Nicolae Negru // Plahotniuc s-a întors sau nici nu a plecat?
9987
Semne diacritice
Până mai ieri, Comisia Electorală Centrală avea o reputație bună, trecând testul alegerilor locale generale și prezidențiale din Republica
E ciudat, e nefiresc faptul că cinci membri ai Comisiei s-a gândit la bani mai întâi și abia apoi la drepul de vot al cetățenilor. Asigurarea financiară a alegerilor nu e obligația CEC, ci a Guvernului. Funcția CEC e să deschidă cât mai multe secții de votare, ca toți cetățenii cu drept de vot să aibă acces la ele. E treaba ministrului Finanțelor să facă referință la buget. Există temei să credem că membrii CEC trișează, că de fapt scopul lor personal e contrar obligațiilor funcționale, ei urmărind ca numărul votanților din afara Republicii Moldova să fie cât mai mic, nu cât mai mare.
Cei cinci membri ai CEC au fost selectați de PSRM și PD – partide care nu se bucură de multă încredere din partea cetățenilor aflați peste hotare. De unde se poate deduce că CEC e împărțit pe linia interesului de partid sau al finanțatorilor săi (Rusia, Plahotniuc, Șor) și nu își poate exercita funcția în mod normal. Peste câteva zile, CEC și-a revizuit, de formă, decizia, adăugând încă 7 secții de votare la cele 139, confirmând astfel că motivul împotrivirii sale nu e financiar, ci politic. Astfel, CEC pregătește terenul pentru fraudarea alegerilor.
O dovadă în plus că CEC acționează în interesul socialiștilor și comuniștilor e deschiderea, în premieră, a unor secții de votare în două localități controlate de separatiști, unde, conform SIS, există riscul unor „incidente” și fraude. Acordul separatiștilor, care până acum s-au împotrivit unor asemenea demersuri ale Chișinăului, nu era posibil fără știrea Moscovei, ceea ce sugerează că Dodon, în disperare, pune în mișcare toate pârghiile sale pentru a învinge cu orice preț la alegerile din 11 iulie, iar CEC îi „merge în întâmpinare”.
De ce se compromit membrii CEC? Ce a intervenit după alegerile prezidențiale, așa încât au hotărât să-și pună în joc bunul nume câștigat până acum? A intervenit înfrângerea lui Dodon și, dacă e să credem sondajelor (nu mă refer la sondajele Asociației Sociologilor și Demografilor) urmează înfrângerea PSRM și pierderea totală a puterii de către acest partid. Ceea ce nu are cum să le producă plăcere finanțatorilor lui Dodon.
Chestiunea secțiilor de votare în afara Republicii
13.08.2025
11:00
2194
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3408
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80796
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48314
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31379
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31715
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32349
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32681
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
33116
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32859
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32756
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32722
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
14.03.2026
12:34
259
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
648
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
317
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
416
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
607
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
590
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
667
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
525
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
631
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
548
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
622
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
578
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
690
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
626
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
625
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
692
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
727
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
726
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
690
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
809
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1152
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
829
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
691
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
686
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
789
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
Horoscopul zilei 14.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














