Nicolae Enciu // Institutul Social Român din Basarabia, 90 de ani de la înființare: Istoriografia sovietică a denaturat adevărul, pretinzând că începuturile științei s-ar datora propagandiștilor din RASSM, nu unor savanți din Basarabia interbelică

O eroare adânc înrădăcinată în istoriografia din Republica Moldova constă în credința că instituționalizarea științei istorice în interfluviul pruto-nistrean s-ar datora unor inițiative de partid (comunist bolșevic) provenite din RASS Moldovenească în anii ʼ20-ʼ30 ai secolului trecut și materializate mai apoi în anii postbelici în nou-creata RSS Moldovenească.

Progresele științei istorice din Basarabia interbelică, omise intenționat

La originile acestei erori se află o notă informativă elaborată la sfârșitul anului 1977 – începutul anului 1978 în cadrul direcției Institutului de Istorie al Academiei de Științe a RSSM pentru forurile superioare de partid, în care se pretindea că Institutul de Istorie și-ar fi început activitatea din luna decembrie a anului 1926, atunci când la Tiraspol a fost instituită o Comisie filologică pentru unificarea „limbii moldovenești” în baza graiurilor locale, transformată la 4 decembrie 1928 în Comitet științific moldovenesc de pe lângă Comisariatul Norodnic al Învățământului, cu secții de lingvistică, literatură, istorie, etnografie, economie, studiul artelor, cu o bibliotecă și o secție de doctorat (Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei, fondul 18, inventar 1, dosar 154, filele 10-11).

Așa cum directorul Institutului de Istorie din acea perioadă era originar din stânga Nistrului, teza cu privire la originile științei istorice din Moldova sovietică de la un comitet pretins „științific” moldovenesc de la Tiraspol constituia nu numai obiectul unei mândrii personale, ci îi conferea și un statut profesional pe potrivă în raport cu instanțele superioare de partid.

Din nefericire, eroarea respectivă a fost vehiculată pe întreaga durată a perioadei sovietice cu repercusiuni până în zilele noastre, făcându-se totalmente și în mod intenționat abstracție de impresionantele progrese ale științei istorice din Basarabia interbelică, perioadă în care nu au fost elaborate „aspecte ale istoriei, limbii și culturii socialiste moldovenești”, așa cum era indicat în Regulamentul cu privire la Comitetul științific moldovenesc de pe lângă Comisariatul Norodnic al Învățământului din RASSM din 4 decembrie 1928, ci probleme fundamentale ale istoriei Basarabiei în contextul culturii și civilizației românești și europene.

După reanexarea Basarabiei în august 1944 și transformarea ei în RSS Moldovenească, la 12 octombrie 1949, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la proclamarea RASS Moldovenești în stânga Nistrului, Baza moldovenească de cercetări științifice a URSS a editat un album conținând, între altele, și un extras din arhiva de partid a CC al PC(b)M cu semnătura directorului acesteia, I. Dovgopolîi, care pretindea, în continuare, că instituționalizarea cercetărilor științifice în domeniul științelor umaniste în spațiul dintre Prut și Nistru s-ar fi datorat unei hotărâri a Biroului Politic al comitetului regional moldovenesc de partid al PC(b) al Ucrainei din 8 iunie 1939. Hotărârea respectivă, adoptată în baza raportului prezentat de Fiodor F. Gherlimanov (1897-1969), un proaspăt pe atunci secretar de partid pentru propagandă și agitație în RASSM, stipula necesitatea „elaborării unei serii de probleme în domeniul limbii și literaturii socialiste moldovenești, al terminologiei moldovenești și al istoriei Moldovei”, pe motivul „lipsei unor lucrări științifice în domeniile respective”, ceea ce ar fi fost o „frână în calea dezvoltării istoriei și culturii moldovenești”.

Toate aceste falsuri referitoare la „inexistența”, în Basarabia interbelică, a unor lucrări științifice temeinice în domeniul istoriei naționale au fost preluate în istoriografia sovietică moldovenească postbelică, considerându-se, o lungă perioadă de timp, că instituționalizarea istoriei în calitate de știință și de obiect de studiu s-ar fi datorat în exclusivitate Institutului Moldovenesc de cercetări științifice în domeniul istoriei, economiei, limbii și literaturii, creat în 1939 pe lângă Comitetul Executiv Central al RASSM.

