Caz de învăţătură pentru oligarhii moldoveni

Semne diacritice

Justiţia română ne-a obişnuit cu sentinţe de condamnare la ani gei de închisoare a unor persoane cunoscute în România. Primari, miniştri, deputaţi, senatori, personalităţi din lumea sportului au căzut în „plasa” Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a devenit vârful de lance al luptei cu fenomenul corupţiei în societatea românească, în structurile puterii. Un caz de mare rezonanţă îl constituie condamnarea ex-premierului Adrian Năstase, care avea merite incontestabile în aderarea României la NATO şi intrarea în UE.

Săptămâna trecută a fost trimis la închisoare pentru 10 ani fostul senator şi oligarh, magnat media, Dan Voiculescu, care a fost găsit vinovat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare şi de spălare de bani. El este fondatorul Partidului Conservator, aflat la guvernare, alături de PSD. O parte din averea sa, estimată la 120 de milioane de euro, va fi confiscată, sediul unuia dintre posturile de televiziune, Antena 3, aflat în proprietatea sa a fost pus sub sechestru. Voiculescu, cu relaţii adânci în structurile puterii, având de partea sa o impresionantă cohortă de jurnalişti, era considerat invincibil; urmărirea sa penală fiind începută cu 6 ani în urmă era cât pe ce să eşueze în unele momente, inclusiv prin intervenţii legislative ale deputaţilor PC şi PSD.

Rezonanţa şi impactul acestui caz sunt foarte mari şi presa de peste Prut vorbeşte pe bună dreptate despre o nouă etapă în lupta anticorupţie din România. Diferenţa dintre cazurile precedente e de ordin „calitativ”. Dacă prin condamnarea lui Năstase se demonstra că „nimeni nu este în afara legii”, prin condamnarea lui Voiculescu justiţia română se prezintă ca o reală şi independentă putere.

Este o evoluţie impresionantă, care nu poate să treacă neobservată la Chişinău. După Sorin Ovidiu Vântu, patronul postului de televiziune Realitatea TV, Dan Voiculescu este un al doilea oligarh „înfrânt” la Bucureşti. Oligarhii de dincoace de Prut, unii având şi cetăţenie română, îşi pot astfel imagina unde poate să ducă reforma justiţiei moldoveneşti şi nu e de mirare că tocmai la acest capitol Republica Moldova înregistrează întârzieri evidente, inventându-se tot felul de pretexte pentru a menţine procurorii sub influenţa, directă sau indiectă, a politicienilor.

Însă, atâta timp cât ne aflăm pe drumul spre UE, procesul de creare a unei justiţii independente şi puternice nu poate fi oprit, mai devreme sau mai târziu oligarhii vor pierde pârghiile de influenţă şi vor trebui să răspundă în faţa legii pentru eventualele privatizări frauduloase, abuzuri de putere, preluări ostile, spălări de bani etc. Dacă între timp ei nu vor reuşi să modifice termenele de prescripţie în folosul lor, vor trebui să dea seama pentru averile pe care le-au acumulat băgând mâna în buzunarul public, încălcând legea.

Dacă se tem de UE şi nu le convine respectul pentru lege, ei pot alege Uniunea Eurasiatică, unde există un pericol şi mai mare: să fie înghiţiţi de „rechinii” capitalului rusesc, de oligarhii lui Putin. Din acest motiv, oligarhii ucraineni preferă UE şi e firesc ca „modeştii” oligarhi moldoveni să le urmeze exemplul, simulând dorinţa de integrare europeană.

Problema e că, din motive interne şi externe, simularea nu mai e posibilă, nici în Ucraina, nici în R. Moldova. Nu se ştie însă dacă oligarhii noştri realizează faptul acesta, dacă nu li s-a atrofiat instinctul de supravieţuire. Indicii că au pierdut simţul măsurii sunt concesionarea Aeroportului Chişinău ruşilor şi vânzarea Băncii de Economii „Vneşekonombank”-ului, aflat pe lista sancţiunilor aplicate de SUA Rusiei. O eventuală alianţă între PD şi PCRM, despre care se vorbeşte în ultima vreme, trebuie privită ca o posibilă încercare de revenire la politica mimării procesului de integrare europeană din perioada guvernării comuniste. Cu consecinţe nu mai puţin dramatice decât atunci.