O iluzie necesară

Semne diacritice

Moscova așteaptă ca și Chișinăul să taxeze declarațiile de unire ale premierului României, Victor Ponta, făcute la Alba Iulia. Aceasta se cerea în „comentariul” MID-ului de marțea trecută. În loc să-i facă pe plac lui Lavrov, premierul Iurie Leancă merge la București să participe la lansarea oficială a lui Ponta în campania electorală pentru funcția de președinte al României.

E adevărat, între timp, Ponta a lăsat-o mai moale cu unirea. Răspunzând acuzațiilor MID-ului că ar nutri „planuri anexioniste față de statul vecin suveran și neutru”, el a precizat că, deși a pomenit despre Marea Unire din 1918, se gândea la altceva: la o reunire simbolică a României și Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene. Nimic mai mult!

Ar ieși că Rusia nu are de ce să-și mai facă griji pentru suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, că ar trebui să se relaxeze de acum înainte, dar nu e așa. Grija „frățească” față de „străinătatea imediată” o determină să privească cu neîncredere și la proiectul de integrare europeană, căci Europa, după cum se exprimă Biserica Ortodoxă Rusă, „ne arată exemplu de existență fără Dumnezeu” și ar putea să distrugă civilizația pravoslavnică, „valorile tradiționale” pe care s-a apucat să le apere kaghebistul Putin.

Oricum, Leancă nu putea refuza invitația lui Ponta, Lavrov să fi fost în locul premierului nostru ar fi procedat la fel. Nu poți face abstracție de faptul că României îi revine să salveze producătorul moldovean de embargourile perfide ale „Rospotrebnadzor”-ului. Moscova însăși, prin răzbunările sale, l-a împins pe Leancă să se înroleze în echipa electorală a lui Ponta. Ceea ce nu e neapărat rău. E un indiciu în plus că, treptat, poate mai lent decât ar dori-o unii, încep să se reînnoade firele, să se refacă țesătura socială comună, sfâșiată violent de Rusia pe linia Prutului.

Fiindcă veni vorba, trebuie să recunoaștem faptul că acordarea dreptului de redobândire a cetățeniei române basarabenilor, în pofida împotrivirii manifestate nu numai la Moscova, dar și la Bruxelles, și chiar la București, a fost un pas corect din punct de vedere strategic. Și că Băsescu deține întâietatea în ce privește implicarea politicienilor basarabeni în campaniile electorale din România. În campania sa prezidențială din 2010, alături de el s-a aflat promițătorul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Politica nu este un joc de șotron, unde nu ai dreptul să calci nicio linie dintre figuri. Chiar dacă, anunțându-și sprijinul pentru Ponta, premierul și prim-vicepreședintele PLDM a „trădat” familia popularilor europeni, din care fac parte (în calitate de observatori, deocamdată) liberal-democrații moldoveni, liderii PPE, cu siguranță, vor trata pasul său cu înțelegere. Leancă a procedat în interesul Republicii Moldova.

Cu atât mai mult nu are de ce se supăra Vlad Filat, după cum insinuează unii. E de presupus, și e firesc, că Leancă a discutat cu colegii de partid înainte de a merge la București. Tandemul Leancă-Ponta nu are cum dăuna, cum nu are cum dăuna tandemul Filat-Băsescu. Ar fi regretabil dacă luptele politice de la București s-ar proiecta asupra relațiilor dintre București și Chișinău. Și viceversa. Din acest punct de vedere, liderul PLDM însuși se află într-o situație dificilă, căci dreapta din România cu afiliație la PPE are mai mulți candidați la funcția de președinte: Klaus Iohannis, Monica Macovei, Elena Udrea. Va merge Filat pe mâna lui Băsescu, care o sprijină pe Udrea cu puține șanse de succes, sau va păstra neutralitatea?

Gestul lui Leancă este pur simbolic, ca și angajamentul lui Lupu și al PD cu PSD din România. Puțin probabil că românii basarabeni vor vota pentru Ponta fiindcă e prieten cu Leancă sau cu Lupu. Dar faptul că Ponta crede acest lucru este, orice s-ar spune, o iluzie utilă, necesară.