Putin şi avionul

Semne diacritice

Imaginea Rusiei în lume a început să se deterioreze rapid odată cu ocuparea Crimeii, arată un sondaj de opinie, efectuat de Pew Research Center în 44 de ţări de pe diferite continente. La fel şi neîncrederea în Putin a crescut dramatic, mai cu seamă în Europa şi SUA. Ca să nu mai vorbim de Ucraina. E de presupus că, după tragedia aviatică de la frontiera ruso-ucraineană, soldată cu 298 de morţi, reputaţia Rusiei şi a lui Putin personal va avea de suferit şi mai mult. În mod evident, pretenţia sa de a construi o Rusie morală, o oază a valorilor tradiţionale, superioară din punct de vedere spiritual restului Europei, Occidentului în general, nu este apreciată dinafară. Cetatea Rusia, bastion al conservatismului, al lumii multipolare, luptătoare pentru dreptate, arată tot mai urât privită de la o parte.

În schimb, se consolidează pe dinăuntru. Eliberat, monstrul excepţionalismului, al misionarismului rus a pus stăpânire până şi pe sufletele intelighenţiei, care cheamă la război, vrea vărsare de sânge „frăţesc”, ucrainean, în numele „lumii ruse”. Popularitatea lui Putin după ocuparea Crimeii a atins cote inimaginabile într-o societate democratică, de peste 80 la sută. Ruşii preţuiesc la Putin tocmai ceea ce le displace străinilor. În mod paradoxal, oroarea şi frica din afară faţă de Rusia, intenţia de a o tempera şi chiar de a o izola în anumite circumstanţe, dacă va fi nevoie, se întâlnâşte cu tendinţa ruşilor înşişi de a se îngrădi de restul lumii, crezând în destinul lor aparte, în propria democraţie şi propria cale de dezvoltare, văzând Rusia, în pofida demografiei dezastruoase, ca un continent, nu ca o ţară.

Putin nu poate să nu-şi da seama de pericolul unui asemenea curs, dar evitarea acestuia necesită acţiuni care nu vor plăcea majorităţii ruşilor. Dacă cedează presiunilor SUA şi UE, retrăgând mercenarii ruşi din Ucraina, blocând traficul de armament, stingând războiul pe care l-a declanşat, el riscă să înfurie monstrul naţionalismului şi imperialismului din Rusia. O înfrângere în Ucraina i-ar dezamăgi profund pe admiratorii săi şi l-ar „delegitima” ca pe Hruşciov. Nu ar fi excluse, după cum sugerează George Friedman, încercările de a-l înlătura de la putere. Însă, dacă introduce trupele în Ucraina, răspunzând apelurilor de ajutor din Doneţk şi Luhansk, consecinţele ar putea fi catastrofale nu numai pentru el personal, dar şi pentru Federaţia Rusă, a cărei dezintegrare s-ar putea accelera vertiginos.

Putin a încercat să simuleze, ca să „împace capra şi varza”, promiţând Occidentului să-i influenţeze „în măsura posibilităţilor” pe aşa-zişii separatişti, intensificând şi amplificând în acelaşi timp fluxul de „voluntari” şi armament greu peste frontiera ruso-ucraineană. Ceea ce nu poate satisface pe nimeni. Washingtonul şi Bruxellesul nu pot fi prostiţi aşa de simplu. Iritaţi, ei se pregătesc să-şi scoată mănuşile, iar liderii „republicilor populare” autoproclamate, strâmtoraţi de armata ucraineană, nu văd altă salvare, decât dacă le vin în ajutor trupe regulate ale armatei ruse.

Doborârea avionului cu 298 de pasageri, fie din greşeală, fie din intenţie, intervine ca un factor de şoc puternic, dezechilibrant, care precipită deznodământul. Îngheţarea conflictului şi evoluţia după scenariul transnistrean nu mai e posibilă. Argumentele Kievulului care refuză negocierile cu mercenarii ruşi se consolidează mult. Putin trebuie să decidă: ori opreşte definitiv războiul, ori îl încinge, trimiţând trupe noi în Ucraina. Prima opţiune are avantajul că este, totuşi, mai simplă.