Cum să-l iei în brațe pe Dodon fără mănuși?

Prezentul continuu // Societatea noastră are la îndemână suficiente resurse democratice pentru a pune presiuni pe guvernanți și a schimba lucrurile în bine

Văd că unor confrați de condei le repugnă mogulul Vlad Plahotniuc, dar nu le miroase urât interlopul Renato Usatîi sau putinistul Igor Dodon. Ei sar în sus de indignare, acuzându-i de purism pe acei camarazii de arme în lupta împotriva cleptocrației care critică alierea liderilor Platformei DA cu partidele proruse.

Scopul scuză mijloacele?

Colegul Victor Ciobanu de la Ziarul NAȚIONAL le amintește celor care insistă să se bată cu oligarhia și corupția exclusiv cu mâinile curate că politică e atât de murdară, încât nu poate fi făcută cu mănuși. Dă de înțeles, astfel, cum că scopul scuză mijloace. Sunt și alte voci în presă care acceptă să se facăfrate cu dracu’ până trec puntea fără să observe că se contrazic.

Dacă toată politica este murdară de la un capăt la altul, atunci ar urma s-o lăsăm baltă, nu-i așa? Dacă jocurile de putere sunt pline de zoi, nu avem altceva de făcut decât să ne retragem cu toții în mănăstiri sau păduri. O variantă ar fi să resuscităm mișcarea hippie pentru a fugi de lume.

De bună seamă, ce rost are să înlocuim sforile murdare ale lui Plahotniuc cu subteranele la fel de infecte ale lui Dodon și Renato Usatîi? De ce să fugim de dracul ca să dăm peste tată-său? Dacă toți sunt o apă și un pământ, atunci pentru ce și de ce să luptăm?

Radicalismul iacobinilor

Dar poate că Renato Usatîi sau Igor Dodon constituie un rău mai mic decât Vlad Plahotniuc? Nu cumva primii doi sunt mai puțin murdari decât cel din urmă? Dar cine a cântărit oare cantitatea de mizerie pe care o generează slugile fățișe ale rușilor pentru a o pune cap la cap cu infamia Păpușarului?

Bănuiesc, totuși, că oamenii declarați ai lui Putin la Chișinău sunt mai periculoși decât oricine. Românofobi și rusofili nedisimulați, Dodon și Renato Usatîi își propun nu să mimeze integrarea europeană, așa cum se face astăzi, ci s-o anuleze cu desăvârșire, fapt ce, dincolo de toate, riscă să rupă echilibrul geopolitic în această zonă a Europei.

Deloc întâmplător, Bucureștiul, Bruxelles-ul și Washingtonul au optat în cele din urmă pentru un compromis în favoarea stabilității politice. Radicalismul iacobinilor noștri din mass-media și mișcarea protestatară care, supărați pe aliații occidentali, își varsă năduful pe Traian Băsescu, pe UE sau SUA, nu poate găsi înțelegere, iar scuze nici atât.

Taie capul ca să scape de mătreață

Dacă ne-am lua după ce afirmă ei, ar trebui să punem capul Republicii Moldova pe butuc pentru a scăpa de mătreața lui Plahotniuc. Să dăm foc întregii case pentru a scăpa de gândacii de la bucătărie.

Lupta pentru eliberarea statului din captivitatea oligarhică urmează, bineînțeles, să continue. Dar nu prin metode kominterniste, troțkisto-maoiste sau jihadiste.

Rămân la convingerea că societatea noastră are la îndemână suficiente resurse democratice pentru a pune presiuni pe guvernanți și a schimba lucrurile în bine. Nu suntem noi primii sau singurii care ne confruntăm cu pretențiile oligarhiei de a deține din umbră pâinea și cuțitul puterii.

Avem exemplul României care, prin răbdare și perseverență, a reușit să înlăture ingerințele politice în justiție și să declanșeze un amplu proces de salubrizare politică și socială. Până și în Ucraina, încet-încet, carul se urnește din loc, fără să se pactizeze cu agenturile rușilor.

Am mai spus-o și o repet. Oricât de machiavelică ar fi viața politică, nicio națiune democratică nu se aliază cu Statul Islamic pentru a-l înlătura de la putere pe Bashar al-Assad. Există limite care nu trebuie depășite. Legea morală și spiritul rezonabil încă nu le-a anulat nimeni.