Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
338
După ani de ezitări motivate de teama de a pierde voturi, Guvernul își asumă desființarea structurii raionale depășite și comasarea administrațiilor locale într-o nouă hartă cu doar 273 de primării și 3 regiuni. Președinta Maia Sandu a recunoscut că reforma administrativă intră în cea mai complicată etapă, subliniand că singura miza este stoparea risipei de bani publici și oferirea unor servicii de bază - apă, canalizare și drumuri pe care cetățenii le așteaptă de decenii.
Maia Sandu a punctat că noua organizare este ajustată la realitățile demografice actuale și este concepută strategic pentru a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene preaderare și de dezvoltare.
„Despre transformările administrativ-teritoriale s-a discutat ani la rând, că sunt necesare, că structura actuală nu este eficientă, însă nimeni nu s-a încumetat să înceapă reforma APL, atât din cauza complexității, cât și din cauza nepopularității. În aceste zile, Guvernul a prezentat propunerea privind noua organizare administrativ-teritorială a țării - o hartă a Republicii Moldova cu 3 regiuni, 3 municipii, UTAG și 273 de primării”, a menționat președinta.
Șefa statului a adresat mulțumiri primarilor, consilierilor locali și președinților de raioane care s-au implicat în procesul de consultare și amalgamare, subliniind că obiectivul central este descentralizarea reală și aducerea resurselor acolo unde trăiesc cetățenii.
„Puterea locală trebuie să fie în primărie. Primăriile trebuie să aibă specialiști buni, resursele financiare necesare și autonomia de a construi comunități dezvoltate. Regiunile trebuie să aibă un mandat clar, fără birocrație inutilă, cu costuri administrative mai mici, dar cu un rol de coordonare a proiectelor regionale mari”, a explicat Maia Sandu.
În viziunea președintei, reforma trebuie să pună capăt deceniilor de așteptare pentru servicii de bază precum rețelele de apă, canalizare, drumuri sau iluminat public.
„Cetățenii nu trebuie să caute serviciile departe de casă și să aștepte decenii la rând apă și canalizare, ci să aibă acces la toate acestea cât mai ușor și cât mai rapid. Urmează o etapă complicată - implementarea. Sper că orice problemă va fi rezolvată pornind de la interesul oamenilor, iar interesul oamenilor este să aibă acces la servicii de calitate”, a concluzionat șefa statului.
Proiectul noii hărți administrative urmează să fie supus etapelor finale de avizare și dezbatere parlamentară, procesul fiind însoțit de instrumente de transparență publică, inclusiv harta interactivă lansată de Guvern pe platforma primariiputernice.gov.md.
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:13
08.10.2026
14:06
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
09.10.2026
08:11
09.10.2026
08:05
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul


