Înființarea Institutului Social Român din Basarabia, la inițiativa președintelui Institutului Social Român din București, prof. univ. Dimitrie Gusti

Restabilind adevărul cu privire la instituționalizarea științelor umaniste în interfluviul pruto-nistrean, Calendarul Național pe anul curent, 2024, editat sub egida Ministerului Culturii și a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova consemnează, în premieră, evenimentul înființării Institutului Social Român din Basarabia - 18 noiembrie 1934 - drept momentul în care au fost puse bazele științelor umaniste în spațiul nostru de locuire. Se constată, așadar, că inclusiv în acest caz, istoriografia sovietică moldovenească a denaturat în mod flagrant și deliberat adevărul, urmărind să demonstreze cu orice preț că începuturile științei istorice, în particular, s-ar datora unor propagandiști și revoluționari de profesie din RASSM, și nu unor savanți notorii din Basarabia interbelică, așa cum a și fost în realitate.

În prezent, în condițiile accesului la majoritatea documentelor privind instituționalizarea științei istorice în spațiul nostru de locuire, este de domeniul evidenței faptul că anume Institutul Social Român din Basarabia (I.S.R.B.) a fost una din principalele instituții care a contribuit la progresul științific și spiritual al Basarabiei interbelice, cu o largă recunoaștere și apreciere în întreg cuprinsul României Întregite și chiar în spațiul european. În fruntea Institutului s-a aflat Pantelimon N. Halippa (1883 - 1979), iar printre cercetătorii-membri ai I.S.R.B. cu contribuții deosebite la cunoașterea reală a vieții economice, culturale și sociale a satului basarabean au fost Petre Ștefănucă, Teodosie Al. Știrbu, N. Știrbu, S. Borș ș.a..

Inițiativa înființării I.S.R.B. a aparținut președintelui Institutului Social Român din București, prof. univ. Dimitrie Gusti (1888 - 1955) și lui Pantelimon Halippa, care au convocat în acest scop, în toamna anului 1934, la Chișinău, o serie de conferințe publice, argumentând necesitatea unei asemenea instituții pentru viața științifică și culturală a Basarabiei și a întregii țări.

Inaugurarea Institutului a avut loc la Chișinău în ziua de 18 noiembrie 1934, în sala de festivități a primăriei municipiului Chișinău, în prezența prof. D. Gusti, secretarului general al Institutului Social Român din București, Alex. Costin, primarului or. Chișinău, I. Costin, dar și a intelectualității orașului. În calitate de președinte activ al acelei instituții științifice a fost ales Pan. Halippa, iar secretar general a fost numit prof. Petre Ștefănucă, care va prelua ulterior funcția de președinte. Sediul Institutului s-a aflat în Palatul Primăriei or. Chișinău pe str. Sfatul Țării.

Institutul a fost organizat în 16 secții, însă activitatea cea mai productivă au desfășurat-o: secția istorică (condusă de prof. univ. Ștefan Ciobanu), secția cultură (prof. univ. Toma Bulat), secția politică administrativă (prof. univ. Alexandru V. Boldur), secția agricolă (prof. univ. Agricola Cardaș), secția politică externă (Pan Halippa), secția economică (prof. Teodosie Știrbu), secția sociologică (prof. H. Dăscălescu), secția statistică (vice-primar D. Apostolescu) și altele. Precum se poate constata, Institutul sociologic a antrenat în activitatea sa personalități dintre cele mai distinse ale vieții științifice și culturale din Basarabia interbelică.

Este de notat că atât direcția, cât și colaboratorii Institutului chiar de la începutul activității au adoptat în mod absolut benevol și conștient atât orientarea programatică, cât și metoda monografică ale școlii sociologice românești cu bogatele tradiții și realizări, înalt apreciate în întreaga Europă; a fost acceptată, altfel spus, paternitatea spirituală a școlii sociologice românești, fapt care a contribuit la evitarea greșelilor și rătăcirilor inerente oricărui început.

