Nicolae Negru // Impasul israelian
3318
Semne diacritice
Parlamentul nostru a aprobat, pe 19 octombrie, cu 75 de voturi pentru, Declarația de susținere a Israelului și de condamnare a atacurilor teroriste ale Hamas. E unul din rarele cazuri când deputații PAS, socialiști și comuniști au exprimat un punct de vedere comun. Alți zece deputați socialiști și comuniști au refuzat să voteze, supărați că majoritatea parlamentară nu a acceptat amendamentele lor de pe poziții „neutre”, cu chemarea la pace către „ambele părți”, ca ele să „înceteze atacurile” și să purceadă „la dialog”. În mod evident, „neutralitatea” clamată de ei egalează, ca și în cazul Ucrainei, victima și agresorul, acțiunile de legitimă apărare a propriilor cetățeni cu atacurile teroriste. Aceasta e și abordarea Moscovei, iar deputații care nu au votat declarația se remarcă prin relațiile lor strânse cu Rusia și discursuri proruse.
Atacul Hamas asupra israelienilor a surprins prin cruzimea și amploarea masacrului, atrocităților, prin gradul de eludare a omenescului, prin ura viscerală, oarbă ce au lăsat-o teroriștii în urma lor. Invadând localitățile israeliene limitrofe, ei au omorât peste 1 400 de oameni, au torturat, violat și decapitat, conform presei israeliene, bărbați, femei și copii, au luat peste 200 de ostatici. Pare un carnagiu „fără rost”, din pura plăcere a provocării, a sadismului colectiv, dincolo de orice calcul, chiar dacă unii analiști găsesc că un război în această zonă ar fi în avantajul geopolitic al unor „jucători” cu influență asupra grupării teroriste în cauză. Iranul nu privea cu ochi buni procesul de împăcare, înțelegerea ce se prefigura între Israel și țările arabe, iar Rusia este menționată ca fiind interesată de un război care să devieze fluxurile financiare și logistice occidentale ce curg spre Ucraina.
Declarațiile Israelului că își va apăra cetățenii și îi va pedepsi pe teroriștii Hamas a fost întâmpinată cu înțelegere de toată lumea, inclusiv cea arabă, dar și SUA, și UE au chemat la reținere în ce privește planul de intrare a armatei armatei israeliene în Fâșia Gaza, considerată cea mai dens populată parte a globului. Acolo, pe o suprafață de 365 de kilometri pătrați (41 de kilometri lungime și 6-12 kilometri lățime) locuiesc circa 2,4 milioane de oameni și este imposibil să lupți cu teroriștii ascunși prin tuneluri, fără să aibă de suferit populația civilă. Blocarea enclavei palestiniene (a fost oprită apa și energia electrică) și loviturile cu rachete asupra unor ținte ale Hamas au provocat reacții negative nu numai în țările arabe și cele musulmane în general, ci și în Occident, unde protestele anti-Israel, întru susținerea palestinienilor, le-au depășit, ca număr și amploare, pe cele de solidarizare cu Israelul și israelienii.
Dintr-odată, propaganda rusă care chema la exterminarea ucrainenilor, inclusiv a copiilor, care jubila după orice lovitură cu rachete și drone asupra Ucrainei, chiar și atunci când acestea nimereau în blocuri, piețe, mall-uri, cafenele, a devenit foarte sensibilă la suferințele palestinienilor, strigând că loviturile armatei și aviației israeliene sunt nediscriminatorii (ceea ce nu e adevărat) și aducând drept exemplu de umanism propria armată, „uitând” despre Mariupol, Bucea, Kramatorsk, Bahmut etcetera. Ieri, la Mahacikala, în Daghestan, aeroportul a fost luat cu asalt de zeci de oameni înfuriați, după ce s-a anunțat aterizarea unui avion din Israel.
