Despre curățenia morală și politică

Semne diacritice

Mi s-a întâmplat zilele trecute să aud de la un cetățean care se dă drept proeuropean și unionist că nu va vota „pentru nimeni” la viitoarele alegeri parlamentare, căci l-au dezamăgit toate partidele, și cele de la putere, și cele din opoziție, și îi va șterge pe toți cei înscriși în buletinul de vot. Fiind conștient că buletunul său va fi anulat, consideră că, procedând astfel, nu va putea fi învinuit că acționează în avantajul comuniștilor, al Rusiei. Este, în mod evident, un calcul greșit sau o formă camuflată de boicot, de sabotaj. Orice vot lipsă sau anulat în tabăra alegătorilor proeuropeni va înclina balanța în folosul taberei adverse.

Nu e neapărat să ai așteptări prea mari, să fii romantic, naiv sau puțin versat în ale politicii, ca să te simți profund dezamăgit de politicienii noștri. De cei din vârful piramidei, dar și de cei care încearcă să urce pe scara puterii. Există puține excepții, nu sunt sigur că am putea aduna un Parlament din persoane care merită doar recunoștința și admirația noastră, profesioniști cu reputație ireproșabilă, altruiști, patrioți ale căror vorbe coincid cu faptele.

Discutăm în ultima vreme despre corupție și este explicabil de ce. Dar cu incompetența, lipsa de caracter, carierismul, fariseismul de ce nu luptăm? Proștii „cinstiți”, conjuncturiștii inteligenți, șarlatanii mărunți, mincinoșii profitori aflați la cârmă sunt oare mai puțin primejdioși pentru societate? Cu „concursul” lor nemijlocit nu reușim nicidecum să ieșim din interminabila perioadă de tranziție, din „zona gri”, unde statul de drept, democrația, libertățile, independența și suveranitatea Republicii Moldova sunt relative, dar dacă am începe să-i demascăm pe incompetenți, traseiști, oportuniști și – de ce nu? – trădători, am declanșa un război total, toți contra tuturor.

Deziluzia, disperarea și chiar repulsia ce ne cuprind sunt explicabile și gesturile noastre de revoltă sau retragere, de plecare – la fel. Dar de ce abia acum? De ce am așteptat un moment critic, decisiv pentru destinul Republicii Moldova, ca să recurgem la moralitate? Fiindcă știm mai multe decât ieri? Dar știm oare?

Momentul decisiv nu e o metaforă. Embargourile, amenințările, presiunile Rusiei înainte și după semnarea Acordului de Asociere cu UE, pentru a ne reține în „sfera ei de influență” sunt cât se poate de concrete și ne provoacă pierderi de sute de milioane de euro. Războiul ruso-ucrainean este o realitate pe care nu o putem ignora, au murit peste trei mii de oameni în regiunile Donețk și Luhansk, iar Crimeea a fost ocupată de Rusia. Și armata rusă de pe teritoriul nostru nu este o invenție jurnalistică, după cum nici încercările de a destabiliza raioanele de sud ale Republicii Moldova.

Relativismul nostru moral începe mult înainte ca unii poliicieni să pornească „mișcarea antimafie”. Au pornit-o, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu în scopuri de „purificare” a scenei politice, ci ca să ajungă ei înșiși în Parlament. Minciuna lor se vede de la o poștă, ei promit să-i pună pe corupți la dubă, dar nu spun cum poate un deputat să substituie justiția. Ghidați de revolta nobilă, ne lăsăm atrași în jocurile lor electorale, fără să ne întrebăm câtă sinceritate, cât resentiment, cât interes personal și câtă diversiune, interes străin e în acțiunile unora dintre luptătorii antimafie apăruți înainte de alegeri? Și, esențialul, cât adevăr e în acuzațiile lor?

Un coleg jurnalist, Pavel Păduraru, ne îndeamnă pe Facebook ca, în cazul în care va fi demis Veaceslav Ioniță, să nu mergem la votare, căci ne vom „murdări”. Dar până acuma nu ne-am „murdărit”?

De altfel, am început să ne „murdărim” cu primii pași ai mișcării democratice, ai Frontului Popular, despre care se spunea că ar fi o creație a KGB-ului (și unii lideri ai Frontului chiar erau kaghebiști, după cum se vede azi), că furau din banii adunați de la cetățeni în sprijinul luptei pentru limba română și alfabetul latin (și unii, aflăm azi, s-au îmbogățit după aceea). Dacă ne temeam să nu ne „murdărim”, stăteam acasă, nu ieșeam în stradă cu zecile de mii, nu mergeam sute de kilometri pe jos, pentru a participa la Marea Adunare Națională.

Și printre deputații care au semnat Declarația de Independență am putea indentifica mai multe persoane dubioase, care au confundat buzunarul public cu cel propriu (nu demult unul dintre ei a reușit să „sustragă” 400 de mii de euro din bugetul de stat), așa că mulțimea care a stat nopțile, în perioada puciului din august 1991, păzind Parlamentul Republicii Moldova s-o fi „murdărit” rău de tot, nu-i așa?

Ideea e că nu trebuie să confundăm comportamentul, moralul politicienilor cu idealurile sau obiectivele pentru care luptăm. Întotdeauna vor exista profitori, dar nu abandonăm lupta din cauza lor. Nu, nu îndemn să votăm pentru persoane corupte, dacă suntem siguri de acest fapt. În general, însă, experiența ar trebui să ne fi învățat că cele spuse în campania electorală trebuie întâmpinate cu mare prudență. Mă miră că o persoană cu sensibilitatea lui Pavel Păduraru ni-l propune drept etalon moral pe Ioniță, al cărui comportament ridică niște semne de întrebare, începând cu falsificarea Legii cazinourilor, despre care a vorbit Mihai Ghimpu. Și cât de „curat” rămâne cel care judecă în baza unor „impresii”, care, dezertând, asigură venirea la putere a unor politicieni cu nimic mai buni decât cei actuali?