MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
1376
Arhitecți-șefi din peste 20 de raioane ale țării s-au întrunit astăzi la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul unei ședințe de lucru prezidate de secretarul de stat în domeniul urbanism, construcții și locuințe, Veaceslav Șipitca.
Întâlnirea a fost organizată în comun cu Agenția de Guvernare Electronică (AGE) și a vizat utilizarea Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) în procesul de emitere a documentelor din domeniul construcțiilor, precum și modul în care acest instrument poate eficientiza activitatea administrațiilor publice.
Au fost analizate în detaliu procedurile de recepționare a cererilor, completarea și semnarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire prin intermediul sistemului electronic. De asemenea, au fost discutate provocările cu care se confruntă arhitecții din teritoriu în utilizarea platformei digitale, dar și soluțiile posibile pentru depășirea acestora.
Unul dintre subiectele centrale a vizat situațiile în care, la nivelul administrațiilor publice locale de nivelul întâi, nu este prevăzută funcția de arhitect-șef. În asemenea cazuri, arhitecții din cadrul consiliilor raionale pot fi implicați direct în procesul de emitere a actelor permisive, pentru a asigura continuitatea serviciilor, respectarea cadrului legal și o planificare urbanistică coerentă.
Participanții au discutat și despre modul de colaborare dintre arhitecți în contextul procesului de amalgamare a localităților. Au fost abordate unele aspecte tehnice privind elaborarea și emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, precum și necesitatea armonizării practicilor la nivel local și raional.
În urma discuțiilor și a dificultăților semnalate de specialiști, s-a convenit organizarea, la sfârșitul lunii martie, a unei sesiuni de instruire dedicată tuturor arhitecților din teritoriu. Aceasta va fi susținută de AGE și va avea ca obiectiv îmbunătățirea utilizării sistemului informațional, sporirea competențelor digitale si asigurarea unei aplicări uniforme a procedurilor în toate raioanele.
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
16:24
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău




















