„Partidul Nostru” susține că reprezentantul permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei ar încerca să BLOCHEZE discursul Elenei Grițco la Strasbourg
2920
Reprezentantul permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei, Corina Călugăru, ar insista ca vicepreședintelui „Partidului Nostru”, Elena Grițco, să fie exclusă din lista vorbitorilor la Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei (CPLRE), care are loc la Strasbourg. Cel puțin aşa susțin reprezentanții "Partidului Nostru", care au remis un comunicat de presă în acest sens.
Potrivit Elenei Grițco, "regimul întreprinde diverse tentative de a nu admite susținerea discursului ei cu privire la represiunile la care sunt supuși reprezentanții autorităților locale din partea „Partidului Nostru”". Aceasta a spus că reprezentantul permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei, Corina Călugăru, a „terorizat” personal conducerea Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.
„Ea a făcut lobby pentru excluderea mea din agenda sesiunii Congresului Autorităților Locale și Regionale sub diverse pretexte”, a declarat Grițco pe o rețea de socilizare. Călugăru şi-a motivat demersul prin faptul că „Moldova se află în campanie electorală”
Aceasta şi-a exprimat nedumerirea că la Consiliul Europei "au mers și alți soli" ai lui olVlad Plahotniuc", inclusiv un membru al Comisiei Electorale Centrale, șeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, Octavian Mahu, precum și un reprezentant al Guvernului.
„Ei un pic au încurcat instituțiile, țara și modalitatea de abordare a valorilor supreme în baza cărora funcționează instituțiile europene. Băieții au uitat că nu vin în R. Moldova la Procuratura Generală să le dea ordine ca să execute ceva”, a adăugat ea, subliniind că reprezentanții Consiliului Europei i-au comunicat despre faptul că, „cu cât mai mult se insista pe ideea excluderii mele din agendă, cu atât mai mult ei au rămas convinși și aveau încrederea că eu neapărat trebuie să vorbesc”.
Grițco intenționează să vorbească despre "represiunile fără de precedent la care au fost supuși consilierii municipali bălțeni, fostul primar al capitalei de nord a țării Renato Usatîi, precum și alți primari ai „Partidului Nostru”".
„Pentru că autoritățile moldovenești au ce ascunde, dacă cu atâta insistență se face sau s-a făcut ca eu să fiu exclusă din agenda vorbitorilor”, a adăugat vicepreședintele Elena Grițco.
Amintim că în perioada 27-28 martie, la Strasbourg, are loc cea de-a 34-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei. La invitația conducerii CPLRE, la lucrările Congresului participă și o delegație a „Partidului Nostru” în componența vicepreședinților Ilian Cașu și Elena Grițco.
27.12.2021
09:36
27.01.2021
09:49
16.11.2020
09:32
12.11.2020
07:59
15.07.2019
10:39
12.07.2019
13:12
12.02.2018
23:56
28.12.2017
21:41
25.07.2017
14:33
05.05.2017
22:34
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















