Putin râde de SUA
1406
www.ibtimes.co.uk
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a declarat surprins de reacţia Statelor Unite la un mesaj pe care el îl adresase liderilor europeni, comentând că este "rău să citeşti scrisorile altora" şi considerând "depravant" că Washingtonul recurge la spionaj pentru a intercepta astfel de mesaje.
Într-o reacţie la scrisoarea pe care Vladimir Putin a trimis-o liderilor din 18 state europene, Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a acuzat Moscova că utilizează "energia ca instrument de presiune asupra Ucrainei".
După ce a fost informat de Ministerul rus de Externe despre reacţia Statelor Unite, Vladimir Putin a declarat: "Este destul de ciudat. Este rău să citeşti scrisorile altora. Scrisoarea nu era adresată Washingtonului, ci consumatorilor de gaze din Europa".
"Toată lumea ştie că prietenii noştri americani trag cu urechea, dar să recurgi la priviri pe gaura cheii este depravant", a adăugat Putin, conform postului Russia Today, citat de Mediafax.
Vladimir Putin a trimis liderilor din 18 ţări, inclusiv celor din România şi Republica Moldova, o scrisoare privind riscurile economice asociate crizei ucrainene.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
14.09.2026
11:41
14.09.2026
11:31
14.09.2026
11:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"















