PSRM, marele PERDANT al alegerilor parlamentare anticipate. Socialiștii riscă să piardă și 15 MANDATE de deputat
2925
facebook Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) ar fi marele perdant al alegerilor parlamentare anticipate, în cazul în care cele patru formațiuni parlamentare nu vor ajunge la un numitor comun privind crearea unei majorități parlamentare. Această prognoză a fost făcută de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit lui Usatîi, probabilitatea alegerilor anticipate este de 99 la sută, iar PSRM va suferi cele mai mari pierderi.
Usatîi afirmă că Partidul Democrat (PD) va obține, în cazul alegerilor anticipate, în jur de 30 de mandate. Partidul „ȘOR” și Blocul „ACUM”, în opinia lui Usatîi, vor înregistra rezultate mai mici, iar PSRM va avea în jur de 20-22 de deputați, cu 15-13 parlamentari mai puțin decât după alegerile din 24 februarie.
Usatîi a mai adăugat că anume partidul său poate lua la alegeri în jur de 15 mandate, dar pentru asta este nevoie ca să revină dânsul în R. Moldova, cu riscul că va fi arestat. „Trebuie să calculez foarte bine, pentru că în acest caz este vorba și de politică, dar și de viața mea personală. Să vedem dacă acest lucru va aduce plusuri”, a precizat acesta.
Liderul „Partidului Nostru” a mai adăugat că revenirea lui în R. Moldova depinde de oameni și că acum este în proces de discuții cu colegii săi inclusiv la acest subiect.
08.06.2023
16:11
08.06.2023
10:23
30.05.2023
17:42
29.05.2023
14:02
06.04.2023
09:34
05.04.2023
13:14
16.03.2023
13:27
23.02.2023
17:30
19.01.2023
12:57
19.01.2023
11:52
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
28.09.2026
10:01
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”


















