Stiri

PD își organizează propriul scrutin, pe 28 septembrie

Politică 03.09.2014 10:27 Vizualizări1297
PD își organizează propriul scrutin, pe 28 septembrie

Democrații dau start electoralei. Pe 28 septembrie, aceștia își invită membrii și simpatizanții la urnele de vot pentru a-i alege pe cei care vor face parte din lista electorală a partidului.

„Venim cu o inovație. Vom organiza alegeri deschise pentru selectarea candidaților de pe lista PD. Astfel, lista electorală nu va fi alcătuită pe coridoarele sediului, ci la urnele de vot. Astfel, vom demonstra consecvență și în ceea ce ține de promisiunea făcută ca deputații să fie aleși prin vot uninominal. Inițiativa noastră legislativă nu a fost acceptată de colegi, știți istoria cum am ajuns de la vot uninominal la vot mixt, dar nici această idee nu a fost acceptată. De aceea, Partidul Democrat va începe reforma din interior”, a anunțat liderul PD, Marian Lupu, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

Lupu a precizat că decizia de alegere prin vot deschis a candidaților de pe lista electorală a democraților a fost adoptată unanim de Consiliul Executiv Politic al partidului.

Marian Lupu nu a explicat însă cum exact vor fi organizate alegerile din 28 septembrie și nici nu a precizat cât va costa partidul acest exercițiu inedit.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri