Popescu EXPLICĂ de ce Igor Dodon și nu Maia Sandu va participa la Adunarea generală ONU: „Președintele Igor Dodon merge ca reprezentant al republicii”
3751
tribuna.md Discursul pe care îl va rosti președintele Igor Dodon de la tribuna principală a Adunării Generale ONU, în cadrul celea de-a 74-a reuniuni, va fi coordonat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Asigurări în acest sens au fost date de șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu.
Potrivit ministrului, la New York va pleca, în premieră, Igor Dodon, pentru că liderii politici au decis să distribuie între ei deplasările în străinătate, astfel încât unii demnitari să nu se afle mereu peste hotarele R. Moldova.
„Președintele Igor Dodon merge la Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca reprezentant al republicii, iar mesajul pe care îl va transmite trebuie să reprezinte interesul comun al cetățenilor. Noi acum discutăm exact parametrii acestui discurs și tezele exacte pentru acest forum”, a declarat Nicu Popescu la emisiunea „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova, transmite deschide.md.
Sursa citată a scris anterior că delegația de 11 persoane, în frunte cu Igor Dodon și soția acestuia, Galina, se va afla la New York în perioada 22-28 septembrie, deși sesiunea va începe la 24 septembrie.
Cei 11 membri ai delegației prezidențiale vor fi cazați pe același etaj (conform doleanței președintelui) în hotelul de lux „Michelangelo”, în perioadă în care o cameră dublă la acel hotel de lux costă 600 de dolari pe noapte. Din delegație vor face parte: Igor Dodon și Galina Dodon, care au cerut să fie cazați într-o cameră cu vedere frumoasă peste geam, consilierii Aureliu Ciocoi, Ion Chicu și Ernest Vardanean, care vor fi cazați în camere single. Ceilalți vor fi cazați în camere duble cu paturi separate. Este vorba de șefa Direcției Relații Externe și Comunicare a Președinției, Natalia Ipati, șefa Secției Protocol și Comunicare, Viorica Sturza, bodyguarzii Sergiu Juncu și Lilian Filipov, cameramanul Andrei Boghinschi și fotograful Dumitru Doru.
18.02.2026
10:09
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
05.02.2025
14:29
17.10.2022
14:37
10.10.2022
18:14
21.09.2022
20:58
15.09.2022
10:59
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















