România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
1670
Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Ţoiu, a participat la reuniunea ministerială a formatului trilateral „Triunghiul Odesa”, organizată în marja Conferinţei de Securitate de la München, alături de omologii din Ucraina şi Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Ministerul de Externe, în cadrul reuniunii a fost adoptată Declaraţia privind consolidarea rezilienţei României, Republicii Moldova şi Ucrainei în domenii cheie, precum securitatea energetică, securitatea cibernetică, dar şi cooperarea pentru o mai bună conectare terestră a celor trei ţări.
„Prin formatul Triunghiul Odesa accelerăm proiectele comune de infrastructură, întărim vocea regională pe scena globală şi adresăm nevoile concrete ale comunităţilor noastre istorice. Am anunţat în formatul conferinţei de la Munchen decizia noastră de a încheia un acord trilateral de colaborare în domeniul securităţii cibernetice, Tripla Alianţă Cibernetică, pentru că avem, şi în instituţiile publice şi în mediul privat, experţi şi experienţă şi vrem să creştem poziţionarea noastră internaţională ca parteneri şi furnizori de securitate în acest domeniu”, declară Oana Ţoiu, ministrul Afacerilor Externe al României.
Conform datelor transmise de oficialii MAE, memorandumul de înţelegere privind Tripla Alianţă Cibernetică, care vizează o cooperare mai strânsă în combaterea ameninţărilor din spaţiul cibernetic, este dezvoltat şi operaţionalizat la nivelul Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică şi al instituţiilor omoloage. Acesta va intra în vigoare după semnarea planificată în cursul acestei luni.
„De asemenea, cei trei miniştri ai afacerilor externe au discutat angajamentele guvernelor de a extinde semnificativ conectivitatea regională în domeniul energiei pentru a răspunde la problemele generate de atacurile Rusiei şi pentru a consolida şi pentru viitor conectivitatea necesară creşterii regionale a industriilor noastre. Solidaritatea societăţii civile şi campania de donaţii pentru generatoarele electrice a fost apreciată de populaţia şi autorităţile ucrainene”, au precizat oficialii MAE.
Nu în ultimul rând, aceştia au explicat că declaraţia comună reafirmă rolul strategic al României în susţinerea integrării europene a Ucrainei şi a Republicii Moldova, atât pe palier politic şi instituţional, cât şi prin contribuţia semnificativă a societăţii civile.
„Finanţarea europeană a proiectelor de conectare regională este o prioritate comună şi în negocierile viitoare de la nivel european, permiţând accesarea unor surse de finanţare esenţiale pentru proiecte strategice rutiere, feroviare şi energetice”, arată MAE.
Totodată, ministrul român de externe a folosit această platformă pentru a readuce în atenţie situaţia comunităţilor vorbitoare de limbă română din Ucraina, un subiect abordat constant în relaţia bilaterală la nivel înalt.
„Ministrul român a subliniat importanţa asigurării educaţiei în limba maternă, inclusiv în contextul reformei sistemului educaţional, precum şi necesitatea continuării discuţiilor iniţiate deja şi la nivelul ministerelor de educaţie, pentru finalizarea unei soluţii comun agreate până la punerea în practică, în 2027, a noului set de reforme planificate”, se mai arată în comunicatul de presă.
01.10.2026
12:14
01.10.2026
11:49
01.10.2026
11:10
01.10.2026
11:04
01.10.2026
10:35
01.10.2026
09:32
01.10.2026
09:30
01.10.2026
08:18
01.10.2026
07:45
01.10.2026
04:05
01.10.2026
11:49
01.10.2026
11:10
01.10.2026
11:04
01.10.2026
10:35
01.10.2026
10:21
01.10.2026
09:32
01.10.2026
09:30
01.10.2026
08:18
01.10.2026
07:45
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















