Există alternative la o guvernare fără PL, dar foarte proaste
1986
Deși nu era luată calcul în primele zile de după alegerile parlamentare, de ceva vreme posibilitatea unei guvernări fără PL a început să-și croiască drum. Această idee este indusă tot mai insistent de la Revelion încoace, când a devenit evident faptul că negocierile purtate în vederea formării unei noi majorități au intrat în impas.
Un Guvern minoritar
Cum nu mai încape nicio îndoială că discuțiile trenează în urma unor condiții impuse de PL, pe care PDM și PLDM le consideră inacceptabile, unii comentatori sau experți înclină să caute alternative pentru o guvernare fără partidul lui Mihai Ghimpu. Soluții sunt, dar puține.
Există, de fapt, trei scenarii posibile. Primul: un Guvern minoritar PLDM-PDM votat în Parlament de PCRM care va rămâne, totuși, în opoziție. Al doilea: un Guvern tehnocrat, votat de PLDM, PDM, PCRM și poate PL. Al treilea: un Guvern din centru-stânga, format de liberal-democrați, democrați și comuniști. Să le luăm pe rând.
Un guvern minoritar ar însemna, în fond, că nu va exista o majoritate parlamentară. PCRM doar va vota instalarea Cabinetului de miniștri, dar nu va face parte din arcul guvernamental. Acest lucru este posibil, deoarece comuniștii au lăsat să se întrevadă că în anumite condiții ar putea contribui la instalarea noului cabinet fără să-și asume responsabilitatea pentru guvernarea țării.
Formațiunea lui Vladimir Voronin poate fi înțeleasă. Intrarea în coaliție cu două partide proeuropene riscă să erodeze și mai mult baza ei electorală care, după cum a arătat scrutinul de la 30 noiembrie, și așa s-a înjumătățit.
În această situație, neimplicarea la guvernare le convine comuniștilor. De aceea, ei, cu anumite condiții, ar vota și un Guvern minoritar, dar și unul tehnocrat. Atâta doar că aceste două soluții sunt foarte proaste, ca să nu spun chiar contraproductive.
Vorba e că un Guvern minoritar este slab prin definiție. Ca și cel de tehnicieni, de altfel. Ele nu au un sprijin politic ferm și constant, oficializat de o majoritate parlamentară, și de aceea sunt dependente de jocurile de culise din Parlament.
Atare guverne se formează în condiții de criză politică, constituțională sau economică. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în România, când în urma rupturii dintre PDL și PNL, aliați în alegerile anterioare, la guvernare au rămas național-liberalii, chit că nu aveau o majoritate parlamentară.
La noi nu există deocamdată nicio criză politică, poate cu excepția unei crize de idei la vârf. În această situație, instalarea unui Guvern minoritar sau tehnic ar fi cel puțin hilară.
Un astfel de cabinet va fi mereu șantajabil, neputincios. El nu va avea nici capacitatea, nici curajul să promoveze reforme dure de care țara are nevoie ca de aer. Unde mai pui că o guvernare minoritară sau de tehnocrați, fără un Parlament tare în spate, este și extrem de coruptibilă, întrucât nu are puterea să reziste în fața intereselor meschine ale unor obscure grupuri de interese.
Un Guvern de centru-stânga cu PCRM
În ceea privește o coabitare a PLDM și PDM cu PCRM, singurul ei avantaj ar fi majoritatea confortabilă de care ar dispune în Parlament. Pentru o coaliție de acest gen se pronunță, de exemplu, cunoscutul analist Vladimir Socor, chiar dacă are și el destule rezerve față de partidul lui Voronin.
Părerea mea este că trecerea de la o guvernare de centru-dreapta la una de centru-stânga este o alternativă rea. S-ar da un semnal foarte prost partenerilor noștri occidentali.
SUA și UE ar cataloga o guvernare a două partide proeuropene cu Partidul Comuniștilor ca fiind o ezitare. S-ar crea impresia că Republica Moldova e încă la răscruce și nu este pregătită să facă un pas hotărât spre Europa.
Deși mai mulți reprezentanți ai Uniunii Europene și Statelor Unite au dat de înțeles că n-au nimic împotriva unui dialog cu PCRM pentru a conferi mai multă stabilitate societății, nimeni dintre ei n-a îndemnat la antrenarea comuniștilor nereformați în procesul decizional moldovenesc.
Este adevărat că o coaliție PLDM-PDM-PCRM ar continua cursul european. Tot atât de adevărat e însă faptul că ritmul și calitatea reformelor menite să apropie Republica Moldova de standardele europene ar avea mult de suferit.
Comuniștii vor face cu ochiul propriului electorat, având grijă să nu-l piardă. Iată de vor fi oscilanți, condiționând mereu sprijinul lor cu fel de fel de abateri, cedări și tergiversări.
Nu-i exclus de asemenea ca PCRM să fie iar capturat de Moscova. Deși s-a debarasat de talibanii săi, Partidul Comuniștilor rămâne încă și rusificat, și nostalgic, burdușit de prejudecăți antioccidentale. În aceste împrejurări există riscul unei involuții a acestui partid.
Oricum ai da, pe moment coaliția PLDM și PDM cu PL nu are alternativă. Orice altă guvernare ar arunca Republica Moldova înapoi în timp.
Sursa: Politicon
12.05.2020
12:29
27.04.2020
13:18
27.04.2020
10:00
13.12.2019
09:13
04.12.2019
15:09
15.07.2019
09:23
18.04.2019
13:18
08.03.2019
09:52
25.02.2019
11:42
15.02.2019
09:28
14.01.2019
09:21
17.12.2018
09:19
30.07.2026
01:57
30.07.2026
01:43
30.07.2026
01:19
30.07.2026
00:40
30.07.2026
00:31
30.07.2026
00:07
29.07.2026
22:43
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
29.07.2026
18:09
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:55
Armata de roboți chinezești care schimbă din temelii retailul britanic
Meta se prăbușește pe bursă după promisiunile lui Zuckerberg de cheltuieli uriașe pentru AI
Vreme mai caldă și cer variabil în Republica Moldova, joi 30.07.2026
Friedrich Merz, sub presiune în CDU după remanierea haotică, promite „să facă lucrurile mai bine” în plin val de critici și frustrare în partid
















