Nicolae Negru // Referendumul corectat
5435
Semne diacritice
1.În cifre absolute, Maia Sandu a obținut în turul doi a alegerilor prezidențiale un rezultat aproape egal cu cel din 2020 (circa 943 de mii de voturi). După patru ani de mandat, e un scor remarcabil. Alexandr Stoianoglo a fost votat de circa 750 de mii de alegători, comparativ cu 690 de mii ale lui Dodon, în 2020. Putem presupune că diferența e minimul de voturi fraudate de rețeaua, găurită bine, a lui Șor.
2.În 2020, se vorbea despre o victorie masivă a candidatului proeuropean asupra candidatului prorus. În 2024, raportul de forțe între proeuropeni și proruși este schimonosit de fraudă. Dar, deoarece Alexandr Stoianoglo s-a declarat și el proeuropean, dispus să continue, cu unele corecțiuni, cursul spre Europa, se poate presupune că o parte din votanții săi sunt de asemenea proeuropeni.
3.Astfel, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale au corectat, de fapt, rezultatele referendumului din 20 octombrie, schimonosite de imixtiunea Rusiei, de fraude masive. Rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale reflectă mai corect raportul de forțe dintre proeuropeni și proruși; fiindcă rețeaua lui Șor, deși găurită bine, a mai funcționat, a mai „livrat” și Krasnoselski niște mii de alegători, e de presupus că diferența dintre numărul proeuropenilor și numărul alegătorilor pro-Rusia e cu mult mai mare decât diferența de voturi, circa 200 de mii, între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.
4.De apreciat că Alexandr Stoianoglo și-a recunoscut înfrângerea, dând dovadă de „maturitate în fața rezultatului” și a chemat societatea la „liniște și unitate”. În cadrul singurelor dezbateri dintre el și Maia Sandu, candidatul socialiștilor propunea semnarea unui „pact” prin care candidatul PAS să se angajeze să-și recunoască înfrângerea, iar Stoianoglo – să nu scoată oamenii în stradă.
5.Era, de fapt, o amenințare voalată dinspre Rusia, pe care o anticipaseră în declarația lor comună, din 13 iunie 2024, guvernele Marii Britanii, SUA și Canadei. Ele au avertizat că Moscova încearcă să intervină în alegerile prezidențiale din Republica Moldova pentru a asigura victoria candidatului său și că ea va organiza destabilizări în cazul în care nu își va atinge scopul. Faptul că Alexandr Stoianoglo a recunoscut rezultatele alegerilor ar sugera că el s-a distanțat de Șor și serviciile speciale ruse din spatele său.
6.După turul întâi, am văzut o Maia Sandu un pic alertată, mobilizându-și nu numai partidul, ci și societatea, intelectualii, lumea artistică, demonstrând că este o luptătoare, că nu se lasă ușor înfrântă și că e pregătită pentru următorii patru ani să facă istorie.
7.Însă, pentru aceasta, e nevoie ca alegerile parlamentare din anul viitor să fie câștigate de forțele proeuropene. Maia Sandu s-a angajat să lucreze pentru consolidarea acestora și intenția sa este un alt rezultat bun al acestor alegeri. Întâlnirea sa cu liderii blocului „Împreună” și cu Ion Ceban, primarul Chișinăului, a fost o mișcare corectă, înțeleaptă.
8.Reforma justiției va continua, dar nu cu „mănuși albe” ca mai înainte și nu se poate miza pe victoria forțelor proeuropene în alegerile viitoare decât după destructurarea rețelei lui Ilan Șor (alias FSB) ce votează la comandă.
9.După ce, pe 20 octombrie, primul glonț al Rusiei a trecut pe lângă tâmpla Republicii Moldova, pe 3 noiembrie, Rusia a ratat și mai mult ținta. I-a rămas să se pregătească mai bine pentru alegerile parlamentare. Se va dezice ea de Șor și alți criminali? Puțin probabil, căci un regim criminal nu are cum să se dezică de criminali.
10.S-ar cuveni să aducem un elogiu nu numai cetățenilor moldoveni de peste hotare, care au stabilit un record de participare la vot, ci și chișinăuenilor și locuitorilor din jurul Chișinăului, care – de ce să nu o spunem? - fiind mai bine informați, au salvat Republica Moldova de agresiunea „hibridă” a Rusiei, dar și de trădările unor politicieni. S-a votat geopolitic, e adevărat, dar a fost un vot rațional, pentru pace și viitor european, împotriva invaziei Ucrainei, pentru ca Rusia să stea acasă, să nu mai încerce să ne „salveze”.
13.08.2025
11:00
2284
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3511
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
85251
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
50131
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
33196
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
33527
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
34161
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
34489
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
34926
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
34647
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
34554
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
34534
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
09.04.2026
02:02
488
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
481
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
427
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
482
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
445
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
480
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
440
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
512
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
480
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
473
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
609
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
552
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
632
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
515
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
626
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
609
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
575
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
688
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
528
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
533
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
472
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
568
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
537
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
589
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
556
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














