Despre interviul lui Sackur cu Leancă

Semne diacritice

Interviul trimisului BBC Stephen Sackur cu premierul Iurie Leancă, întâmpinat cu entuziasm şi triumf de o parte a breslei jurnalistice şi trecut sub tăcere de altă parte, mi-a lăsat o impresie contradictorie. Cei care au lăudat interviul au remarcat în special întrebările „necruţătoare” privind lupta cu corupţia şi răspunsurile intervievatului care nu se ridicau, din punctul lor de vedere, la înălţimea şi gradul de „principialitate” al jurnalistului.

Cei care au ignorat interviul au făcut-o, probabil, din cauză că vizează nişte persoane concrete – pe Filat şi pe Plahotniuc, într-un mod care nu se poate baza pe nişte simple opinii, oricât de convingătoare ar fi acestea. Într-un stat de drept, ni s-a tot spus, o persoană nu poate fi considerată coruptă, decât prin decizia unei instanţe judecătoreşti. Plahotniuc, de exemplu, a cărui nume a fost pomenit de mai multe ori, a fost demis din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului pentru „lipsa de încredere”. E vorba de încrederea politică. În lipsa vreunui verdict judecătoresc, acuzaţiile care i s-au adus în presă au valoarea de speculaţii, credibile sau mai puţin credibile. Jurnalistul britanic însă le-a folosit ca pe nişte certitudini, cum o fac unii luptători „antimafie”, din raţiuni personale sau electorale.

Fireşte, e de apreciat incisivitatea, documentarea, profesionalismul jurnalistului BBC. Cetăţeanului din Marea Britanie i se va ridica părul măciucă auzind că Guvernul Republicii Moldova, controlat de persoane suspectate de corupţie a reuşit să semneze Acordul de Asociere cu UE. Ca şi cetăţeanul de pe Bâc, cetăţeanul de pe Tamisa se poate alege cu impresia că lucrurile nu merg bine pe terenul luptei cu corupţia, fiindcă Leancă nu este suficient de hotărât să combată acest flagel, că schimbându-l cu altcineva, mai „curajos”, lucrurile se vor rezolva de la sine, iar persoanele menţionate în interviu se vor pomeni după gratii. Ceea ce nu este corect. Ca să nu mai vorbim despre faptul că în spatele unor „curajoşi” luptători antimafie, apăruţi recent, se pot ascunde şi se ascund persoane care nu pot fi considerate îngeri. Poate sunt chiar aceleaşi pe care le blamează ei.

Nu putem să nu observăm că Sackur l-a abordat pe premierul nostru ca pe un Putin sau un Lukaşenko, etichetându-l drept reprezentant al vechiului regim, când Leancă a făcut trimitere la prezumţia nevinovăţiei. Totuşi, un prim-ministru al Republicii Moldova nu poate „tăia şi spânzura” ca preşedintele rus sau belarus, sau mulţi alţii care conduc nişte state unde nu există legi şi separarea puterilor executive, legislative şi judecătoreşti, decât formal. Având în vedere că Leancă reprezintă un Guvern de coaliţie, jurnalistul BBC putea să-l întrebe, cu acelaşi succes, de ce Republica Moldova nu se sinucide sau nu se predă lui Putin, ca să nu pună în pericol securitatea şi bunăstarea britanicilor, speriaţi de invazia imigranţilor moldoveni.

Unii comentatori au dedus că Sackur a transmis de fapt un mesaj din partea Uniunii Europene, că lui Leancă i s-au pus nişte condiţii şi că el nu mai are timp de pierdut, trebuie să-i aresteze pe Filat, Plahotniuc şi Voronin, dacă mai doreşte să fie primit la Bruxelles. Însă numele lui Voronin nu a fost pomenit în interviul cu pricina, ar însemna aceasta că jurnalistul nu s-a documentat bine sau nu a înţeles sensul geopolitic al luptei politice de la noi? De altfel, până la 2009, cine a ştiut despre Plahotniuc, care se afla în anturajul lui Voronin şi a preluat, cu ajutorul peşedintelui comunist, mai multe afaceri? Apoi, preluarea ostilă sau raiderismul, s-a mai spus, este o acţiune care nu întotdeauna poate fi calificată drept ilegală, care se bazează de multe ori pe unele lacune legislative.

Dacă Occidentul transmite acest mesaj, de ce se contrazice, întâlnindu-se cu cei vizaţi de Sackur, de ce Barroso se întâlneşte cu Filat, de ce liderul PLDM este primit la Deprtamentul de Stat al SUA de către Victoria Nuland, de ce Băsescu s-a întreţinut cu el la Cotroceni, nu o singură dată, de ce reprezentanţii Bruxelles-ului apreciază contribuţia Guvernului Filat pe calea integrării europene? Poate fiindcă nu-l consideră pe Filat corupt şi oligarh? Zilele trecute, Chişinăul a fost vizitat, la invitaţia liderului PLDM, de Manfred Weber, preşedintele grupului PPE, majoritar, din Parlamentul European. Sunt europenii atât de făţarnici? E firesc că unii „justiţiari” au profitat de ocazie pentru a aplica nişte lovituri electorale unor persoane antipatice, dar trebuie să o ştie şi alegătorii.

Răspunsul lui Leancă la întrebările „spectaculoase” ale jurnalistului BBC a fost cât se poate de corect: „Nimeni nu a demonstrat vinovăția și noi știm cu toții că într-o societate democratică există prezumția nevinovăției”; „este (…) important pentru noi să construim un sistem independent al justiției, instanțe independente, care să nu ţină cont de rangul inculpatului, dacă este acesta un politician de rang înalt, un prim-ministru sau un ministru, sau un judecător mai puțin integru”.

Pe de altă parte, exemplul cu concesionarea Aeroportului Chişinău nu ne insuflă prea mult optimism că lucrurile se vor schimba în curând: Curtea Consituţională, atât de „curajoasă” în cazul lui Filat, a acceptat mai întâi, ca apoi să respingă interpelarea deputaţilor PLR, trimiţindu-i în instanţa judecătorească, dar şi a acolo li s-a refuzat examinarea cazului, pasând dosarul de la o Curte de Apel la alta. În sfârşit, Curtea Supremă de Justiţie a reacţionat la solicitarea sindicatelor (?) şi a dat verdictul că nu a observat nimic ilegal în actul de concesionare a Aeroportului Chişinău. Nouă nu ne vine a crede că totul a fost perfect. De aceea, interviul lui Sackur ne unge pe suflet, atinge coarda răzbunării.