Planul Rusiei pentru R. Moldova în 2009: Voronin – preşedinte, Urechean – premier? „Dle Voronin, de ce nu aţi ACCEPTAT?”
2354
Jurnalistul Boris Marian, apropiat guvernării comuniste, şi-a luat inima în dinţi şi i-a trimis o scrisoare liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, pe care este astăzi supărat.
Acesta îi pune comunistului mai multe întrebări incomode, pe care, zice el, le are încă din anul 2010, printre care şi următoarea: „Este adevărat că, în 2009, aţi fost chemat la Moscova şi vi s-a spus să-i oferiţi lui Serafim Urechean (liderul Alianţei „Moldova Noastră” atunci – n.r.) funcţia de prim-ministru în schimbul votului de aur şi Dvs. nu aţi acceptat?”.
Solicitat de Ziarul NAŢIONAL să spună dacă a fost la Moscova să discute în 2009 acest subiect, Serafim Urechean, actualul preşedinte al Curţii de Conturi, a menţionat că a fost în Federaţia Rusă de multe ori şi la multe discuţii interesante.
„Dar pe tema aceasta nu am fost la Moscova niciodată. Eu nu am târguit niciodată corpul şi conştiinţa mea. Voronin nu mi-a cerut niciodată votul şi nici eu nu i l-am promis vreodată”, ne-a spus Serafim Urechean.
Totuşi, potrivit lui Urechean, în 2009 erau „alţii de pe la Voronin care umblau cu milioanele pe la deputaţii AMN”. „Dar toţi au fost foarte bravo, toţi s-au jertfit pentru interesul ţării”.
Serafim Uechean a ţinut să facă o paralelă între fostul său partid şi Partidul Liberal Reformator „care s-a jertfit pentru ţară în 2013 în numele parcursului european”.
„Numai că, la moldoveni, aceste gesturi sunt pedepsite şi nu te mai regăseşti în topul partidelor”, a concluzionat Urechean.
Menţionăm că, la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, comuniştii obţinuseră 60 de voturi şi mai aveau nevoie de unul singur pentru a alege şeful statului. Partidele democratice care intraseră în Parlament – PLDM, AMN şi PL – nu l-au oferit şi, la alegerile anticipate de pe 29 iulie, comuniştii au obţinut şi mai puţine mandate, 48 la număr, şi au ajuns în opoziţie.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















