Președintele deconectabil, „statul de drept” și „statalitatea”

Semne diacritice

Candu a încercat, pe final de mandat, să se dea tare, făcându-i cu degetul lui Dodon, prevenindu-l că ar putea să se trezească suspendat până la sfârșit de an, dacă refuză să semneze legile revotate de Parlament (inclusiv cele privind vânzarea terenului fostului Stadion Republican din Chișinău, cumpărat de SUA pentru un nou sediu al Ambasadei sale și sărbătorirea Zilei Europei la 9 mai). „Paharul răbdării” s-a umplut avertizase spicherul, însă miercurea trecută s-a dat bătut: Parlamentul în actuala componență nu-i mai poate face nimic președintelui, începe perioada electorală.

Cine ar putea contesta aceasta? Întrebarea e de ce până acum nu s-au întreprins măsurile prevăzute de Constituție, în cazul în care președintele Republicii Moldova o încalcă în mod demonstrativ, ori de câte ori nu îi este pe plac o lege adoptată de Parlament sau o numire efectuată de Guvern? Cum se poate vorbi la modul serios despre construirea unui „stat de drept”, dacă prima persoană din acest stat ignoră în mod sfidător Legea Supremă?

Din partea PD se replica de fiecare dată, cu trimitere la rezultatele sondajelor de opinie, că nu e cazul să se purceadă la suspendarea președintelui, căci el ar avea de câștigat, referendumul ar eșua în mod inevitabil. Constituția nu spune că suspendarea se face în funcție de sondaje, ci în funcție de acțiunile președintelui. După suspendarea sa, cu votul a 2/3 din deputați, se organizează, în 30 de zile, referendumul de demitere. Și atât! Alegătorii, nu „cititorii de sondaje”, decid dacă Dodon mai merită să rămână președinte.

Și chiar dacă eșua un referendum, ce ar fi avut de câștigat Dodon? Urma un alt referendum, dacă se încumeta să ignore din nou Constituția. Cinci suspendări, pe durata a cinci luni de zile în total, cu evacuarea sediului Președinției, cinci referendumuri cu cheltuieli de câte o sută de milioane de lei pentru fiecare... Nu cred că cetățenii noștri l-ar fi aplaudat pe președinte pentru atitudinea disprețuitoare față de Constituție, aflând cât costă fiecare referendum. Răspunderea ar fi fost a lor. Acum însă e răspunderea PD, a majorității parlamentare care, în complicitate cu Dodon, au călcat în picioare legea fundamentală a statului.

De ce un simplu cetățean care conduce un automobil e pedepsit doar pentru depășirea limitei de viteză, iar un președinte este scutit de pedeapsă pentru că încalcă în văzul tuturor prescripțiile Constituției, pe care a jurat să o respecte? Principiul „Fiat justitia, et pereat mundus” („Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea”) a fost înlocuit la noi cu șmecheria „suspendării” pe cinci minute. De președintele „deconectabil” al Republicii Moldova râde azi toată lumea, „de la Lisabona la Vladivostok”. Chiar dacă Dodon nu are simțul ridicolului, al demnității, continuând să scuipe pe Constituție cu morga de mare apărător al „statalității”, nouă cetățenilor ar trebui să ne fie rușine pentru el.

Acum Dodon amenință că legile pentru care a fost „deconectat” vor fi anulate după alegeri, iar componența Curții Constituționale schimbată. Vom trăi și vom vedea, un om înțelept nu zice „hop” până nu sare. Terenul stadionului, devenind proprietate a SUA, nu poate fi întors atât de simplu precum declară Dodon lăudăros, excitându-și astfel alegătorii antiamericani. Această fanfaronadă, dăunătoare relațiilor moldo-americane, nu i se potrivește unui președinte adevărat, dar cine să-l ia în serios pe un președinte „deconectabil”? Cine să ia în serios un stat cu președinte deconectabil. (Republica) Moldova nu are viitor cu Dodon.