Orice crezi că ți se cuvine, îți va fi luat în cele din urmă!

Ce ți se cuvine, îți va fi luat în cele din urmă – „Se spune că nu apreciezi ceea ce ai, până când nu pierzi acel lucru!” Adevărul este că știai exact ce ai, însă nu te gândeai că nu îl vei mai avea vreodată.

Era mama a opt copii și locuia cu familia sa într-un sătuc de la țară.

Lucra aproape ca orice, pentru a-și hrăni copiii și accepta toată batjocura angajatorilor săi.

Îi spuseseră mulți să nu își lase copiii la școală, pentru că astfel aceștia o pot ajuta cu treburile casei, însă ea a refuzat, cu prețul muncii sale înzecit. Își dorea o viață mai bună pentru copiii ei.

Anii au trecut și s-a îmbolnăvit. Inima ei a început treptat să cedeze, iar medicul îi spunea că acest lucru se datorează faptului că nu a avut grijă de ea.

În ultimele luni din viața, nu mai putea să meargă sau să vorbească, iar în cele din urmă nu a mai recunoscut niciun membru al familiei. A murit în brațele unuia dintre copii.

Aceasta a fost povestea vieții bunicii mele, femeia care și-a sacrificat propria viață și nu a așteptat nimic în schimb, iar toți au crezut că va fi acolo veșnic.

Nu a murit pentru că nu am iubit-o, ea s-a dus pentru că eram prea ocupați cu viețile noastre și nu am știut niciodată să îi arătăm cât apreciem ceea ce a făcut pentru noi.

Mama a spus: „Bunica este atât de slăbită”, iar eu am îmbrățișat-o. A fost prima dată când am văzut-o plângând.

Câțiva ani mai târziu, mătușa mi-a spus că nu o îmbrățișase niciodată pe bunica și nu îi spusese cât de mult o iubește. Nu s-a gândit niciodată că o va pierde și îi va lipsi atât de mult.

Am crezut că va fi mereu acolo și acum nu mai este

Se pare că istoria se repetă, iar ceea ce a fost bunica, este mama azi. Am crescut într-o familie cu patru frați, iar mama s-a dedicat nouă. Nu am avut niciodată mâncare prea bună pe masă, iar cantitatea era cât să ne ajungă.

Și, sincer, eu am procedat asemeni mamei, am crezut că va fi mereu acolo.

A fost mereu lângă mine, când am avut nevoie, iar eu eram prea ocupată să fiu lângă ea, deși nu îmi cerea niciodată ajutorul.

A fost o super mamă

Știam cât de mult muncește și nu îmi amintesc să îi fi spus vreodată „mulțumesc!” și nu am realizat ce aveam, până când s-a îmbolnăvit de cancer.

Viața mea a intrat în cădere liberă. Casa nu mai era la fel, nimănui nu îi mai păsa de curățenie și nimeni nu mai mânca, iar mama devenea mai slabă pe zi ce trecea.

Îmi amintesc cum s-a întors acasă după prima ședință de chimioterapie, o tot întrebam ce are voie să mănânce și cum se simțea. A fost prima dată când a primit atât de multă atenție.

Îmi amintesc cum am ieșit din cameră, m-am ascuns să plâng și să urlu de durere. Credeam că îmi aparține și ajunsesem să o pierd. Ea avusese grijă de noi, iar noi nu vedeam cum se stinge. Atunci am învățat cum este să ai grijă de tine singur, atunci, când am pierdut-o…

Ce am învățat?

Să îți amintesc că nimic nu este permanent

Nimic din ce ai azi nu va rămâne mereu în viața ta, așa că apreciază, în primul rând oamenii!

Nu aștepta nimic și apreciază totul

Nimeni nu este răspunzător pentru viața ta și nimeni nu este obligat să facă ceva pentru tine, însă cei care o fac necondiționat, merită toată aprecierea.

Exprimă-ți iubirea prin gesturi mici

Dacă încă mai ai părinții în viață, arată-le cât de mult îi iubești, până nu va fi prea târziu!

Bucură-te de moment

Lasă telefonul din mână, privește-ți părinții, vorbește-le și nu îi ignora, nu știi niciodată când va fi ultima oară când petreceți timp de calitate împreună.

Haide, sună-ți mama și spune-i cât o iubești, nu considera că va fi acolo mereu, altfel o vei pierde!

Zâmbește des, râzi din tot sufletul și nu considera că totul ți se cuvine!

Sursa: secretele.com