PLDM cheamă partidele de dreapta să facă front comun: „Irosirea acestei șanse va transforma R. Moldova într-o zonă depopulată”
2380
captură privesc.eu „Dezbaterile din 3 octombrie curent în Parlamentul European (PE) au arătat clar că noua configurare politică de guvernare socialisto-democrată de la Chișinău ne duce vertiginos în trecutul întunecat și izolat. Planurile acestei majorități de facto sunt de a transforma R. Moldova într-o feudă autoritară. Astăzi este absolut evidentă și imperativă necesitatea creării unui front comun pe dreapta pentru a opri guvernarea PD-PSRM”, a declarat astăzi liderul Partidului liberal Democrat din Moldova (PLDM), Viorel Cibotaru, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, există deja un precedent când partidele de dreapta s-au aliat împotriva guvernării. „În anul 2005, în pofida unor probleme de compatibilitate, s-a creat o platformă comună și acest lucru a dus la schimbarea puterii. Coeziunea forțelor de dreapta, care gravitează spre familiile partidelor europene, este importantă și pentru electorat, care este unul specific și poate ușor dezamăgit și dezbinat”, a spus acesta.
În același context, liderul liberal-democraților a făcut un apel la adresa liderilor partidelor de dreapta: „Noi, PLDM, facem apel la unitatea tuturor forțelor de dreapta proeuropene de opoziție. Este unica șansă de a opri guvernarea PD-PSRM, de a salva democrația, libertatea și cursul proeuropean de dezvoltare a R. Moldova. Irosirea acestei șanse va transforma iremediabil R. Moldova din cea mai săracă țară din Europa într-o zonă depopulată, obscură, într-o spălătorie regională a banilor de proveniență dubioasă și o mare problemă la granița UE”.
Cibotaru a respins și acuzațiile precum că PLDM cere instituțiilor europene să sisteze finanțarea pentru R. Moldova.
„Guvernarea de la Chișinău acuză adevăratele partide de opoziție pentru poziția tranșantă pe care PE a luat-o față de R. Moldova. În acest context, amintim că niciodată nu am cerut sistarea asistenței financiare pentru R. Moldova, or PLDM este tocmai partidul care a deschis oportunitățile de finanțare europeană pentru țara noastră. Înțelegem bine că sistarea finanțării totale va lovi în oamenii simpli, nu în persoanele concrete cu funcții de răspundere de la guvernare. Dar am solicitat insistent partenerilor de dezvoltare ca acordarea finanțării să fie condiționată pentru reforme reale și scoaterea din captivitate a instituțiilor statului”, a conchis acesta.
30.07.2024
16:28
3947
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
02.08.2021
09:59
4106
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
20.08.2020
15:20
3393
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4744
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
03.06.2020
18:28
2473
PLDM cheamă forțele politice europene să acționeze SOLIDAR și concertat la alegerile prezidențiale din noiembrie: „Câștigarea acestui scrutin și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar crea premise pentru debarcarea actualului regim”
13.08.2019
16:17
4271
Un primar al PPDA ar fi agresat un consilier din partea PLDM: „Discuția a culminat cu o LOVITURĂ PUTERNICĂ în tâmplă aplicată cu cruzime doamnei Scutaru, care a căzut fără cunoștință”
27.06.2019
13:38
6892
Tudor Deliu: „R. Moldova este CONDUSĂ, în primul rând, de Dodon și niște emisari străini. Cunoaștem că RUȘII niciodată nu pot să ofere nimic fără să câștige”
23.05.2019
12:40
5319
Liderul PLDM îl contrazice pe Dodon: „Război sau catastrofă, dar ALEGERILE LOCALE trebuie să aibă loc”. Argumentele aduse de Tudor Deliu
14.05.2019
12:32
3571
PLDM renunță să mai sprijine „ACUM” în alegerile locale sau PARLAMENTARE anticipate: „În următoarele scrutine, PLDM va participa în calitate de concurent electoral”
27.02.2019
15:19
11614
INTERVIU // Tudor Deliu: „Adevăratul rezultat poate fi considerat cel din DIASPORĂ. Acolo oamenii au votat liber, nefiind presați, șantajați sau mituiți cu grecică și tușoncă”
16.12.2025
00:53
435
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
354
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
490
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
559
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
523
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
589
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
522
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
538
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
502
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
554
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
529
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
671
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
514
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
718
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1483
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
592
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
661
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
623
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
789
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
868
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
721
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
682
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
853
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
761
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
976
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














