Bugetul UE, miza confruntării dintre liderii europeni la Bruxelles
262
Liderii europeni au început joi, la Bruxelles, o confruntare privind viitorul buget al Uniunii Europene (UE). Principala lor preocupare este să reușească să ajungă la un acord înaintea valului de alegeri din 2027, începând cu scrutinul prezidențial din Franța.
Uniunea Europeană se poate aștepta la negocieri „foarte, foarte dificile”, a avertizat cancelarul german Friedrich Merz la sosirea sa în capitala belgiană. El consideră totuși că este posibil să se ajungă la un acord până la sfârșitul acestui an.
Mii de miliarde de euro sunt în joc, pentru finanțarea marilor priorități ale UE până în 2034: de la agricultură la apărare, competitivitate și imigrație.
Mai multe compromisuri importante trebuie încă găsite.
Printre subiectele de negociere se numără suma alocată agricultorilor și regiunilor europene, dimensiunea fondurilor destinate Ucrainei și apărării, rolul inteligenței artificiale (AI) și posibilitatea folosirii banilor pentru finanțarea unor centre pentru migranți în Africa.
Șefii de stat și de guvern ai celor 27 de state membre ale UE vor să găsească răspunsuri la aceste întrebări până la Crăciun.
Unii dintre ei sunt însă presați de timp.
În 2027 sunt programate alegeri în mai multe state, de la Italia la Polonia și de la Grecia la Franța, precum și în Finlanda. Scrutinurile ar putea aduce la putere lideri eurosceptici, capabili să schimbe cursul negocierilor bugetare.
PRESIUNILE LUI LE PEN
Toate privirile sunt îndreptate, în mod evident, spre alegerile prezidențiale franceze, unde candidata extremei drepte, Marine Le Pen, conduce în sondaje.
Lidera partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta), care promite o reducere importantă a contribuției Franței la bugetul UE dacă ajunge la putere, cere ca fondurile să nu fie adoptate înainte de 2027.
Candidata franceză a venit la Bruxelles cu o zi înainte de summit, în încercarea de a exercita presiuni.
„Tot acest lucru nu este serios”, a deplâns ea într-o conferință de presă, apreciind că adoptarea bugetului european înaintea alegerilor este un „scandal democratic”.
Potrivit unui diplomat european, candidata franceză se va afla „în sală” sau, în orice caz, în gândurile liderilor în timp ce aceștia vor negocia bugetul.
În acest dosar se confruntă două tabere.
MACRON CONTRA MERZ
De o parte se află susținătorii unui buget ambițios. Printre aceștia se numără Franța lui Emmanuel Macron, precum și țări ca Polonia, Italia și Spania, care cer fonduri suplimentare pentru agricultură și coeziunea socială și teritorială.
„Ne aflăm în faţa unei propuneri în mod clar insuficientă”, a subliniat joi premierul spaniol Pedro Sanchez.
„Este important să înţelegem că acest buget trebuie să fie ambiţios şi că suma lui este crucială”, a subliniat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.
De cealaltă parte se află „frugalii”, conduși de Germania lui Friedrich Merz, Suedia și Olanda. Aceștia cer reduceri masive în proiectul de buget prezentat de Comisia Europeană (CE), în valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, în condițiile în care toate bugetele naționale sunt sub presiune.
Olanda consideră că „nu iese socoteala”, a avertizat premierul olandez Rob Jetten la sosirea sa la Bruxelles. El pledează pentru compromisuri în favoarea „modernizării” UE, chiar dacă acest lucru ar presupune reduceri ale cheltuielilor agricole sau de coeziune.
Irlanda, care deține președinția semestrială a UE, a propus sâmbătă reduceri de 140 de miliarde de euro față de proiectul inițial al Bruxellesului. Propunerea vizează diminuarea cheltuielilor pentru competitivitate și a ajutorului destinat dezvoltării.
Ideea nu a mulțumit însă niciuna dintre tabere.
Parisul exercită de mai multe luni presiuni pentru suplimentarea bugetului european. Franța propune obținerea fondurilor prin introducerea unor taxe pe serviciile digitale, activele cripto și jocurile de noroc, în vederea finantarii bugetului.
După ce vor discuta joi despre buget și relațiile cu China, liderii europeni se vor concentra vineri asupra Ucrainei, în prezența lui Volodimir Zelenski, așteptat încă de joi în capitala belgiană.
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:27
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
15.10.2026
15:23
15.10.2026
15:18
15.10.2026
15:16
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















