O parte din „PROBELE” în dosarul Vlad Filat, întoarse familiei. Angela Gonța: „Le aștept și pe celelalte”
5023
Angela Gonța, soția fostului premier Vlad Filat, susține că o parte din probele din dosarul liberal-democratului, luate în timpul perchezițiilor de la domiciliile acestora, i-au fost deja întoarse, iar pe celelalte, „le așteaptă”, scrie jurnalista pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Anterior, Angela Gonța a spus și ce probe au ridicat ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), majoritatea fiind lucrurile ei persoanale.
„Mi-au luat ceasurile, calculatorul și pozele de la botez. A, și o curea. De obicei, ei lasă în loc microfoane”, a scris atunci Angela Gonța.
De asemenea, jurnalista se întreabă care ar fi motivele procurorilor să-l țină în arest pe Vlad Filat, pentru a nu influența martorii în acest dosar, iar alți învinuți în dosarul BEM să stea în libertate?
„Eu, daca aș fi reporter care scrie despre cazul Băncii de Economii (BEM), mi-aș pune câteva întrebări. Vlad Filat este în arest pentru că procurorii consideră că acesta ar putea influența martorii și ar putea fugi din țară. Pertinente argumente? Probabil, chiar dacă R. Moldova a fost condamnata la CEDO nu o singură dată pentru că procurorii nu aduc și argumente în acest sens, adică nu aduc probe cum ar putea influența martorii și cum ar putea fugi. De exemplu, Vlad Filat alerga dimineața în parc. S-ar putea ca procurorii să fi aflat despre asta și să prezinte probe în instanță: poftim, se pregătește să fugă”, scrie Angela Gonța.
Pe de altă parte, se arată nedumerită jurnalista, un alt învinuit în cazul BEM (Ilan Șor – n.r.) este cercetat în stare de libertate. „Ma intreb, oare Ilan Șor nu ar putea influența martorii? Nu ar putea fugi? Domnia sa are o funcție publică. Pe la hram se mai întâlnește cu „anumiți factori de decizie”. Mai schimbă o vorbă, mai lansează un apropo. Domnia sa spune că oferă mită de 250 de milioane, susține că umblă prin oraș cu 20 de milioane de lei. Oare ajunge și pe la martori? Domnia sa are avion personal. În cinci minute, avionul e la scară și, cum spun polonezii, Bonjour Maman! Domnia sa are cetățenia Israelului și, dacă ajunge acolo, piu, piu, mă scuzați, tiu, tiu!”, conchide jurnalista Angela Gonța.
Amintim că Ilan Șor, controversat om de afaceri și actual primar de Orhei, este principalul suspect în dosarul fraudelor de la Banca de Economii.
21.10.2022
20:17
25.07.2019
15:40
18.07.2019
09:40
18.02.2019
12:38
29.03.2018
09:40
08.09.2017
08:30
20.12.2016
21:20
08.09.2016
16:33
08.09.2016
13:38
07.07.2016
11:09
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
Explozie într-o cafenea din Moscova: trei morți și 15 răniți, autoritățile investighează cauza deflagrației
Explozie la o cafenea din Moscova: trei morți și zeci de răniți, autoritățile ruse deschid anchetă
Peter Magyar taie consumul marilor companii pentru a salva sistemul energetic al Ungariei din criza provocată de oprirea centralei Paks
Criza din Ceuta inflamează Europa: 22 de lideri UE, inclusiv Nicuşor Dan, cer sancţionarea Spaniei şi ameninţă cu suspendarea din Schengen din cauza politicilor lui Pedro Sánchez privind migraţia


















