Nicolae Negru // Tarlev contra Dragu
6774
Semne diacritice
Cine l-a scos din „sertar” pe ex-premierul comunist Vasile Tarlev, asmuțindu-l împotriva Ancăi Dragu, numită în funcția de guvernator la Banca Națională a Moldovei (BNM)? Cine l-o fi instructat să spună năzdrăvănii, e greu de crezut că fostul prim-ministru comunist citește din propria inițiativă presa de peste Prut.
De altfel, dacă ne bazăm pe ceea ce se vorbește sau se scrie, reputația fostului prim-ministru ridică mari semne de întrebare, despre el se spunea, la vremea respectivă, că Voronin, președintele „Cubei Europene”, îl lovea cu ce se nimerea și unde se nimerea, dacă răspunsurile premierului docil, dar cam incoerent, îl enervau.
Să ne păstrăm totuși bunul-simț: și până la Anca Dragu s-a acordat cetățenia Republicii Moldova în regim de urgență. Și în perioada de până la Maia Sandu cetățenia au obținut-o repede unii oameni de afaceri, unii sportivi care au reprezentat Republica Moldova la competiții internaționale, nu l-am auzit pe Tarlev să protesteze în legătură cu această practică. Un specialist care a activat la BNR nu e un cadru mai puțin prețios decât un sportiv bun.
Asemeni altor „patrioți” locali, Tarlev nu și-a putut stăpâni românofobia ce i s-a picurat de mic copil în cap și a ieșit să apere „tarlaua” națională de invazia cadrelor „străine”. Dacă Dragu era din Moscova sau Tambov, pe „patrioții” noștri nu i-ar fi deranjat nimic.
Reacții românofobe au manifestat și unele persoane ce se dădeau până acum drept „români” și nu ne-am fi așteptat să se pronunțe împotriva angajării unui guvernator de peste Prut. I-au trădat reflexele sau le-a venit comanda să schimbe placa?
Mai eficienți, mai abili decât Tarlev, ei participă de la un timp, în rețelele sociale, la o campanie bine gândită și bine orchestrată vizând România și autoritățile române. E o critică în stilul Șoșoacă, de pe poziții suveraniste, liderilor români li se reproșează lipsa de patriotism, pro-occidentalismul, insuficientul interes pentru est și alte „păcate” ce pot nemulțumi Rusia.
Sprijinul pentru Ucraina este criticat mai rar, ca să nu bată la ochi, probabil. Crezând că nu li se văd urechile propagandei ruse, „patrioții” noștri încearcă de zor să compromită imaginea României în Republica Moldova. Nu e greu de ghicit de ce. Anca Dragu e doar un pretext în plus.
De exemplu, în legătură cu recentele înțelegeri privind aderarea României la spațiul Schengen, ei postau în Internet mesaje despre „trădarea” guvernării de la București, care ar fi acceptat, „forțată de împrejurări și șantajată de austrieci, 120 de mii de imigranți”, în timp ce „românii se văd nevoiți să plece din țară”. Nu se face referință la nicio sursă, distribuitorii nu se obosesc să prezinte vreo dovadă, fiind siguri că mesajul lor mincinos se va opri în capul cuiva. Metodologia dezinformării nu e nouă, să ne amintim cu acest prilej de acei „30 de mii de sirieni” cu care erau speriați alegătorii în alegerile prezidențiale din Republica Moldova în 2020.
Fiindcă 2024 va fi un an electoral pe ambele maluri ale Prutului, nu numai Republica Moldova, ci și relațiile sale cu România au devenit ținta unui intens război hibrid. De aceasta ar trebui să se ocupe și Chișinăul, și Bucureștiul.
13.08.2025
11:00
2167
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3378
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79427
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47715
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30784
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31121
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31754
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32084
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32516
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32262
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32163
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32124
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
06.03.2026
10:33
45
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
212
Tot mai mulți britanici vor să folosească inteligența artificială pentru consiliere psihologică și chiar pentru rolul de medic sau profesor
252
Robot „șoarece”, creat pentru a inspecta colizorul de la CERN, premiat pentru inovație internațională
352
Primă operație robotică la distanță din Marea Britanie: chirurg din Londra a operat un pacient din Gibraltar, la 2.400 km depărtare
06.03.2026
08:11
343
Horoscopul zilei 06.03.2026
06.03.2026
00:50
504
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
566
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
660
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
575
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
616
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
626
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
523
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
561
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
508
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
470
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
05.03.2026
20:05
599
Meta, dată în judecată în SUA pentru ochelarii inteligenți AI, acuzați că încalcă viața privată prin vizionarea de conținut intim de către contractori
05.03.2026
19:51
488
Negocierile dintre Anthropic și Pentagon pentru accesul la AI ar putea fi relansate, în ciuda ruperii contractului de 200 de milioane de dolari și a acuzațiilor dure dintre părți
05.03.2026
19:28
540
Netflix înghite compania de film AI a lui Ben Affleck, InterPositive, pentru a accelera producțiile cinematografice
05.03.2026
18:29
577
Match Group renunță la funcția de COO: Hesam Hosseini pleacă după 18 ani, pe fondul declinului aplicațiilor de dating în rândul generației Z
526
Moldova și Olanda pornesc cooperarea pentru agricultură inteligentă printr-un grup de lucru comun
05.03.2026
17:18
550
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
05.03.2026
17:08
559
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
16:25
628
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
562
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
15:35
619
Startup-ul Lio atrage 30 milioane de dolari de la Andreessen Horowitz pentru a automatiza complet achizițiile marilor companii cu agenți AI
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














