Președintele ales se RĂZGÂNDEȘTE la fiecare 24 de ore. Rușilor le spune că FEDERALIZAREA R. Moldova e unica soluție, iar la Chișinău zice altceva
23763
Președintele ales al R. Moldova, Igor Dodon, a declarat pentru „Europa Liberă” că în mandatul său se angajează să rezolve problema transnistreană și „nu neapărat” prin federalizarea R. Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută la 24 de ore după ce, la o televiziune din Rusia, a spus că altă soluție decât federalizarea R. Moldova nu există pentru conflictul transnistrean.
„Eu consider că următorii ani şi, posibil, chiar 2017 ar putea fi un an de mişcare pozitivă în acest sens. De ce? Eu cred că toţi, inclusiv Occidentul, inclusiv Federaţia Rusă ar avea nevoie de un exemplu pozitiv de rezolvare a unor conflicte îngheţate. Şi conjunctura regională, geopolitică ar fi cea mai favorabilă, inclusiv după rezultatele alegerilor din SUA pentru a face primul pas în acest sens. Cum văd eu ieşirea din această situaţie? Imediat după Anul Nou ar fi bine să avem o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, care va fi ales în scrutinul din decembrie”, a declarat Dodon pentru „Europa Liberă”.
Președintele ales a explicat de ce e importantă întâlnirea cu viitorul lider de la Tiraspol. „Dacă găsim un compromis la nivel internaţional şi acceptăm un format pentru soluţionarea politică, atunci organizăm un referendum pe ambele maluri ale Nistrului, aprobăm o nouă Constituţie şi mergem înainte. Aceasta ar fi soluţia. Eu cred că acestea sunt fobii (că federalizarea înseamnă de fapt transnitrizarea R. Moldova - n.r.) care sunt lansate intenţionat. Avem mai multe forme de federalizare care sunt de succes la nivel internaţional. Dar decizia nu o ia Igor Dodon, nu o ia preşedintele R. Moldova. Decizia o vor lua cetăţenii prin referendum. Dacă cuiva nu-i place denumirea de federaţie, numiţi-o altfel, dar trebuie să acordăm un statut special regiunii din stânga Nistrului”, a mai adăugat acesta.
Amintim că, acum două zile, președintele ales Igor Dodon a declarat într-o intervenție la postul Rossia 1 că federalizarea R. Moldova este unica soluție în rezolvarea conflictului transnistrean.
„Da, mai avem și conflictul transnistrean, dar avem soluții. Eu cred că pentru soluționarea acestei probleme și nu mă tem să o zic, este nevoie de federalizare. Dacă cuiva nu-i place acest cuvânt, atunci să spună cum vrea. Dar altă soluție nu există”, a spus Igor Dodon.
24.03.2026
18:35
02.03.2026
21:09
20.08.2025
22:10
25.05.2022
07:56
24.05.2022
07:30
04.05.2022
13:14
19.05.2021
10:29
29.01.2021
12:28
12.11.2020
07:59
06.11.2020
10:54
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















