Nicolae Negru // Duelul Tănase-Boțan: cine e mai sincer

Semne diacritice

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu a umbrit un duel juridic spontan dintre Alexandru Tănase, jurist, ex-președinte al Curții Constituționale, și Igor Boțan, analist politic, figură reprezentativă a „sectorului asociativ”, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT din Republica Moldova.

Esența disputei lor ține de legalitatea unionismului, compatibilitatea acestuia cu caracteristicile de bază ale unui stat - suveranitatea și independența -, reflectând și tensiunea crescândă pe care o generează curentul unionist, tot mai puternic, în mediul „statalist”.

Unionismul și suveranitatea

Dl Boțan se declară convins că „nu poți cere votul cetățenilor pentru realizarea unirii, iar după alegere să depui jurământul, cu o mână pe inimă și alta pe textul Constituției, pronunțând solemn: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei” (sublinierile îi aparțin lui Igor Boțan).

Din punctul său de vedere, exprimat în cadrul unei emisiuni televizate, dacă un lider unionist ar câștiga alegerile prezidențiale și ar depune jurământul el ar comite un sperjur. Din această cauză, consideră el, necesitatea depunerii jurământului ar trebui exclusă din Constituție. „Generozitatea” reputatului analist seamănă cu o pomană și vom vedea mai la vale de ce.

Constituția admite lichidarea statului

De cealaltă parte, dl Tănase nu vede nicio problemă în acest sens, deoarece Constituția Republicii Moldova „este singura din lume care admite lichidarea statului”. Articolul 142(1) din Constituție prevede că „dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, pot fi revizuite prin referendum”. Posibilitatea dispariției Republicii Moldova e recunoscută și prin legea care le garantează găgăuzilor dreptul la autodeterminare în cazul „schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent”, subliniază ex-președintele CCM.

„Astfel, din moment ce legislația moldovenească presupune posibilitatea renunțării la „dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului”, partidele politice care promovează unionismul au tot dreptul constituțional nu doar să acceadă în Parlament, dar și să promoveze politici care ar permite o eventuală reunire cu România”, afirmă Tănase. Cu alte cuvinte, atâta timp cât un politician acționează în limitele Constituției, în spiritul ei, el nu poate fi învinuit că atentează la suveranitatea și independența Republicii Moldova, ceea ce este logic, nu-i așa?

Ironia sorții e că atât articolul respectiv din Constituție, cât și legea privind statutul UTA Gagauz-Yeri au fost adoptate de partida „statalistă” ca bariere în calea unionismului. Dar, fiindcă bățul, se știe, e cu două capete, „stataliștii” au ajuns să-și muște coatele pentru că au săpat groapă unioniștilor.

Logica aparentă

Boțan vine cu precizarea că afirmațiile sale se referă doar la președinte, nu și la deputați, insistând asupra tezei că, cel puțin formal, activitatea unionistă a unui președinte ar fi incompatibilă cu suveranitatea și independența Republicii Moldova. Citind Constituția ad litteram, el vede o contradicție între a fi președine și a pleda pentru unirea cu România.

Și, în aparență, are dreptate. Doar că în aceeași situație de incompatibilitate s-ar afla nu numai președinții unioniști, ci și președinții care ar câștiga alegerile pledând pentru „Uniunea Rusia-Belarus” (cândva Voronin a reputat o victorie electorală cu această promisiune) sau Uniunea Eurasiatică, sau chiar UE, deoarece aderarea la respectivele entități presupune delegarea unei părți din suveranitate și independență statală către ele.

Și adepții federalizării, și cei care acceptă ca trupele ruse să se afle pe teritoriul Republicii Moldova până la găsirea unei soluții politice pentru conflictul transnistrean, ca Dodon, lucrează de facto în detrimentul suveranității și independenței statului moldav, acceptă tacit relația de vasalitate față de Rusia. Ei nu vor comite sperjur?

Stigmatizarea unioniștilor

Dacă e admisibil, conform Constituției, să fie cedată o parte sau chiar toată suveranitatea, de ce să fie arătați cu degetul doar unii? Singularizându-i pe unioniști, dl Boțan își trădează fără să vrea atitudinea preconcepută față de ei. De facto, el îi stigmatizează ca dușmani ai statului. Nu e neapărat cu intenție, domnia sa tinde să întruchipeze corectitudinea politică, e mai curând o poziție reflexivă, inerțială, asupra căreia va trebui să mediteze, ca să se mențină în limitele obiectivității aparente.

Tendențiozitatea se manifestă și atunci când dl Boțan jonglează, la general, cu fraze jignitoare, disprețuitoare: „românismul a devenit profesie pentru unii”, „români de profesie”, „unioniști sinceri și unii dintre liderii lor profesioniști”… Da, există „români de profesie” etc., cine ar nega aceasta, dar „ruși de profesie”, dar „stataliști de profesie”, dar „luptători cu corupția de profesie” nu există cumva?

Etichetările de acest fel, care sunt puse intens în circulație în ultima vreme, nu sunt străine de românofobie (nu mă refer aici la dl Boțan), de interesele Rusiei și vin ca reacție la faptul că ideea reunirii cu România câștigă tot mai mult teren. (Conform ultimului sondaj IMAS, ponderea unioniștilor a ajuns la 37%, de la 32% la începutul anului.) Oricum, „românii de profesie” nu reprezintă cea mai mare problemă a Republicii Moldova, nu e mai mare decât în cazul celorlalți „profesioniști” etnici sau „stataliști”. De ce accentul ar cădea doar pe unii?

Inconsecvență sau partizanat

Dl Boțan dă dovadă de mai puțin formalism și, implicit, de inconsecvență atunci când afirmă că „limba română și-a restabilit rolul firesc în societate noastră” și nu era nevoie de decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, care a stabilit că „Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate” și că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Dar nu se poate nega că această hotărâre a CC (dl Tănase fiind președinte al Curții) a pus capăt încercărilor de a elimina glotonimul „limba română” din programele școlare, sub pretextul că ar fi neconstituțional. De acord că se poate discuta modul cum s-a procedat, dar spunând că era bine cum a fost îți asumi un anumit partizanat.

De ce ne-am minți, fiecare dintre noi are preferințe politice, ideologice. Dacă nu e o crimă să fii unionist, și nu este, spune Constituția, e o crimă să-i demonizezi pe unioniști. Nu e vina lor că statul Republica Moldova e atât de vulnerabil și a le cere, a-i hărțui, ca să renunțe la idealul lor, la ceea ce cred că ei că e singura soluție de salvare, e cel puțin o nedreptate. Obiectivitatea presupune sinceritate, onestitate, în primul rând.