile pentru a forma o majoritate parlamentară de dreapta”, a declarat liderul fracțiunii PL, Ion Hadârcă, după ieșirea de la consultările avute cu președintele Nicolae Timofti.
Potrivit lui Hadârcă, cei șapte deputați PL sunt dispuși să contribuie la asigurarea unei majorități de dreapta, de dorit pe axa fostei AIE. „Pot fi și deputați care să susțină învestirea unui nou Guvern, dar fără să emită pretenții la portofoliile ministeriale”, a spus liberalul.
De asemenea, deputatul a menționat că la consultări s-a discutat și despre declarațiile oficialilor europeni vis-a-vis de legile adoptate vinerea trecută de către Parlament. „Am înțeles că pretenții mai mari sunt legate de legea care-i vizează pe judecătorii de la Curtea Constituțională. Nepromulgarea acestei legi este un mesaj așteptat de partenerii europeni”, a conchis Ion Hadârcă.
„Solicitarea lui Marian Lupu în adresa președintelui țării e o condiționare dură. Poate pretențiile democraților sunt prea mari. Noi, cei șapte reformatori din PL, așteptăm de la foștii colegi din Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) să aibă intenții mai bune și să reia negocierile pentru a forma o majoritate parlamentară de dreapta”, a declarat liderul fracțiunii PL, Ion Hadârcă, după ieșirea de la consultările avute cu președintele Nicolae Timofti.
Potrivit lui Hadârcă, cei șapte deputați PL sunt dispuși să contribuie la asigurarea unei majorități de dreapta, de dorit pe axa fostei AIE. „Pot fi și deputați care să susțină învestirea unui nou Guvern, dar fără să emită pretenții la portofoliile ministeriale”, a spus liberalul.
De asemenea, deputatul a menționat că la consultări s-a discutat și despre declarațiile oficialilor europeni vis-a-vis de legile adoptate vinerea trecută de către Parlament. „Am înțeles că pretenții mai mari sunt legate de legea care-i vizează pe judecătorii de la Curtea Constituțională. Nepromulgarea acestei legi este un mesaj așteptat de partenerii europeni”, a conchis Ion Hadârcă.
Stiri relevante
09.07.2026
10:07
2186
Cine va fi noul PREMIER? Președinta Maia Sandu a inițiat consultări cu toate fracțiunile din Parlament
26.03.2026
11:01
2195
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
30.07.2024
16:28
4472
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
11.11.2021
14:08
3215
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
02.08.2021
09:59
4748
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
22.06.2021
14:58
3346
DOC // A părăsit acum trei săptămâni PD, iar acum s-a RĂZGÂNDIT. Cum explică un PRIMAR revenirea în echipa liderului BLAMAT Pavel Filip
28.04.2021
19:24
4810
Dodon s-a LANSAT deja în CAMPANIA electorală și schimbă macazul: „Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile…”. DEZINFORMĂRILE lansate de Dodon la adresa Maiei Sandu și a ambasadorilor occidentali
26.04.2021
19:46
4397
Moscova sare în APĂRAREA majorității PSRM-ȘOR: „Constatăm amestecul direct al SUA și UE în treburile INTERNE ale R. Moldova. Reprezentanții SUA și ai UE refuză să manifeste respect față de acțiunile legislatorilor moldoveni”
26.04.2021
09:50
3225
LIVE VIDEO // PAS îi RĂSPUNDE lui Dodon din fața Curții Constituționale, unde are loc un PROTEST în apărarea Constituției: „Acest penal, hoț și FRICOS ne-a chemat la dialog... Noi nu avem ce discuta cu PENALII”
26.04.2021
09:17
5055
Liderul PSRM cheamă opoziția la DIALOG, după ce Procuratura Generală a fost sesizată în legătură cu „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și conduse de cetățeanul Igor Dodon”
09.07.2026
10:07
26.03.2026
11:01
30.07.2024
16:28
11.11.2021
14:08
02.08.2021
09:59
22.06.2021
14:58
28.04.2021
19:24
26.04.2021
19:46
26.04.2021
09:50
26.04.2021
09:17
Top stiri
13.11.2026
00:57
246
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
313
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
382
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
371
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
371
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
382
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
416
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
434
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
540
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
470
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
527
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
479
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
591
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
465
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
489
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
503
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
494
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
596
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
498
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
490
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
624
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
559
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
563
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
471
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
472
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