Or, aceasta n-a fost nicidecum o preluare mecanică, ci o integrare armonioasă a tinerei științe sociologice din Basarabia în cadrul științei sociologice românești, păstrând totodată un pronunțat specific regional. De altfel, această idee a fost exprimată de însuși directorul I.S.R.B. Pan. Halippa, formulând scopul instituției respective: „să îmbrățișeze în câmpul cercetărilor sale problemele sociale cele mai însemnate, care își caută o soluționare în această provincie românească”, pe calea cercetărilor monografice ale localităților, practic, din toate regiunile Basarabiei.

În vederea realizării sarcinilor propuse, I.S.R.B. și-a fixat programul de activitate pe două direcții de bază: a) pe calea conferințelor publice și b) pe calea:

1.Cunoașterii satelor și orașelor basarabene prin intermediul metodei anchetelor monografice.

2.Efectuării unor serii de anchete sociologice în regiunile cu populație mixtă din Nordul și Sudul Basarabiei, pentru o cunoaștere cât mai exactă a raporturilor etnice între români și neamurile conlocuitoare.

3.Organizării unui muzeu sociologic al Basarabiei, care ar oglindi viața satelor și orașelor din Basarabia sub aspectul muncii, uneltelor de producție, al artei populare și datinilor.

4.Organizării unei biblioteci sociologice, cu o secție care să cuprindă toate cărțile cu conținut referitor la Basarabia.

5.Întocmirii unui indice bibliografic, care să cuprindă toate studiile etnografice, folclorice și sociologice asupra Basarabiei.

6.Prezentării sistematice a rezultatelor cercetărilor monografice în cadrul conferințelor publice în scopul familiarizării cât mai ample a opiniei publice cu realitățile sociale din Basarabia.

7.Organizării de conferințe publice cu concursul celor mai distinse personalități din țară, în scopul difuzării problemelor culturale, economice, politice și sociale în rândul intelectualității din Basarabia.

Referitor la prima direcție de activitate a I.S.R.B., conferințele publice care aveau loc în Sala Eparhială și în cea a Primăriei or. Chișinău, întruneau în permanență un public de circa 1 200 de ascultători, bucurându-se de o largă popularitate. Scopul lor, definit de Pan. Halippa, consta în „difuzarea științelor sociale și problemelor de politică națională, socială și culturală”.

Iată câteva nume de intelectuali care au conferențiat în localurile respective, discursurile căror au animat un deosebit interes opiniei publice:

·Const. Rădulescu-Motru: „Cum înțelegem Românismul” (discurs rostit la 6 octombrie 1935);

·Nicolae Iorga: „Ieșirea din actualele greutăți economice” (3 noiembrie 1935);

·Virgil Madgearu: „Evoluția economiei liberale” (8 decembrie 1935);

·Dimitrie Gusti: „Doctrină și acțiune politică” (22 martie 1936) și mulți alții.

Precum se poate observa, erau tocmai acele personalități care au realizat sinteza cu caracter de unicat în perioada interbelică „Enciclopedia României” (1938-1943), preconizată în șase volume, din care, în virtutea unor factori obiectivi, au apărut doar patru.

Patru sate, studiate conform metodei monografice elaborate de D. Gusti

Alături de acei savanți de talie europeană și prin concursul lor nemijlocit, făcea primii pași și știința sociologică din Basarabia. Grație eforturilor depuse, în primul rând, din partea lui Pan. Halippa, I.S.R.B. a reușit să grupeze intelectuali din aproape toate partidele politice într-un singur mănunchi, în scopul cercetării celor mai acute probleme sociale ale Basarabiei. Această activitate a fost efectuată nu numai prin intermediul conferințelor publice, ci și prin cercetarea monografică a diferitelor localități, iar treptat accentul s-a deplasat anume pe cea de-a doua direcție de activitate a Institutului.

Astfel, începând cu vara anului 1935 și până în 1938 inclusiv, conform metodei monografice elaborate de D. Gusti, au fost cercetate patru sate: două din regiunea Codrilor Centrali ai Basarabiei – satele Iurceni și Nișcani, jud. Lăpușna, un sat din regiunea Nistrului de Jos – Copanca, jud. Tighina, și satul Popeștii de Sus, jud. Soroca, din regiunea de câmpie din Nordul Basarabiei.

