O companie din Rusia oferă o şansă spre NEMURIRE: Cât costă criogenarea unui corp sau creier uman?
1717
Unii oameni îşi doresc nemurirea, iar pentru asta au fost dezvoltate şi afaceri în acest sens.
O astfel de afacere este derulată de către compania rusească KrioRus care până în prezent deţine 71 de creiere şi cadavre umane, denumite „pacienţi”, care plutesc în azot lichid într-una dintre cuvele înalte de câţiva metri amplasate într-o magazie din tablă ondulată de lângă Moscova.
Sunt păstrate la temperaturi de -196 de grade Celsius cu scopul de a le proteja împotriva deteriorării, deşi până în prezent nu există nicio dovadă ştiinţifică că ar putea fi readuse la viaţă, potrivit Reuters.
Unul dintre clienţi este Alexei Voronenkov care, după moartea mamei sale la vârsta de 70 de ani, a plătit pentru criogenarea creierului acesteia şi depozitarea lui în speranţa că inovaţiile din ştiinţă îl vor ajuta la un moment dat să o readucă la viaţă.
„Am făcut-o pentru că am fost foarte apropiaţi şi cred că este singura şansă să ne reîntâlnim în viitor”, a afirmat Voronenkov, al cărui plan este de a fi la rândul lui criogenat după ce va muri.
Evgeny Alexandrov, şeful Comisiei de Pseudoştiinţă al Academiei Ruse de Ştiinţe, a descris criogenarea drept „o întreprindere exclusiv comercială care nu are nicio bază ştiinţifică”.
Este o „fantezie care speculează speranţele oamenilor de înviere din morţi şi visează la viaţa veşnică”, a adăugat acesta pentru ziarul rus Izvestia.
Este un „fantezie care speculează speranţele oamenilor de înviere din morţi şi visează la viaţa veşnică”, a menţionat ziarul.
Valeriya Udalova, directorul KrioRus, care şi-a îngheţat câinele după moarte, în 2008, afirmă că este probabil ca omenirea să dezvolte tehnologia prin care să readucă la viaţă persoanele decedate, însă nu există nicio garanţie că se va întâmpla acest lucru în viitor.
Potrivit acesteia, sute de potenţiali clienţi din aproape 20 de ţări s-au înscris pentru a beneficia de acest serviciu după moarte.
Cât costă criogenarea unui corp sau creier uman?
Preţurile criogenării sunt în funcţie de veniturile deţinute în prezent, dar şi de naţionalitate. Astfel, pentru ruşii care optează pentru acest serviciu şi a căror medie salarială lunară este de 760 de dolari, criogenarea întregului corp costă 36.000 de dolari şi 15.000 de dolari doar a creierului. Pentru indivizii care nu sunt ruşi, preţurile sunt puţin mai mari.
Compania afirmă că este singura din Rusia şi din regiune. Înfiinţată în 2005, are cel puţin doi competitori în Statele Unite ale Americii, ale căror activităţi au început mai înainte, potrivit Reuters.
Alexei Voronenkov îşi pune speranţa în ştiinţă, care într-o zi va ajunge la un nivel în care se vor putea produce corpuri şi organe artificiale pentru „a crea un corp artificial în care creierul mamei (sale n.r.) poate fi integrat”.
Potrivit directorului KrioRus, cei care plătesc pentru conservarea rămăşiţelor rudelor lor arată cât de mult îi iubesc.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















