Nicolae Negru // Simțul realității și gustul rațiunii

Semne diacritice

Ne aflăm în pragul unei noi conflagrații în Orientul Mijlociu. Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură răspunsul israelienilor la atacul masiv de duminică al Iranului. Fiindcă a fost anunțat cu o săptămână înainte, discutat în public și în cancelarii de stat ca act de răzbunare pentru lovitura cu rachete israeliene asupra reprezentanței consulare iraniene din Damasc, soldată cu omorârea mai multor militari, inclusiv a doi generali, impresia e că asistăm la desfășurarea unui spectacol teatral realist la scară regională, un happening.

Exact așa, ca un spectacol de proporții continentale, a debutat, anunțat de Putin, dar pus imediat la îndoială, considerat imposibil, improbabil, irațional, și războiul din Ucraina, numit „operație militară specială”, pentru – nota bene! – a nu-i speria pe spectatorii ruși, dar și occidentali. E ca și când un coronavirus al agresiunii ar fi contaminat liderii din diferite zone ale globului și ei își pierd simțul realității și gustul rațiunii, iar OMS nu are încă elaborat un vaccin eficient.

Roiul de drone, de rachete, de croazieră și balistice, peste 300 la număr, trimise de Iran asupra Israelului, a fost nimicit în proporție de 99% până a ajunge la țintă, cu ajutorul SUA, al Marii Britanii, Franței, Iordaniei și acest impresionant rezultat militar generează, în mod paradoxal, în Ucraina, dar și în afara ei, o întrebare logică: de ce nu sunt ajutați și ucrainenii în mod similar să se apere de rachetele și dronele rusești? De ce nu sunt doborâte măcar rachetele ce ajung în partea vestică a Ucrainei, până aproape de hotarele cu țările NATO?

Sunt statele est-europene, ce și-au câștigat independența în urma prăbușirii URSS în 1991, mai puțin suverane decât celelalte state recunoscute de ONU, așa cum spunea ambasadorul chinez în Franța, Lu Shaye? Este într-adevăr statutul lor suveran lipsit de „efectivitate”? Sau judecata și acțiunile Occidentului colectiv, ale SUA în primul rând, sunt paralizate de amenințarea lui Putin din ziua de 24 februarie 2022 precum că cei care vor încerca să-l împiedice să „demilitarizeze și să denazifice” Ucraina vor suporta consecințe „nemaivăzute” (aluzie la aplicarea armei nucleare)? E adevărat, Iran nu posedă încă arma nucleară, însă face eforturi să o obțină.

Asistăm în mod evident la relativizarea ordinii mondiale, a principiilor internaționale actuale, la aplicarea lor în funcție de potențialul militar al agresorului și aceasta nu inspiră optimism țărilor mici, care nu se pot apăra de sine stătător. Ce se va întâmpla dacă Rusia va ataca Țările Baltice? Umbrela NATO va funcționa sau nu? Până nu de mult se credea că da. Acum însă nu se știe cu siguranță, depinde cine va fi președinte al SUA. Și Ucraina a dorit să intre în NATO, numai că Germania și Franța s-au opus cu vehemență. Din obligație morală, umanistă, nu ar trebui ele acum să-i apere pe ucraineni de bombele și rachetele rusești?

De ce totuși normele internaționale se aplică selectiv, de ce ucrainenilor li se face o nedreptate? Fiindcă au avut nefericirea să se afle în vecinătatea Rusiei? Dacă Ucraina se afla în altă parte a globului, în vecinătatea Iranului sau a Irakului, șansele și dreptul lor la apărare aveau să crească?

Propagandiștii ruși vorbeau despre iminenta lovitură a Iranului asupra Israelului ca despre un eveniment binecuvântat, dorit, ce avantajează Rusia, căci focul unui nou război regional va face lumea să uite de ucraineni. Numai că Iranul i-a dezamăgit, declarându-se satisfăcut și anunțând că și-a încheiat actul răzbunării. De cealaltă parte, SUA îndeamnă Israelul să-și tempereze și el spiritul belicos. Se va conforma Netanyahu? Nu se știe, el nu ar vrea ca Israelul să pară timorat de rachetele iraniene, dar mai cu seamă nu ar vrea să pară că-i lasă Iranului șansa de a obține bomba nucleară – o primejdie existențială reală pentru israelieni, dar nu imediată.

Faptul că în această săptămână Camera Reprezentanților din Congresul American va pune în discuție cele peste 90 de miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina și Israel îi face pe unii observatori să creadă că în confruntarea Israel - Iran e posibilă totuși o pauză. Se va ști în viitorul apropiat. O pauză care va accentua și mai mult caracterul teatral, conceptual în esență, al noului război, ca și al celui început de Putin. Că e vorba de un pericol real sau imaginar, contează mai puțin decât credibilitatea, autenticitatea trăirilor.