Nicolae Negru // Impasul israelian

Semne diacritice

Parlamentul nostru a aprobat, pe 19 octombrie, cu 75 de voturi pentru, Declarația de susținere a Israelului și de condamnare a atacurilor teroriste ale Hamas. E unul din rarele cazuri când deputații PAS, socialiști și comuniști au exprimat un punct de vedere comun. Alți zece deputați socialiști și comuniști au refuzat să voteze, supărați că majoritatea parlamentară nu a acceptat amendamentele lor de pe poziții „neutre”, cu chemarea la pace către „ambele părți”, ca ele să „înceteze atacurile” și să purceadă „la dialog”. În mod evident, „neutralitatea” clamată de ei egalează, ca și în cazul Ucrainei, victima și agresorul, acțiunile de legitimă apărare a propriilor cetățeni cu atacurile teroriste. Aceasta e și abordarea Moscovei, iar deputații care nu au votat declarația se remarcă prin relațiile lor strânse cu Rusia și discursuri proruse.

Atacul Hamas asupra israelienilor a surprins prin cruzimea și amploarea masacrului, atrocităților, prin gradul de eludare a omenescului, prin ura viscerală, oarbă ce au lăsat-o teroriștii în urma lor. Invadând localitățile israeliene limitrofe, ei au omorât peste 1 400 de oameni, au torturat, violat și decapitat, conform presei israeliene, bărbați, femei și copii, au luat peste 200 de ostatici. Pare un carnagiu „fără rost”, din pura plăcere a provocării, a sadismului colectiv, dincolo de orice calcul, chiar dacă unii analiști găsesc că un război în această zonă ar fi în avantajul geopolitic al unor „jucători” cu influență asupra grupării teroriste în cauză. Iranul nu privea cu ochi buni procesul de împăcare, înțelegerea ce se prefigura între Israel și țările arabe, iar Rusia este menționată ca fiind interesată de un război care să devieze fluxurile financiare și logistice occidentale ce curg spre Ucraina.

Declarațiile Israelului că își va apăra cetățenii și îi va pedepsi pe teroriștii Hamas a fost întâmpinată cu înțelegere de toată lumea, inclusiv cea arabă, dar și SUA, și UE au chemat la reținere în ce privește planul de intrare a armatei armatei israeliene în Fâșia Gaza, considerată cea mai dens populată parte a globului. Acolo, pe o suprafață de 365 de kilometri pătrați (41 de kilometri lungime și 6-12 kilometri lățime) locuiesc circa 2,4 milioane de oameni și este imposibil să lupți cu teroriștii ascunși prin tuneluri, fără să aibă de suferit populația civilă. Blocarea enclavei palestiniene (a fost oprită apa și energia electrică) și loviturile cu rachete asupra unor ținte ale Hamas au provocat reacții negative nu numai în țările arabe și cele musulmane în general, ci și în Occident, unde protestele anti-Israel, întru susținerea palestinienilor, le-au depășit, ca număr și amploare, pe cele de solidarizare cu Israelul și israelienii.

Dintr-odată, propaganda rusă care chema la exterminarea ucrainenilor, inclusiv a copiilor, care jubila după orice lovitură cu rachete și drone asupra Ucrainei, chiar și atunci când acestea nimereau în blocuri, piețe, mall-uri, cafenele, a devenit foarte sensibilă la suferințele palestinienilor, strigând că loviturile armatei și aviației israeliene sunt nediscriminatorii (ceea ce nu e adevărat) și aducând drept exemplu de umanism propria armată, „uitând” despre Mariupol, Bucea, Kramatorsk, Bahmut etcetera. Ieri, la Mahacikala, în Daghestan, aeroportul a fost luat cu asalt de zeci de oameni înfuriați, după ce s-a anunțat aterizarea unui avion din Israel.

Vinerea trecută, Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 120 de voturi pentru (inclusiv Rusia, Turcia), 14 împotrivă (inclusiv Israel, SUA) și 45 de abțineri (inclusiv România și Republica Moldova), o rezoluție în care face apel la „un armistițiu umanitar imediat, durabil și continuu care să ducă la o încetare a ostilităților”. Amendamentul propus de Canda, ca în textul rezoluției să fie în mod explicit condamnat Hamas, nu a adunat numărul necesar (de două treimi) de voturi.

Lumea și-a amintit din nou despre soluția celor două state, aprobată de Consiliul de Securitate al ONU, în 2000, soluție pe care nu o agreează nici Hamas, care nu recunoaște dreptul la existență a Israelului, nici actuala guvernare a Israelului, care preferă, din mai multe motive, statu-quo-ul compromis definitiv la 7 octombrie. Reprezentantul SUA la ONU a menționat în discursul său că, după încheierea crizei, „nu există întoarcere la statu-quo de până la 6 octombrie”, subliniind importanța soluției celor două state. Soluția respectivă este susținută și de UE, iar Parlamentul European o menționează chiar în declarația de solidarizare cu Israelul.

Deocamdată, armata israeliană e în așteptare, comanda de a lua sub control Fâșia Gaza nu a fost dată și probabil va întârzia până ostaticii nu vor fi eliberați. Conducerea Israelului este conștientă de riscurile morale și politice ale invaziei, de inevitabilele pierderi umane și materiale, dar nu poate amâna la nesfârșit răzbunarea promisă israelienilor, fără să recunoască impasul în care s-a ajuns și nevoia găsirii unei alte soluții decât statu-quo. Ca să se reabiliteze, după ce e fost prinsă cu garda jos de teroriști, ea trebuie să acționeze cât mai repede și cât mai eficient. Impasul se adâncește și mai mult, dacă îl privim din perspectiva unei conviețuiri pașnice de mai departe între israelieni și palestinieni. Aceasta se va îngusta la minimum, dacă războiul cu Hamas se va transforma în război cu toți palestinienii și cu lumea arabă.