OSCE ar putea oferi asistență R. Moldova în evaluarea stării tehnice a depozitelor cu muniții de la Cobasna
1834
Misiunea OSCE își propune serviciile pentru efectuarea unor expertize privind evaluarea stării tehnice a depozitelor cu muniții de la Cobasna, locul din regiunea transnistreană unde Federația Rusă și-a stocat armament.
Propunerea i-a fost făcută, ținând cont de experiența OSCE în cadrul unor asemenea procese, președintelui Igor Dodon de către Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în R. Moldova.
Cei doi oficiali au discutat pe 10 septembrie curent la Președinție despre întrunirea participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”, care este preconizată pentru luna octombrie, dar și despre perspectivele de realizare a „tacticii pașilor mici” și a măsurilor pentru consolidarea încrederii dintre ambele maluri ale Nistrului până la finele anului curent.
Menționăm că declarația potrivit căreia Rusia este gata să reia procesul de lichidare a munițiilor stocate la Cobasna a fost făcută de ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, care a fost pe 24 august curent „într-o vizită neoficială” în R. Moldova.
„Este pentru prima dată în ultimii 16 ani când Rusia vine cu o astfel de inițiativă, foarte benefică pentru noi. Mă bucur că aceasta a fost susținută și de partea americană”, a comentat recent Dodon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