Deplasările anuale se încheiau cu o serie de comunicări științifice, în cadrul cărora avea loc prezentarea materialului cules, prelucrarea și, ulterior, publicarea lui. Astfel, în primul volum al Institutului, intitulat „Buletinul I.S.R.B.”, au fost publicate o serie de studii privind diferitele aspecte ale vieții sociale și economice din satele Nișcani și Iurceni, printre care se remarcă cele semnate de Pavel I. Guja, „Natura și omul la Nișcani (Observări antropo-geografice)”, prof. S. Bogos, „Nișcanii în lumina datelor statistice”, prof. T. Al. Știrbu, „Manifestări economice la Iurceni și Nișcani”, prof. Ioan Antonovici, „Ornamentarea interioarelor în satul Nișcani” etc.

Dintre studiile menționate, cel al prof. Teodosie Al. Știrbu s-a bucurat de o apreciere deosebită în publicațiile periodice de specialitate din acea vreme. Astfel, revista „Economia Națională” menționa: „Constatările D-lui T. Al. Știrbu fac parte din puținele lucrări de monografie sociologică reușite până într-atât, încât să ne redea satul așa cum este el în realitate. Din aceste constatări înregistrate științific, se trag o serie de concluzii practice, pe care cei în drept trebuie să le urmeze”. O altă revistă, „Viața Românească” consemna că: „Abia citind un studiu de asemenea natură care înfățișează în toată cruzimea realitatea satului românesc, îți poți da seama cât de străini suntem de problemele atât de grave, atât de presante pentru viitorul acestui popor. Iată de ce cercetările D-lui prof. Știrbu constituie o prețioasă contribuție la cunoașterea realității rurale și asupra lor ar trebui să se oprească, în mod special, organismele politice ale căror programe se sprijină pe nevoile maselor populare”.

Aprecieri similare în publicațiile periodice românești au fost făcute și în legătură cu apariția celui de-al doilea volum al „Buletinului I.S.R.B.”, consacrat aproape în exclusivitate cercetării monografice a comunei Copanca, jud. Tighina.

La finele anului 1938 – începutul anului 1939, în statutul și structura I.S.R.B. au intervenit modificări esențiale. În legătură cu efectuarea reformei administrative, la 18 octombrie 1938, conform art. 16 din Legea pentru înființarea Serviciului Social, a fost creat Institutul de Cercetări Sociale al României. În consecința acelei reorganizări, începând cu 14 februarie 1939, I.S.R.B. s-a încadrat în Serviciul Social, devenind astfel o instituție de stat, schimbându-și titulatura în Institutul de Cercetări Sociale al României – Regionala Chișinău. A fost schimbată și denumirea Buletinului, care a devenit Buletinul Institutului de Cercetări Sociale al României, Regionala Chișinău.

Importante remanieri au intervenit și în conducerea Institutului, ea fiind încredințată prof. Petre Ștefănucă (director), prof. Teodosie Al. Știrbu (vicepreședinte) și prof. N. Moroșan (secretar general).

Programul de activitate al Institutului în perspectiva următorilor trei ani cuprindea următoarele direcții principale: publicarea volumului trei al Buletinului (anii 1939-1940), cu studii monografice despre comuna Popeștii-de-Sus, jud. Soroca; cercetarea monografică a regiunii Codrilor Centrali ai Basarabiei. Pentru cercetări monografice mai detaliate au fost alese satele Vîprova, jud. Orhei, Horodiște și Ulmu, jud. Lăpușna. Odată cu studierea acestor sate, se prevedea a fi studiate și satele din împrejurimi, pentru a se ajunge astfel la întocmirea monografiei întregii regiuni a Codrilor.

Între timp, situația Institutului devenea tot mai gravă. Deja la începutul anului 1938, directorul I.S.R.B. menționa că lucrările în vederea publicării Buletinului stagnau din cauza lipsei subvențiilor respective din partea organelor de stat. Institutul reușise să finiseze în linii mari lucrul asupra numărului trei al Buletinului, care conținea rezultatele cercetărilor monografice asupra comunei Popeștii-de-Sus, jud. Soroca. În volumul patru al Buletinului urma, probabil, să fie publicate rezultatele cercetărilor realizate în satul Vâprova, jud. Orhei.

„Dl Șt. Ciobanu scrie că prof. Ștefănucă a fost ucis de comuniști, pentru atitudinea sa naționalistă. Alții susțin că a fost deportat”

Însă adevărata tragedie a Institutului Social, la fel ca a întregii Basarabii, s-a produs în vara anului 1940, când, în urma notelor ultimative sovietice adresate guvernului român, dreptul forței s-a impus asupra forței dreptului.

La fel de tragică a fost și soarta directorului I.S.R.B., prof. Petre V. Ștefănucă. Iată ce relata în această privință Iosif E. Naghiu, persoană care l-a cunoscut în de aproape pe prof. P. Ștefănucă: „De câte ori te duceai la Institutul Social, întâlneai un tânăr, foarte activ, mereu cu un morman de material folcloric, mereu între cărți și reviste etnografice. Era tânărul profesor de limbă germană P. Ștefănucă, autor de lucrări folclorice, publicate în Anuarul Arhivei de Folclor al Academiei Române și în alte publicațiuni mari. Scria și în aproape toate revistele literare din Basarabia. Era o figură a generației tinere, mult promițătoare.

În ultimul număr al revistei „Sociologie Românească” citim într-un articol al D-lui Șt. Ciobanu că profesorul P. Ștefănucă nu mai este. S-a stins o energie în plină desfășurare, un tânăr care promitea mult. Cum a murit așa de repede? Dl Șt. Ciobanu scrie că prof. Ștefănucă a fost ucis de comuniști, pentru atitudinea sa naționalistă. Alții susțin că a fost deportat”.

Prin răpirea Basarabiei și a nordului Bucovinei, s-a lovit nu numai în opera înfăptuită de națiunea română în anul 1918, ci și în știința sociologică a Basarabiei, care abia prindea aripi.

La o privire de ansamblu, se constată că Basarabia și-a găsit locul firesc în cadrul statului național unitar român, a participat activ la viața culturală și științifică a României din perioada interbelică, reușind să parcurgă multe trepte pe drumul civilizației moderne și să se apropie de nivelul de dezvoltare al celorlalte provincii istorice.

Etapa deschisă de Marea Unire din 1918 a fost și etapa fondatoare a școlii române de istorie între Prut și Nistru, când au fost puse bazele solide ale istoriografiei naționale. Datorăm acest efort unor intelectuali de marcă precum Nicolae Iorga, G.I. Brătianu, Ion Nistor, Petre Cazacu, Alexandru V. Boldur, Ștefan Ciobanu, Leon Boga, care a condus revista „Arhivele Basarabiei”, Gheorghe Bezviconi, Gheorghe Năstase, Constantin Tomescu, T.G. Bulat ș.a. Trăsătura caracteristică și definitorie a perioadei dintre cele două războaie mondiale constă în tratarea istoriei Basarabiei în context general românesc, Marea Unire din 1918 apărând drept o încununare a eforturilor tuturor românilor de a „se înălța la treapta de putere hotărâtoare în noua întocmire a așezământului de pace europeană” (Ioan Lupaș).

Dovadă a progreselor înregistrate și recunoașterii rezultatelor în domeniul științific este și faptul că o seamă de personalități basarabene au fost alese în cele mai înalte foruri științifice și culturale din România interbelică. Astfel, au devenit membri ai Academiei de Științe a României basarabenii Leon Lepeși la Secția biologie și Th. Porucic la Secția geologie. În Academia Română au fost primiți: în 1918 – Ion Inculeț, Pan Halippa și Ștefan Ciobanu, în 1919 – Paul Gore și Justin Frățiman, în 1922 – Nicolae Donici.

Deși scurtă, de numai 22 de ani, perioada interbelică a pus nu numai începutul studierii obiective și multiaspectuale a problemelor de istorie a Basarabiei, ajungându-se la editarea de sinteze de mare valoare științifică, ci a fost și cea mai fastă din punctul de vedere al atmosferei intelectuale și condițiilor de care au beneficiat cercetătorii preocupați de reconstituirea trecutului istoric în întreaga sa complexitate.

Din nefericire, acel drum ascendent avea să fie întrerupt brutal din nou în iunie-iulie 1940, când Basarabia și Nordul Bucovinei au fost ocupate de armata roșie.

Text semnat de Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, pentru Ziarul NAȚIONAL