Percheziții la domiciliile unor participanți la protestul din 24 aprilie. Platforma DA: „Practici STALINISTE”
3860
Domicilile a patru persoane care au participat la protestul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) de pe data de 24 aprilie curent, organizat de Platforma civică „Demnitate și Adevăr” (DA), au fost percheziționate în această dimineață de către oamenii legii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Tamara Procopie, cele patru persoane au vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt bănuite de organizarea dezordinilor în masă.
Trei percheziții au fost efectuate în municipiul Chișinău, iar una în orașul Orhei. Pe moment, cei patru sunt reținuți preventiv pentru 72 de ore.
Potrivit polițiștilor, doi dintre aceștia au fost anterior judecați pentru jaf și maltratare, iar doi sunt fără antecedente penale.
Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă până la opt ani de închisoare.
Amintim că, imediat după protest, polițiștii au reținut o altă persoană, învinuită pentru dezordine în masă. Acesta se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Pe de altă parte, membrii Consiliul Marii Adunări Naționale și ai Platformei DA sunt de părere că acțiunile poliției nu sunt întâmplătoare.
„Considerăm că acțiunile poliției lui Plahotniuc (Vlad Plahotniuc, prim- vicepreședinte PD - n.r.) din Săptămâna Luminată, coordonate de Zubic (Valentin Zubic, ex-viceministru de Interne - n.r), Jizdan (Alexandru Jizdan, ministru Afacerilor Interne – n.r.), Pânzari (Alexandru Pânzari, șeful IGP –n.r.) și alți torționari de la 7 aprilie 2009, nu sunt întâmplătoare, acestea fiind declanșate într-un context în care populația este preocupată de pregătirea pentru iminenta sărbătoare creștină. Practicile staliniste de a da năvală în casele oamenilor demonstrează o dată în plus că R. Moldova a devenit o dictatură de tip juntă. Instituțiile coercitive atacă oamenii care se revoltă pentru că statul lui Plahotniuc le-a furat miliardul, i-a sărăcit, i-a lăsat fără cei dragi și apropiați, alungați de regimul criminal peste hotarele țării, iar în prezent îi împovărează zilnic cu peste 10 000 000 de lei, dobânda achitată de stat sistemului financiar-bancar controlat de Plahotniuc și structurile mafiote din exteriorul țării”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliul Marii Adunări Naționale și ai Platformei Civice Demnitate și Adevar.
Aceștia cer eliberarea imediată reținuților și încetarea acțiunilor de intimidare și teroare asupra protestatarilor, care și-au revendicat drepturile constituționale.
Totodată, Platforma DA se adresează Ambasadei SUA și Delgației Uniunii Europene să intervină pe canalele diplomatice pentru a opri „această teroare”.
Precizăm că în timpul protestului de duminică, 24 aprilie, când manifestanții se aflau în preajma locuinței democratului Vlad Plahotniuc de pe str. Bulgară, între polițiști și protestatari a avut loc o altercație și primii au ripostat cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au avut de suferit și au fost transportate la Spitalul de Urgență.
20.02.2024
10:17
14.02.2024
14:48
29.06.2023
10:14
11.10.2022
11:36
02.02.2022
17:05
09.07.2021
14:20
07.06.2021
10:13
26.04.2021
09:50
10.08.2020
12:31
03.08.2020
11:03
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
15.10.2026
15:23
15.10.2026
15:18
15.10.2026
15:16
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău


















