Stiri

FAO: Investițiile în inovație trebuie să ajungă la fermieri pentru a combate foametea

Actualitate 16.10.2026 09:34 Vizualizări286
FAO: Investițiile în inovație trebuie să ajungă la fermieri pentru a combate foametea

16 octombrie 2026, Chișinău – Foametea poate fi prevenită. La nivel mondial există deja o mare parte dintre capacitățile, instrumentele, tehnologiile și cunoștințele necesare pentru a asigura securitatea alimentară a tuturor. Cu toate acestea, în 2025, 645 de milioane de oameni se confruntau încă cu foametea, iar aproximativ o treime din populația planetei nu își putea permite o alimentație sănătoasă.

Știința și noile tehnologii transformă economii și societăți întregi. Totuși, inovațiile care i-ar putea ajuta pe fermierii din întreaga lume să producă mai eficient, să aibă acces la alimente nutritive, să-și îmbunătățească nivelul de trai și să facă față crizelor rămân inaccesibile pentru mulți. Problema nu este lipsa soluțiilor inovatoare, ci faptul că ele nu sunt aplicate pe scară largă. Soluțiile care și-au demonstrat eficiența trebuie adaptate condițiilor locale, să fie accesibile ca preț și atractive pentru investitori. Astfel, fermierii și întreprinderile agroalimentare le vor putea adopta și utiliza pe termen lung și la scară extinsă.

Această idee se află la baza temei din acest an a Zilei Mondiale a Alimentației: „Inovează azi. Asigură hrana de mâine.” Transformarea sistemelor agroalimentare necesită o abordare amplă, orientată spre patru obiective: o producție mai bună, o nutriție mai bună, un mediu mai bun și o viață mai bună, fără ca nimeni să fie lăsat în urmă.

Serviciile digitale de consultanță, de exemplu, le pot oferi fermierilor prognoze meteo, informații despre prețurile de piață și recomandări adaptate propriei ferme. Aceste instrumente îi pot ajuta să ia decizii mai bune privind semănatul, administrarea gospodăriei și comercializarea producției. La rândul lor, sistemele de monitorizare a bolilor animalelor și de avertizare timpurie pot depista mai repede noile amenințări. Astfel, serviciile veterinare și crescătorii de animale pot interveni înainte ca bolile să se răspândească.

Senzorii care măsoară umiditatea și nivelul de nutrienți din sol, alături de sistemele de irigare de precizie, îi ajută pe fermieri să utilizeze mai eficient apa, îngrășămintele și alte resurse. Datele satelitare și instrumentele geospațiale le permit țărilor să urmărească starea pădurilor și schimbările în utilizarea terenurilor. Totodată, informațiile mai bune despre piețe și sistemele de avertizare timpurie pot ajuta guvernele să prevadă scumpirea alimentelor, problemele de aprovizionare sau perturbările comerțului și să reacționeze mai rapid.

De-a lungul generațiilor, fermierii, popoarele indigene și comunitățile locale au conservat și ameliorat soiuri de plante, au colectat apa de ploaie și au gestionat cu grijă resursele limitate de apă. De asemenea, au îngrijit solurile și au protejat peisajele și biodiversitatea. Sistemele agricole bazate pe aceste cunoștințe și practici sunt recunoscute și sprijinite în prezent prin programul FAO „Sisteme de patrimoniu agricol de importanță globală” (GIAHS). Aceste cunoștințe continuă să fie o sursă importantă de inovatie, mai ales atunci când sunt îmbinate cu știința modernă și tehnologiile noi. În acest fel, producătorii sunt ajutați să se adapteze la schimbările climatice și de mediu.

Cu toate acestea, multe inovații care și-au dovedit eficiența rămân inaccesibile, prea costisitoare sau insuficient adaptate condițiilor agricole locale. Pentru milioane de mici producători, mai ales femei și tineri, accesul limitat la finanțare, tehnologii, infrastructură, informații, piețe și conectivitate digitală continuă să împiedice adoptarea și extinderea acestor soluții.

Pentru a reduce acest decalaj, este necesară o cooperare mai strânsă între știință, inovare și aplicarea practică a soluțiilor. Acest lucru presupune colaborarea cu instituțiile, guvernele, sectorul privat, organizațiile de producători și comunitățile. FAO folosește, de asemenea, metode inovatoare pentru organizarea acestor activități, inclusiv platforme digitale comune, servicii publice de consultanță agricolă, camere agricole și alte modele. Acestea pot reduce costurile de acces și pot extinde numărul beneficiarilor.

Atunci când soluțiile sunt dezvoltate împreună cu oamenii care le vor folosi, ele răspund mai bine nevoilor locale și sunt viabile atât din punct de vedere tehnic, cât și economic. În consecință, au șanse mai mari să fie adoptate, utilizate pe termen lung și extinse.

Cercetarea agricolă este considerată, în general, una dintre investițiile cu cel mai mare randament pentru dezvoltarea rurală. Totuși, investițiile sporite trebuie însoțite de infrastructura, instituțiile, competențele și parteneriatele necesare pentru aplicarea pe scară largă a inovațiilor reușite. Adoptarea practicilor inovatoare va fi esențială pentru reducerea amprentei de mediu a sistemelor agroalimentare. Acestea generează aproximativ o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră și, potrivit estimărilor, folosesc peste 70% din volumul de apă dulce extras la nivel mondial. Practicile inovatoare sunt la fel de importante pentru a-i ajuta pe fermieri și pe ceilalți producători să se adapteze la fenomenele climatice extreme.

Inovațiile trebuie adaptate realităților și nevoilor locale, susținute de politici potrivite și de investiții pe termen lung. Guvernele pot crea condiții favorabile și pot investi în cercetare, infrastructură și consultanță agricolă. Companiile pot transforma ideile în produse și servicii accesibile ca preț. Producătorii și comunitățile pot contribui cu experiența și cunoștințele necesare pentru ca soluțiile să funcționeze în practică și să producă rezultate.

Aceste priorități sunt importante și pentru marile economii industrializate. Datele și instrumentele analitice mai bune pot contribui la anticiparea întreruperilor de aprovizionare și a riscurilor noi, pe piețe alimentare tot mai complexe. Inovația poate consolida lanțurile de aprovizionare și competitivitatea și poate proteja consumatorii atunci când crizele dintr-o regiune afectează prețurile și disponibilitatea alimentelor în alte părți ale lumii.

Inovația produce rezultate doar dacă poate fi transformată în proiecte capabile să atragă investiții și finanțare bancară. Pentru aceasta, știința și tehnologia trebuie completate de proiecte bine concepute, modele de afaceri viabile, instrumente de împărțire a riscurilor și finanțare publică și privată. Astfel, soluțiile promițătoare pot trece de la etapa-pilot la scară comercială și pot aduce beneficii economice, sociale și de mediu măsurabile.

Fiecare recoltă începe cu ceea ce a fost semănat înainte, iar fiecare descoperire se construiește pe cunoștințe vechi și noi. Atunci când inovația ajunge la oamenii și comunitățile care au nevoie de ea și răspunde cerințelor lor, recolta de mâine poate prinde cu adevărat rădăcini și poate contribui la asigurarea hranei în viitor.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 16.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri