Nicolae Negru // E firesc: ocupanții nu vorbesc limba aborigenilor

Semne diacritice

Scandalurile de natura celui recent, dintre un medic și o pacientă, care la „bună ziua” medicului a răspuns cu „zdravstvuite”, nu au fost rare după prăbușirea URSS. Au lipsit mijloacele actuale de a le aduce în spațiul public.

Cred că fiecare dintre noi a întâlnit persoane care refuză cu obstinație să spună vreun cuvânt în limba română, deși se află aici nu de un an și nu de doi. S-ar părea că „buna ziua” nu prezintă dificultăți ortoepice și semantice, dar e ceva în capul unor rusofoni ce îi împiedică să pronunțe aceste două cuvinte simple de tot în limba română. De exemplu, la„ buna ziua” soției mele, care a telefonat unei colege în Chișinău, greșind numărul, o voce i-a răspuns „Șto!?”. „Bună ziua” a repetat soția, crezând naiv că nu a fost auzită bine. A urmat aceeași reacție încăpățânată de ocupant, de colonist arogant cu pretenții civilizatoare față de primitivii aborigeni: „Șto!?”.

Asta li s-a spus timp de patruzeci de ani și ceva în perioada sovietică și asta se crede în continuare o bună parte din concetățenii noștri „rusofoni”: că sunt spuma civilizației și culturii, model de noblețe și altruism, superiori tuturor localnicilor din toate punctele de vedere. „Dacă nu v-am fi eliberat noi, ați fi îmblat și acum în opinci și cu desagi” – i-a reproșat lui Mihai Moroșanu o rusoaică mai puțin cizelată și mai sinceră, pentru că el îndrăznise să ceară într-un magazin din centrul Chișinăului să i se răspundă „moldovenește”. Era în 1966 și pentru îndrăzneala sa Mihai Moroșanu a fost dat afară de la Institutul Politehnic și condamnat la trei ani de închisoare. Acum sunt alte vremuri, ei nu ne mai pot băga la închisoare că îndrăznim să le spunem „bună ziua”, dar nu vor să coboare de la înălțimea limbii ruse „puternice” („mogucii”) la nivelul unei limbi „de care nu au nevoie”. Îi obligă legea? Unii refuză să vorbească „limba de stat” chiar și ajungând deputați în Parlament.

Aceasta fiindcă o parte din concetățenii noștri, fie sosiți în urma tancurilor sovietice, fie urmași de-ai lor, nu ia independența (prin urmare și „statalitatea”) Republicii Moldova în serios, considerând-o un fenomen temporar, până Rusia se ridică definitiv „din genunchi”. Ei au trăit toți anii aceștia așteptând că armata rusă va trece Nistrul și va ajunge la Chișinău. După 2008, apoi 2014, credința lor s-a consolidat, iar după 24 februarie 2022 a devenit, pentru un timp, o certitudine. Doar că a doua armată a lumii s-a dovedit a fi, după cum a spus un american pragmatic, a doua armată din Ucraina.

De ce a reacționat medicul mai emotiv ca alte dăți într-o situație familiară, care a fost picătura ce a umplut paharul răbdării – sunt întrebări principiale. Emoția lui puternică e legată cu evenimentele din Ucraina, care ne determină să privim altfel, din altă perspectivă, la persoanele care refuză să se integreze, rămân în bula lor dominatoare, sabotând realitățile geopolitice, culturale, lingvistice de după 1991. În Ucraina ele sunt cele care colaborează cu ocupanții, transmit armatei ruse coordonatele obiectivelor de infrastructură ucrainene și corectează tirurile rachetelor ruse asupra centralelor și rețelelor electrice, terminalelor portuare, elevatoarelor, gărilor, blocurilor, bisericilor ...

După atrocitățile din Ucraina, ce au spulberat definitiv „misterul” sufletului rus, ne putem da seama cât sunt de primejdioși, de ce sunt capabili unii dintre concetățenii noștri care refuză să comunice cu noi în limba română. De la Moscova le sosesc în permanență semnale să aștepte, să nu se demobilizeze, căci după Ucraina urmează Republica Moldova, MID-ul rusesc ne învață aproape zilnic cum se numește limba noastră, ne acuză că nu am respecta drepturile rușilor, promite că îi va apăra...

Sigur, e și vina noastră că mulți concetățeni nu simt nevoia să ne vorbească limba. Unii dintre noi se exprimă în așa fel, încât produc efecte contrare dorinței de comunicare și din punct de vedere estetic, și cognitiv. Pe de cealaltă parte, să nu ne temem să fim indulgenți, toleranți față de cei care nu înțeleg limba română, aceasta ne oferă avantaje culturale și morale. Prin aroganța, antiromânismul lor, unii putiniști nostalgici se autoexclud din viața „cetății” și acest fenomen are și părțile sale pozitive.

I-ați auzit pe mulți dintre ei să condamne crimele de război, genocidul comis de armata rusă? În schimb, cu câtă vervă și entuziasm îl condamnă pe cel care a răspuns emotiv la un gest lipsit de respect față de el și poporul său, dincolo de restricțiile formale. Cei care susțin războiul sângeros pe care l-a declanșat Putin în Ucraina nu au dreptul moral să-i dea lecții deontologice unui medic revoltat de aroganța unor ocupanți. Pe care nu refuză totuși să-i trateze.