Înainte, nu înapoi

Semne diacritice

Desfășurarea unui referendum în ziua alegerilor parlamentare, propusă de deputații PLDM și PLR, prezintă surpriza electorală a acestei săptămâni. Alegătorii ar urma să fie întrebați pe 30 noiembrie dacă sunt de acord ca președintele Republicii Moldova să fie ales prin vot general, modificându-se astfel Constituția, care stipulează că alegerea președintelui se face în Parlament cu 61 din 101 voturi. Surpriza este dublă, relevând existența unei înțelegeri între PLDM și PLR în această chestiune. Reflectă aceasta doar o coincidență întâmplătoare de interese sau e vorba despre un plan electoral comun, nu se știe, dar ar fi bine ca aceste două formațiuni să meargă împreună la alegeri, fie într-un bloc, fie în altă formă organizatorică.

Judecând după primele reacții, deocamdată e puțin probabil ca inițiativa să fie votată de Parlament. Din păcate, discuția se arată a fi despre detalii, nu despre esență. Cei care se opun inițiativei, caută noduri în papura legalității sau în cea procedurală, în formă, nu în conținut.

Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD, a respins imediat ideea, calificând-o drept o „șmecherie” care să impulsioneze participarea la vot. El se teme însă că tema referendumului ar putea domina asupra temelor legate de alegerile parlamentare. Marian Lupu, vorbind în numele fracțiunii PD, consideră că nu e nicio grabă, că referendumul poate fi organizat concomitent cu alegerile locale de anul viitor. „Pentru a asigura succesul unui astfel de exercițiu, pe care trebuie să-l desfășurăm, nu trebuie să venim cu atâta grabă și să venim cu referendum în data de 30 noiembrie. Noi trebuie să ne asigurăm ca acest exercițiu să nu se încheie ca și în 2010, când a fost prăvălit”, a punctat el.

De fapt, referendumul din 2010 a fost „prăvălit” nu pentru că s-a acționat în grabă, ci pentru că nu s-a ajuns la înțelegere nici cu PCRM, nici în cadrul AIE. PLDM, PD și PL au tras ca racul, broasca și știuca în diferite direcții, transformând campania pentru referendum în campanie pentru promovarea propriilor lideri.

Și acum succesul referendumului va depinde de coeziunea partidelor proeuropene, dar și de atitudinea PCRM. Ar fi imprudent să se pornească o nouă consultare a populației, dacă nu va exista o înțelegere în acest sens, la care să adere principalele forțe politice. Nu graba e problema, chestiunea e simplă, pe înțelesul fiecărui alegător - conform sondajelor, până la 80 la sută din cetățenii moldoveni preferă să aleagă ei înșiși președintele, decât să fie ales de deputați.

Comunicarea, capacitatea și voința de a lucra împreună pentru interesul comun sunt trăsături rare la politicienii noștri. Aceasta e reala problemă și schimbarea modului de alegere a președintelui R. Moldova nu o rezolvă. Dimpotrivă, o poate agrava. Un președinte ales de Parlament, reflectând raportul de forțe din Legislativ, aflat în relații de colaborare, având anumite înțelegeri cu acestea, poate fi un factor de echilibru mai eficient, mai motivat, decât ar fi un președinte ales de „întregul popor”, care se va simți strâmtorat de haina-i solemnă, simbolică, și va dori să participe la jocurile politice ca un adevărat factor de putere. Un președinte „jucător” poate fi o pacoste, o problemă în sine, o știm din propria experiență.

Sigur, suntem un pic înaintea timpului nostru, majoritatea tânjește încă după un „tătuc” și i se pare de neînțeles de ce actualul președinte Nicolae Timofti „nu face ordine”, nu îi muștruluiește pe deputați și miniștri, republica noastră parlamentară e încă o formă fără fond, dar trebuie să ne mișcăm înainte, nu înapoi, căci întorcându-ne la Constituția de până la 2000 riscăm să nimerim în aceleași condiții care au determinat modificarea ei de atunci. Și ce vom face? E ridicol, lovindu-ne peste degete, să schimbăm mereu ciocanul, în loc să ne învățăm a-l mânui. Să nu se întâmple ca peste un an după amendarea articolului 78 din Constituție să dorim din nou revenirea la conținutul vechi.