Poroșenko: „Ucrainenii au ales cursul european. Sunt sigur că alături de noi vom avea și o Moldova europeană!”
1257
Agendele europene ale Republicii Moldova și Ucrainei, evoluțiile politice în plan regional, perspectivele reglementării conflictelor din estul Ucrainei și din partea stângă a Nistrului, precum și asigurarea păcii în regiune au fost principalele subiecte discutate astăzi la Chișinău, în cadrul întrevederii președintelui Nicolae Timofti cu omologii săi din Polonia și Ucraina, Bronisław Komorowski și Petro Poroșenko.
Nicolae Timofti le-a mulțumit celor doi președinți că au ales să vină la Chișinău în această „toamnă crucială” pentru R. Moldova când cetățenii urmează să decidă prin vot dacă statul va merge în continuare pe drumul european.
„Am avut posibilitatea să discutăm într-o atmosferă prietenească şi într-o formulă trilaterală, inedită pentru noi. Am vorbit despre dezvoltarea dialogului politic, perspectivele reglementării conflictelor, oportunitățile de aprofundare a relațiilor comerciale, umanitare și securitatea energetică. Suntem solidari cu poporul și conducerea Ucrainei și suntem convinși că vom beneficia împreună de sprijin pentru urmarea destinului nostru european”, a declarat Nicolae Timofti după întrevederea cu cei doi șefi de state.
Președintele Poloniei i-a urat Republicii Moldova să-și găsească calea proprie spre Vest, iar cetățenilor le-a dorit să facă o alegere corectă la scrutinul din 30 noiembrie. „Polonia a avut un succes economic datorită faptului că a ales calea europeană și le doresc tuturor vecinilor și prietenilor noștri să-și găsească calea proprie spre Vest. Sunt convins că integrarea în UE nu va fi niciodată împotriva cetățenilor și vă doresc ca acest curs să aducă succese moldovenilor. Ei vor decide prin vot dacă acest curs trebuie menținut. Prin solidaritatea noastră putem face ca R. Moldova să aibă rădăcini și mai adânci în UE”, a punctat Bronislaw Komorowski.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și-a început discursul cu un salut în limba română și a amintit de succesul forțelor proeuropene la alegerile parlamentare din Ucraina, unde 80% dintre alegătorii care s-au prezentat la vot au optat pentru partidele îndreptate spre Vest. „Această vizită este una mai mult simbolică. Ucrainenii au demonstrat că susțin integrarea europeană și sunt convins că alături de noi va fi și o Moldovă europeană. Avem multe de făcut împreună, consolidarea securității, rezolvarea confictului transnistrean, dar pentru asta trebuie să aveți mai întâi alegeri cinstite la 30 noiembrie”, a declarat Poroșenko.
Liderul de la Kiev a spus direct că Ucraina este acum un „obiect al agresiunii Rusiei”, dar acest lucru face ca țara să devină și mai consolidată. Nicolae Timofti a dat asigurări că R. Moldova este alături de Ucraina în aceste momente grele, iar „cu ajutorul Uniunii Europene și al unor state în particular vom reuși să facem față presiunilor Rusiei”.
La finalul conferinței de presă, Nicolae Timofti le-a conferit ambilor președinți Ordinul Republicii ca mulțumire pentru strânsa prietenie dintre state și susținerea reciprocă în parcursul european.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















