O țară dispare de pe harta lumii
6661
realitatea.net O țară va dispărea de pe harta lumii din cauza schimbărilor climatice. Oceanul va acoperi în curând întreg teritoriul Insulelor Marshall.
Schimbările climatice sunt nemiloase și efectul lor se poate vedea cu ochiul liber: nu sunt doar furtuni și tornade sau regiuni afectate de deșertificare, este vorba și de dispariția unor țări întregi, scrie CNN.com.
Este și cazul statului cunoscut sub numele de Marshall Islands din Oceanul Pacific. Multe dintre insulele care îl alcătuiesc au coborât deja sub nivelul mării, iar din altele au rămas doar fâșii înguste cât o șosea.
Unul dintre editorialiștii CNN a decis să facă o călătorie în aceste teritorii pe cale de dispariție și a ales să povestească totul pe un mijloc de comunicare la fel de evanescent - Snapschat, metaforă a situației tragice în care se află insulele dintre Hawaii și Australia.
Insulele au fost descoperite de spanioli în prima jumătate a secolului al XVI-lea și au fost explorate de căpitanul britanic John Marshall (1788), de la care și-au primit și numele.
Între anii 1885-1914 ele s-au aflat sub protectorat german, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial zona făcea parte din prima linie de apărare japoneză. În anul 1944 insulele au fost cucerite de americani, care le-au administrat până în 1990, când țara și-a căpătat independența. Pe insulele Bikini și Enewetak, S.U.A. au efectuat experimente nucleare.
În anul 2006 mai erau doar 60.442 de locuitori, o scădere de 13.630 de locuitori în câțiva ani. Limbi oficiale ale statului sunt engleza și marshalleza.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.09.2026
09:41
11.09.2026
09:34
11.09.2026
07:05
11.09.2026
07:03
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
11.09.2026
09:52
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
10.09.2026
22:12
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
