Vinerea trecută, Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 120 de voturi pentru (inclusiv Rusia, Turcia), 14 împotrivă (inclusiv Israel, SUA) și 45 de abțineri (inclusiv România și Republica Moldova), o rezoluție în care face apel la „un armistițiu umanitar imediat, durabil și continuu care să ducă la o încetare a ostilităților”. Amendamentul propus de Canda, ca în textul rezoluției să fie în mod explicit condamnat Hamas, nu a adunat numărul necesar (de două treimi) de voturi.
Lumea și-a amintit din nou despre soluția celor două state, aprobată de Consiliul de Securitate al ONU, în 2000, soluție pe care nu o agreează nici Hamas, care nu recunoaște dreptul la existență a Israelului, nici actuala guvernare a Israelului, care preferă, din mai multe motive, statu-quo-ul compromis definitiv la 7 octombrie. Reprezentantul SUA la ONU a menționat în discursul său că, după încheierea crizei, „nu există întoarcere la statu-quo de până la 6 octombrie”, subliniind importanța soluției celor două state. Soluția respectivă este susținută și de UE, iar Parlamentul European o menționează chiar în declarația de solidarizare cu Israelul.
Deocamdată, armata israeliană e în așteptare, comanda de a lua sub control Fâșia Gaza nu a fost dată și probabil va întârzia până ostaticii nu vor fi eliberați. Conducerea Israelului este conștientă de riscurile morale și politice ale invaziei, de inevitabilele pierderi umane și materiale, dar nu poate amâna la nesfârșit răzbunarea promisă israelienilor, fără să recunoască impasul în care s-a ajuns și nevoia găsirii unei alte soluții decât statu-quo. Ca să se reabiliteze, după ce e fost prinsă cu garda jos de teroriști, ea trebuie să acționeze cât mai repede și cât mai eficient. Impasul se adâncește și mai mult, dacă îl privim din perspectiva unei conviețuiri pașnice de mai departe între israelieni și palestinieni. Aceasta se va îngusta la minimum, dacă războiul cu Hamas se va transforma în război cu toți palestinienii și cu lumea arabă.
13.08.2025
11:00
2167
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3378
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79426
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47715
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30784
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31121
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31754
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32084
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32516
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32262
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32163
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32124
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
06.03.2026
10:33
45
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
212
Tot mai mulți britanici vor să folosească inteligența artificială pentru consiliere psihologică și chiar pentru rolul de medic sau profesor
252
Robot „șoarece”, creat pentru a inspecta colizorul de la CERN, premiat pentru inovație internațională
352
Primă operație robotică la distanță din Marea Britanie: chirurg din Londra a operat un pacient din Gibraltar, la 2.400 km depărtare
06.03.2026
08:11
343
Horoscopul zilei 06.03.2026
06.03.2026
00:50
504
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
566
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
660
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
575
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
616
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
626
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
523
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
561
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
508
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
470
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
05.03.2026
20:05
599
Meta, dată în judecată în SUA pentru ochelarii inteligenți AI, acuzați că încalcă viața privată prin vizionarea de conținut intim de către contractori
05.03.2026
19:51
488
Negocierile dintre Anthropic și Pentagon pentru accesul la AI ar putea fi relansate, în ciuda ruperii contractului de 200 de milioane de dolari și a acuzațiilor dure dintre părți
05.03.2026
19:28
540
Netflix înghite compania de film AI a lui Ben Affleck, InterPositive, pentru a accelera producțiile cinematografice
05.03.2026
18:29
577
Match Group renunță la funcția de COO: Hesam Hosseini pleacă după 18 ani, pe fondul declinului aplicațiilor de dating în rândul generației Z
526
Moldova și Olanda pornesc cooperarea pentru agricultură inteligentă printr-un grup de lucru comun
05.03.2026
17:18
550
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
05.03.2026
17:08
559
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
16:25
628
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
562
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
15:35
619
Startup-ul Lio atrage 30 milioane de dolari de la Andreessen Horowitz pentru a automatiza complet achizițiile marilor companii cu agenți AI
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














