Stiri

Președintele, în „RĂZBOI” cu două posturi de televiziune. Este vizat și Renato Usatîi

Politică 15.01.2015 16:09 Vizualizări2323
Președintele, în „RĂZBOI” cu două posturi de televiziune. Este vizat și Renato Usatîi ru1.md

Președintele României, Klaus Iohannis, a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la Antena 3 şi România TV, care au difuzat pe 13 noiembrie emisiuni în care au prezentat modul în care ar fi fost finanţată campania sa la prezidenţiale, acesta acuzând cele două televiziuni că au încercat să îi lege numele de pretinse ilegalităţi, informează Mediafax.

Cele două sesizări făcute de Klaus Iohannis pe 14 noiembrie 2014, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, se află pe ordinea de zi a şedinţei de joi a CNA.

În ceea ce priveşte Antena 3, Klaus Iohannis spune că, pe 13 noiembrie, începând cu ora 15.00, emisiunea „Esenţial” a debutat cu un subiect pe care moderatoarea Alina Petrescu l-a prezentat cu titlul „Acuzaţii grave la adresa lui Klaus Iohannis pe marginea modului cum îşi finanţează campania”.

„În întreaga prezentare a subiectului, există un amestec total al opiniilor moderatorului şi al invitaţilor cu declaraţii apărute în presă, fără nicio dovadă, fără a se face o distincţie clară a acestora”, spune Klaus Iohannis în sesizarea transmisă CNA.

Klaus Iohannis se referă la afirmaţii făcute în emisiune de moderatoarea Alina Petrescu, care a spus printre altele: „Un politician moldovean dezvăluie că principalul sponsor al candidatului ACL la prezidenţiale, Michael Schmidt, este cumnatul unuia dintre cei mai controversaţi politicieni milionari din Republica Moldova, Renato Usatîi (...) Poţi, aşadar, să te întrebi care este circuitul banilor şi cum este finanţată campania lui Klaus Iohannis?”.

„În opinia mea, întreaga emisiune este o încercare de a lega numele şi imaginea mea de personaje dubioase, de pretinse ilegalităţi, fără vreo dovadă, fără vreun temei legal, de pretinsele fapte ale acestor personaje, cu acuzaţii grave care mi se aduc fără niciun fundament”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că şi pe site-ul Antena 3 a fost publicat, pe 14 noiembrie, un material pe acelaşi subiect, intitulat „Cine este cel care a finanţat campania lui Iohannis. «Numele său este legat de tentativa de omor a unui bancher rus»”.

Pe de altă parte, tot pe 14 noiembrie, Klaus Iohannis a sesizat CNA cu privire la România TV.

Potrivit lui Iohannis, pe 13 noiembrie, România TV a publicat, la ora 14.30, pe site-ul său oficial un articol cu titlul „Klaus Iohannis, susţinut de un om al Moscovei”, potrivit căruia „candidatul ACL Klaus Iohannis este susţinut de persoane dubioase, care au strânse legături cu Moscova, fiind finanţat de către multimilionarul Michael Schmidt, care este căsătorit cu sora lui Renato Usatîi - acţionar la Gazprom şi colaborator al Moscovei”.

„În urma publicării acestui articol, România TV a transmis acest subiect în aceeaşi zi (13.11.2014) în emisiunea «Dosar de preşedinte» de la ora 17.00, în care moderatorii Cristina Şincai şi Silviu Mănăstire au lansat în dezbatere acuzaţii la adresa mea privind presupusa mea legătură cu acel domn din Rusia (...) În opinia mea, de această dată, România TV încearcă să lege numele şi imaginea mea de pretinse ilegalităţi, fără vreo dovadă, fără vreun temei legal, prin simpla citire a unor declaraţii venite de la Chişinău din partea unui politician”, spune Klaus Iohannis, în sesizarea transmisă CNA.

Atât în cazul sesizării cu privire la Antena 3, cât şi în cel al sesizării privind România TV, Klaus Iohannis spune că „libertatea de exprimare nu este absolută”, iar „protecţia pe care o oferă dă naştere unor îndatoriri şi responsabilităţi inerente exerciţiului său”.

„Astfel, relatarea jurnalistică trebuie să fie echilibrată şi obiectivă, informaţiile oferite să fie exacte, verificate şi demne de crezare, iar prezentarea lor să se facă cu bună-credinţă”, spune Klaus Iohannis.

CNA urmează să decidă în şedinţa de joi cu privire la aceste sesizări ale lui Klaus Iohannis. În momentul difuzării acestei ştiri, şedinţa CNA este suspendată întrucât membrii Consiliului sunt audiaţi în Comisia de cultură a Senatului privind activitatea lor generală în acest an. Şedinţa CNA va fi reluată după întoarcerea membrilor Consiliului de la audieri.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.67 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri