Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
2949
Faptul că Vladimir Plahotniuc a refuzat să depună, deocamdată, mărturii în dosarul „kuliok”, nu înseamnă că inculpatul Igor Dodon va scăpa basma curată. Astfel, acesta va trebui mai devreme sau mai târziu să suporte consecințele celor patru capete de acuzare din Codul Penal – acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, coruperea pasivă, îmbogățire ilicită ți trădare de Patrie, consideră fostul deputat Iurie Reniță, cel care anterior a făcut publice imaginile în care Plahotniuc îi întinde o pungă neagră lui Dodon, dar și denunțurile oligarhului și lui Sergei Iaralov împotriva fostului președinte.
„Chiar dacă Plahotniuc a refuzat să depună mărturii în dosarul „kuliok/sacoșa”, avocatul acestuia, Lucin Rogac, a promis că fostul lider al PDM va mai face depoziții pe acest caz, iar cele întâmplate astăzi fac parte din tactica adoptată de apărare și de dreptul de a nu depune declarații pentru că are o altă cauză conexă, aflată la etapa de urmărire penală.
Nu cunosc dacă tăcerea lui Plahotniuc este un cadou cu ocazia zilei de naștere a partenerului său, Igor Dodon, dar mărturiile reconfirmate la ședințele anterioare de ex-președintele parlamentului Andrian Candu și, mai ales, de ex-ministrul Justiției Vladimir Cebotari constituie, indubitabil, probe concludente despre finanțarea ilegală a PSRM-ului și implicarea personală a lui Dodon în acte de corupție și trădare de patrie. Apariția inopinată a inculpatului Dodon la sediul CSJ (doar după plecarea lui Plahotniuc!) ne demonstrează, o dată în plus, că acesta este un laș și se află în mare disperare”, a menționat Reniță.
Potrivit lui Iurie Reniță, pe „inculpatul kuliokar Dodon nu-l mai poate ajuta nici Kremlinul, nici Putin sau Kozak, nici batiușka Kirill, nici serviciile secrete rusești, în a căror misiune Dodon a recunoscut că se află, nici Dmitrii Miliutin, nici Valerii Soloha sau Ivan Koroli, toți din departamentul „moldovenesc” nr. 5 al FSB-ului rusesc, nici pretinsul ambasador rus neacreditat Oleg Ozerov, tot el coordonatorul mercenarilor ruși din Africa și admiratorul ideologului fascismului rusesc Dughin”.
„Nu-l mai poate ajuta nici prietenul și protectorul său de altă dată Alexandr Dmitrievici Stoianoglo, nici „prezident Pridnestrovia” Krasnosselskii, nici consătenii bahamiști Corneliu Furculiță și Vasile Bolea, nici chiar Zinaida Greceanâi cu Vladik Bătrâncea și cu tot PSRM-ul lui corupt și antinațional, nici mitropolitul (colonelul rus) Vladimir sau arhiepiscopul-agent Markel. Unica lui salvare va fi penitenciarul nr.13 (inițial), unde este așteptat cu nerăbdare de partenerul său de altă dată, Vladimir Plahotniuc.
Dodon este un veritabil reziduu politic ruso-moldovenesc, concrescut parazitar pe spatele sărmanilor noștri cetățeni, un fariseu incurabil, ahtiat profund de mirosul banilor și, mai ales, de trădarea de patrie. După decizia finală a instanței de judecată doar penitenciarul nr. 17 din Rezina îl v-a sătura, pe îndelete, de bani și de toate „valorile russkogo mira/lumea rusă””, a conchis sursa citată.
Amintim că ex-liderul democraților, Vladimir Plahotniuc, a refuzat marți să depună mărturii în dosarul „Kuliok”. Lucian Rogac, avocatul lui Vladimir Plahotniuc, a anunțat că fostul lider al democraților a făcut uz de dreptul de a nu depune declarații în acest dosar, deoarece este vizat într-o cauză conexă, care se află la etapa de urmările penală. „Starea de sănătate nu permitea escortarea lui Vladimir Plahotniuc, fapt constatat și de medicul din instituția penitenciară, inclusiv printr-un certificat medical. Vladimir Plahotniuc a făcut uz de dreptul de a refuza depunerea mărturiilor. Acest fapt nu înseamnă că nu va fi chemat ulterior”, a spus Lucian Rogac.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
26.09.2025
10:30
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații

















