Președintele Fundației „I am future”, vizită oficială la „Trade Expo Indonesia 2019”: „Încercam să dăm start cooperării și schimbului de produse, axându-ne pe promovarea VINULUI moldovenesc în spațiul asiatic, produselor farmaceutice, serviciilor IT”
2079
Președintele Fundației „I am future”, Ion Vinaga, care se află într-o vizită oficială la cea de-a 34-a ediție a Expoziției „Trade Expo Indonesia 2019” de la Jakarta, intenționează să aducă mai mulți investitori în R. Moldova.
Vinaga menționează, prin intermediul unui comunicat de presă, că Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Indonezia în România și R. Moldova, Muhammad Amhar Azeth, l-a invitat să participe, în perioada 16-20 octombrie curent, la Expoziția „Trade Expo Indonesia 2019”.
Președintele Fundației „I am future” a precizat că a avut întâlniri cu mai mulți oameni de afaceri din diferite țări ale lumii, dar și întrevederi cu ministrul Comerțului al Republicii Indonezia, Enggartiasto Lukita și ministra Afacerilor Externe al Republicii Indonezia, Retno Lestari Priansari Marsudi.
Potrivit lui Vinaga, au fost discutate mai multe subiecte referitor la stabilirea unor relații economice bilaterale între cele două state, precum ar fi domeniul vinicol, farmaceutic, științific, cultural, inovativ, sportiv și altele.
„Această vizită oficială este o oportunitate majoră pentru producătorii din R. Moldova în vederea promovării produselor autohtone. Piața asiatică este una foarte specifică, și pentru a ne integra e necesar de a propune produse sau servicii calitative și competitive. Încercam să dăm start cooperării și schimbului de produse, axându-ne pe promovarea vinului moldovenesc în spațiul asiatic, produselor farmaceutice, serviciilor IT. O mare atenție o acordăm și promovării turismului moldovenesc. Sarcina noastră e să creăm infrastructura potrivită în acest domeniu pentru a atrage circa 1 milion de turiști anual”, a subliniat Vinaga.
Totodată, sursa citată punctează că nu uită și de atragerea investițiilor în economia R. Moldovei, care este posibilă doar cu implicarea nemijlocită a Guvernului R. Moldova și crearea unei atmosfere antreprenoriale favorabile pentru investitorii.
„În comun trebuie să întreprindem măsuri concrete pentru ameliorarea climatului investițional care să asigure atractivitatea investițională a țârii noastre, precum și imaginea ei pe plan internațional”, a menționat Vinaga.
„Trade Expo Indonesia” este cea mai mare expoziție anuală de comerț, turism și investiții din Indonezia, stabilită în scopul de a stimula exportul de produse indoneziene prin creșterea accesului pe piață și diversificarea piețelor de export.
Mai multe detalii AICI.

10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















