Guvernul Streleţ, un pariu cu viaţa

Prezentul continuu

Guvernul Streleţ a fost privit din capul locului ca un copil născut cu multiple şi incurabile malformaţii congenitale. Avea atât de multe bube în cap, încât mai nimeni nu i-a dat vreo şansă de supravieţuire.

Timpul nu aşteaptă

Pe fundalul dezamăgirilor stârnite de respingerea descalificantă a candidaturii Maiei Sandu pentru funcţia de prim-ministru, orice alternativă acesteia părea pe cât de dubioasă, pe atât de derizorie. În aceste împrejurări, figura lui Valeriu Streleţ a fost trecută cu vederea.

Cu excepţia unor tentative disparate şi, deopotrivă, disperate de a crea false subiecte de presă, nimeni nu l-a supus oprobriului, dar nici nu s-a obosit să-i analizeze calităţile. Acest fapt nu trebuie să ne mire.

Premierul desemnat putea fi şi cu stea în frunte, că tot nu ar fi fost luat în seamă. Handicapul cu care pornea la drum cea de-a treia Alianţă pentru Integrare Europeană eclipsa persoana noului şef al Executivului.

Neîncrederea şi deziluziile obligau publicul să desconsidere Guvernul Streleţ. Multă lume credea încă să revină în forţă Maia Sandu, legându-şi de ea speranţele pentru salubrizarea sistemului politic.

Numai că timpul nu aşteaptă. După cum, pe bună dreptate, estima recent secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, în paginile cotidianului american New-York Times, Republica Moldova se află pe marginea prăpastiei. În această situaţie, orice tergiversare poate fi fatală. E stringentă nevoie să se acţioneze aici şi acum.

Şi cum politica este arta posibilului, ne place sau nu, trebuie să pariem pe Guvernul în exerciţiu. Pe determinarea şi voinţa primului-ministru.

Nu vrea să fie un premier de carton

Din acest punct de vedere, miza pe Valeriu Streleţ a fost, se pare, o soluţie optimă pentru a umple golul format de înlăturarea Maiei Sandu. Sunt de acord cu analistul politic Vladimir Socor care consideră că actualul şef al Cabinetului de miniştri este o persoană puternică.

Are ambiţia, din punctul meu de vedere, să nu fie un premier de carton. Să facă exact ce trebuie pentru a scoate Republica Moldova din impas.

Acţiunile întreprinse deja par promiţătoare. Este grăitoare din acest punct de vedere ultima decizie a Guvernului de a investiga circumstanțele concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău în vederea readucerii acestuia în proprietatea statului.

Premierul pare hotărât să facă lumină în cazul devalizării băncilor, să contribuie la emanciparea justiţiei şi combaterea corupţiei la nivel înalt. Să promoveze, cu fermitate şi consecvenţă, reformele pentru a relansa Republica Moldova pe drumul cel bun al integrării europene.

Nu va fi deloc uşor. Rezistenţa oligarhiei este imensă. Aceasta poate oricând, politiceşte vorbind, să-i rupă gâtul.

Una din două

Pe de altă parte, şahistic vorbind, mutări bune pentru moment nu are nimeni. Nici măcar mogulii din umbră. Timpul jocului a cam expirat pentru toată lumea.

Guvernul, la o adică, poate fi dat jos, bineînţeles. Dar căderea lui în actualele condiţii ar provoca un adevărat ţunami social.

Republica Moldova riscă să fie aruncată în haos, ajungând în situaţia Albaniei anului 1997, când lumea, scoasă din balamale de prădăciunile de la vârf, de judecătorii şi procurorii corupţi, de mafiotizarea puterii, a ieşit în stradă, cu topoare şi furci, să-şi facă dreptate. Înfuriaţi, cetăţenii îi pândeau şi îi fugăreau pe cei din fruntea bucatelor: miniştri, deputaţi, birocraţi, afacerişti etc.

Statul practic a dispărut, în doi timp şi trei mişcări, cu tot cu poliţie, armată şi guvernare. Ordinea a fost restabilită numai în urma introducerii unor trupe străine, însă cleptocraţii, care trăgeau adineaori sforile în culise, s-au temut să revină în ţară.

Astfel stând lucrurile, Guvernul Streleţ este, de fapt, un pariu cu viaţa şi pentru AIE-3, şi pentru Republica Moldova. Iar primul-ministrul trebuie să intre în luptă.

Mai cu seamă că nici nu prea are de ales. Aşa cum se prezintă lucrurile astăzi, lui îi rămân doar două mutări.

Ori va fi un Traian Băsescu care va elibera statul din captivitatea oligarhică. Ori, aidoma unui ratangiu ordinar, va ieşi din istorie pe uşa din dos.