Nicolae Negru // Al doilea război economic ruso-moldav

Semne diacritice

Comuniștii și socialiștii triumfă, criza gazelor le oferă satisfacția de a lovi în Maia Sandu și Guvernul PAS, de a specula și a speria cetățenii cu frigul iernii viitoare, de a le reproșa subtil că nu i-au votat pe cei care meritau, preferându-i pe niște „onegiști” lipsiți de experiență, începători în ale administrării, care nu și-ar fi făcut datoria asigurării Republicii Moldova cu resurse energetice. Dintr-o dată, stataliștii noștri înverșunați au început să se bucure de noua, evidenta tentativă a Rusiei de a îngenunchea statul moldav.

Ca să putem înțelege mai bine de ce Chișinăul nu a reușit până acum să ajungă la o înțelegere cu Moscova în privința furnizării gazelor naturale, îi recomandăm cititorului nostru să facă abstracție de declarațiile politicienilor, să discearnă aspectele pur economice de cele politice ale problemei în cauză.

Din motive independente de Republica Moldova, prețul la gaze pe piața europeană a crescut subit începând cu luna august. Le 6 octombrie, la bursa din Londra, prețul ajunsese la 1 969 de dolari pentru mia de metri cubi, iar joi, 14 octombrie, s-a plătit 1 230 de dolari pentru mia de metri cubi. Scăderea bruscă a fost legată, în opinia unor experți europeni, de disponibilitatea lui Putin de a contribui la stabilizarea prețurilor europene la resursele energetice. Se apreciază că instabilitatea poate dura până în aprilie.

În aceste condiții volatile, profitând de monopol, „Gazprom” insistă ca Guvernul moldav să semneze un contract de aprovizionare cu gaze naturale pe termen lung la un preț conjunctural, împovărător, abandonând formula de stabilire a prețului din contractul precedent, expirat la 30 septembrie. Experții noștri (Victor Parlicov, Sergiu Tofilat) au observat o sincronizare a presiunilor asupra Chișinăului între „Gazprom” și Centrala de la Cuciurgan, care a trecut la cărbune, avertizând că va reduce volumul energiei electrice furnizate, conform contractului, „statului vecin”. (A și redus-o timp de câteva zile, până și-a dat seama că s-a împușcat în picior, Republica Moldova importând necesarul de energie electrică din Ucraina.)

Guvernul Nataliei Gavrilița e îndreptățit să nu accepte aceste condiții abuzive, să mizeze pe surse alternative de gaze naturale care au apărut după darea în folosință a gazoductului Iași-Chișinău, apelând și la ajutorul UE, pregătind pachetul de asistență pentru cetățenii cu venituri insuficiente, care nu vor putea suporta eventuala majorare a tarifelor la energie.

Restul e „politică”. De altfel, Maia Sandu a abordat problema gazelor naturale la întâlnirea cu Dmitri Kozak, pe care l-a invitat, pe 11 august, la Chișinău. Întrebat de jurnaliști despre o posibilă întâlnire dintre Sandu și Putin, șeful adjunct al Administrației prezidențiale ruse a răspuns că aceasta poate avea loc numai după ce se ajunge la înțelegere în problemele discutate, subliniind că Rusia are și ea interesele sale. O spunem pentru cei care îi reproșează guvernării că și-a amintit prea târziu de gaze.

Dodon și dodoniștii, declarați și camuflați, o împing pe Maia Sandu să cerșească, doresc să o vadă umblând pe coridoarele „Gazpromului” și ale Kremlinului (de parcă Victor Orban, premierul Ungariei, dat drept exemplu, ar fi umblat), dar nu numai această formă de manifestare a loialității așteaptă de la ea Putin, ci și preluarea de la Dodon a „ștafetei” politicii externe „echilibrate”. Din acest punct de vedere, prezența ei la lansarea „Platformei Crimeea”, la Kiev, este un act „dușmănos” față de Rusia. Organizarea întâlnirii dintre șefii de stat CSI la Minsk este o altă formă de verificare a preferințelor geopolitice pentru Maia Sandu (și ceilalți lideri ai noilor state independente din spațiul post-sovietic). Prezența ei la summitul de la Minsk, unde libertatea a fost înăbușită cu mâna de „fier” a lui Lukașenko, ajutat de Putin, nu e posibilă fără a dezamăgi o bună parte din votanții și simpatizanții ei, europeni și americani.

Sigur, formele de șantaj energetic aplicat de Rusia evoluează, nu e ca pe la începutul anilor 90, dar esența și scopurile rămân aceleași: să „dirijeze” suveranitatea și independența Republicii Moldova. Șantajul de azi nu diferă mult de sancțiunile economice de până și după semnarea Acordului de asociere cu UE. Rusia nu a anulat până acum taxele vamale pentru vinurile, legumele, fructele și conservele moldovenești, doar suspendându-le, din când în când, la „rugămintea lui Dodon”. Acesta să fie spiritul tratatului de prietenie și bună vecinătate moldo-rus, invocat de MID, zilele trecute?

O consecință directă a închiderii pieței ruse pentru producătorii din Republica Moldova e faptul că azi două treimi din exportul nostru merge spre UE, iar România a devenit principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești. De altfel, și atunci comuniștii și socialiștii strigau că trebuie să cedăm de dragul pieței rusești. Consecințele celui de-al doilea război economic de natură geopolitică, declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova, ar putea avea consecințe similare: consolidarea independenței economice (energetice) a celui de-al doilea stat românesc. Cedarea însă va atrage după sine alte cedări, până vom redeveni vasalii Rusiei.

Și declarația lui Serghei Lavrov precum că Maia Sandu ar vorbi la comanda cuiva, că Washingtonul și Bruxelles-ul i-ar interzice să se refere la normalizarea relațiilor cu Rusia trebuie privită în contextul acestui război. E o încercare de a o discredita pe președinta Republicii Moldova, de a o prezenta drept o marionetă, pentru a justifica în fața opiniei publice, interne și externe, acțiunile dușmănoase la adresa „surorii sale mai mici”. E de fapt ceea ce face Rusia dintotdeauna: încearcă „să pună vina unui cap bolnav pe seama unui cap sănătos”. Suferind de pierderea „sferei de influență”, lui Putin nu-i pasă că cetățenii ruși din Republica Moldova, pe care pretinde să-i apere, ar putea îngheța și ei, împreună cu ceilalți cetățeni, la iarnă.

Și da, lipsa experienței își spune inevitabil cuvântul, dar guvernarea învață repede. Vulnerabilitatea ei este accentuată, nu numai în cazul aprovizionării cu resurse energetice, de comunicarea insuficientă, defectă, nesistematică. Vestea bună e că nu va mai avea iluzia că e suficient să ignori geopolitica și aceasta va dispărea imediat.